Învierea e un fapt istoric

0
238
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI
Învierea e un fapt istoricPe zi ce trece, îmi dau seama că nu este nimic nou sub soare. „ A înviat Hristos. Sunt ani de când întoarcerea prăznuirii acestei cutremurătoare fapte ridică în mine aceeiași tristețe.

Iarăși voi citi aceleași comentarii și voi auzi aceleași interpretări…Ce zadarnică băiguială – științifică, dragă Doamne! – în jurul unui fapt simplu și evident! Renașterea naturii, mitul solar și atâtea alte neputințe, pentru a escamonta faptul năucitor, dar FAPT, al Învierii după trup a lui Hristos”, scria Noe Ionescu în „Cuvântul” din 20 aprilie 1930.

De milenii, miracolul Învierii – baza credinței creștine – se învârte în jurul mormântului gol, pentru că, paradoxal, din acest mormânt s-a născut credința, dar tot de aici apar tăgăduielile. Contestări care țin morțiș  să-L dez-Dumnezeiască pe Hristos, dorind să-L lase doar un nevolnic Om.

Revoltat pe drept cuvânt, după o perioadă la care am asistat la cele mai incredibile blasfemii, Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, dă publicității o pastorală-polemică de-a dreptul impresionantă. „De ce l-aș crede eu mai mult pe Dan Brown, autorul talentat al unui roman polițist, și nu l-aș crede pe Sfântul Apostol Petru, cel care mărturisea în casa lui Corneliu Sutașul că <<noi, apostolii, suntem martorii faptelor și cuvintelor lui Iisus; noi, cei ce am mâncat și am băut cu El după ce a înviat din morți>>?

De ce l-aș crede eu mai mult pe fictivul „Evanghelistul Iuda” și nu l-aș crede pe Sfântul Ebanghelist Ioan? …

Cel care cu pana lui mărturisește că, împreună cu Petru, a văzut giulgiurile goale și a crezut în învierea lui Iisus?

De ce l-aș crede eu mai mult pe Cameron și montajele lui artificiale asupra „senzaționalelor” sicrie și nu l-aș crede pe Sfântul pe Evanghelist Luca, istoric de rigoare științifică, a cărui operă, „Faptele Apostolilor”, a înfruntat, timp de două milenii, toate analizele critice posibile? De ce i-aș crede eu pe toți impostorii, pe toți aventurierii culturali, pe toți veleitarii gloriilor spectaculare, pe toți samsarii vânzători de cele sfinte, pe toți falsificatorii de documente și nu l-aș crede pe Sfântul Pavel, apostolul perin excelență al credinței în Înviere?”, scrie vlădica Bartolomeu. Un ierarh care a cunoscut Golgota, dar și Învierea în temnițele comuniste.

Degeaba încearcă unii să transforme Sărbătoarea Luminii în show.

Învierea nu-i spectacol, nu-i ritual și nici festin în care ne dăm drumul la baierele burților. De Înviere nu apar iepurii cu ouă în brațe. Urecheații nu fac cadouri. Învierea e un fapt istoric: a înviat Hristos.

Și a înviat „cu moartea pre moarte călcând”, după cum cântăm cu toții în această noapte. Răscumpărând păcatul lui Adam, Iisus Hristos ne oferă viață veșnică. Viața noastră nu mai este limitată, ca între două borne pe o autostradă ancorată în neant.

Prin Învierea lui Hristos știm că vom învia și noi!… Murim pentru a învia și înviem pentru a trăi în veci cu Hristos. Prin suferință și moarte ne bucurăm de înviere; prin Înviere ne bucurăm și triumfăm în triumful lui Hristos. În Moartea Lui stă mântuirea noastră!…

Extras din „Polemici ortodoxe, gânduri despre o Biserică în tranzație”, de Florin Bichir

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here