Invitație la lectură – „Viața mea, ce spectacol!” de Cristina Stamate

cristina stamate„Viața mea, ce spectacol!”, autobiografia îndrăgitei actrițe Cristina Stamate, este lectura pe care v-o propun în acest week-end. Celebra actriță a Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” redă, cu note de umor, momente importante din viață, întâlniri cu mari artiști, tumultul de la Revoluție, clipele grele legate de pierderea unor persoane dragi, amintiri plăcute despre prieteniile sale, turnee, spectacole, momente din mariajul său și senzațiile trăite cu lacrimi de bucurie pentru ropotele de aplauze primite. Despre adevăratele valori ai scenei românești, pe care tindem să le uităm cu ușurință, scrie Cristina Stamate.

„Noi, românii, avem un talent grozav să ne uităm valorile, să prețuim efemerele străluciri păcălitoare, la modă, la zi, la întâmplare.”

„Păcătuim cu un fel de fatalitate păguboasă față de valorile acestui neam, uitându-i pe cei unici.”

Depănând amintiri, Cristina Stamate face haz de diverse momente în care putea să-și schimbe viața, de zilele de naștere care picau în timpul unor turnee, de diverse complimente primite mai mult pentru vestimentație decât pentru talent.

Despre admiratori, colegi de breslă și copii

„Am avut și eu câțiva admiratori aprigi, cărora nu pot spune că le-am luat eu mințile, pentru că ei nu erau în toate mințile demult”, povestește despre cei care o urmăreau insistent.
Are cuvinte frumoase pentru mulți colegi de breaslă. „O artistă mare nu e niciodată mare degeaba, ci pentru că Dumnezeu a dăruit-o cu un har special, pe care marii artiști știu să-l răsfrângă și asupra altora.” Turneele din America au parfumul poveștilor de dragoste, trăite pe melodiile romantice ale lui Julio Iglesias.
Deși nu a avut copii, Cristina Stamate i-a iubit și a participat direct la educația lor prin lecții de teatru.

„Copiii au un fel fermecător și insolit de a te răsplăti pentru tot ce faci pentru ei. Inocența lor e ca ozonul pentru aerul pe care îl respirăm, ne ajută să putem urca muntele necazurilor noastre mai sportiv, ne măresc rezistența la derizoriu.”

Cristina Stamate – Despre iubire

Am citit cu drag această poveste a unui mare om, mi-a plăcut modul în care a ales să se dezvăluie. Pe om îl înțelegi mai bine când se explică în scris decât prin diverse interviuri grăbite.

„M-am măritat din amabilitate, am divorțat din orgoliu și… n-am făcut copil din prostie! Într-o emisiune de televiziune, stimulată să-mi povestesc viața în câteva cuvinte, am afirmat cele de mai sus. S-a râs consistent, au năvălit cu întrebări care mai de care mai jenante, dar nu am cedat indiscreției lor agresive. Mie în văzul lumii mi-e greu să înfloresc! Acum, așa neștiută, urmărită doar de ochii voștri invizibili și fără lumina reflectoarelor, atât de crudă, care arde neiertător până la os, cred că vă pot spune povestea.”

Punctată cu umor, dar și cu învățăminte, povestea atrage și sensibilizează. Felul în care a știut să iubească este relevat prin descrierea unei imagini.

„Am văzut în grădina senzațională a lui Claude Monet ceva minunat. O floarea soarelui se încolăcise pe trunchiul unui copac, ajungând cred că la trei metri înălțime. Își ițise floarea sus, printre crengile copacului. Părea cea mai frumoasă demonstrație de dragoste, ce părea să spună – Sunt alături de tine până oriunde! Cam așa am iubit și eu toată viața.”

Lectură plăcută!

Te invit să citești și Logoterapia și nevoia reală de sens, provocare și îndrumare.

Mihaela Mușetescu