Învinuieşte-te pe tine însuţi

0
147
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

21 mai: Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi Elena
Fapte 26, 1 şi 12-20; In 10, 1-9

În anul 313, împăraţii Constantin şi Licinius au semnat Edictul de la Milano prin care dădeau libertate de cult creştinilor şi puneau capăt erei prigoanelor. Curând Licinius şi-a încălcat făgăduinţa şi a reluat prigoana asupra creştinilor în Răsărit. Constantin i-a declarat război şi l-a învins în anul 324. Astfel a devenit singurul îm­părat al Răsăritului şi Apusului. Constantin a mutat capitala de la Roma la Bizanţ, căruia i-a dat numele său, adică Constantinopol, „Cetatea lui Constantin”. În anul 325 Constantin a adunat întâiul Sinod Ecumenic de la Niceea, care a alcătuit Crezul ce se rosteşte la fiecare Sfântă Liturghie. A murit la 22 mai 337. Elena a fost mama lui Constantin. Ea a aflat Sfânta Cruce a lui Hristos la Ierusalim, unde a clădit Bi­serica Sfântului Mormânt. A murit şi a fost îngropată la Roma.

Învinuieşte-te pe tine însuţi

Primul nostru pas spre îndreptare este recunoaşterea propriei răspunderi. Nu poţi rezolva o problemă dacă nu-ţi asumi răspunderea pentru ea. Vedem acest lucru în bolile mintale.

Un reputat psiholog spunea: „Am observat că pacienţii care se osân­desc pe ei înşişi, până la a se gândi că au săvârşit un păcat de neiertat, au mai multe şanse de a se face bine. Pacienţii care dau vina pe alţii nu se fac bine”.

Acelaşi lucru îl vedem şi în familie. Nimic nu vindecă mai iute dezbinarea din viaţa de familie de­cât mărturisirea greşelii celui ce a fost egoist şi necugetat şi cererea iertării. De înda­tă ce vinovatul spune: „Îmi pare rău. Am greşit”, nu mai este nici o neînţelegere. Ea dispare pe loc. De fapt, soţia sau soţul pot zice la rândul lor: „O, nu e doar vina ta; şi eu am greşit!” Iată deci ce se întâmplă când acceptăm să ne asumăm răspunderea pentru faptele noastre, ca nişte creştini maturi, şi căutăm iertarea reciprocă.

Acelaşi lucru se întâmplă şi în relaţia noastră cu Dumnezeu. Refuzând să ne re­cunoaştem păcatul, învinuindu-i mereu pe alţii pentru el, înălţăm cel mai mare ob­stacol ce ne ţine departe de Dumnezeu. Dar de îndată ce punem vina unde se cuvi­ne – adică pe umerii noştri; de îndată ce suntem cinstiţi cu noi înşine şi-I spunem Tatălui Ceresc cu sinceritate necruţătoare: „Am păcătuit”, avem parte de împăcare, avem parte de iertare, avem parte de bună primire, avem parte de pace, dragoste şi bucurie.

Vitamine duhovniceşti pentru întărirea sufletului. Zi de zi cu Hristos de-a lungul anului bisericesc, Anthony M. Coniaris