Invenții care au revoluționat lumea

Invenții aduse la lumină de perseverență

0
57
Mobilissima- Invenții
Mobilissima- Invenții

Invenții aduse la lumină de perseverență

Invenții- Invențiile au fost cele care au adus lumii cele mai sofisticate lucruri de care astăzi ne folosim cu toții. Nucleul acestor invenții, constă în arta cu care cei ce nu s-au dat bătuți din prima, au știut să manipuleze știința în favoarea lor. A crede până la capăt în ceea ce pare imposibil, dar se dovedește a fi posibil, este marele merit al inventatorilor. Perseverența, bunul simț și munca susținută, curajul, dar și perspicacitatea sunt cele care au dus la rezultate remarcabile. Minți care nu au știut să se dezică de principiile lor, sunt acele minți care nu s-au îndoit de crezul lor și de marele gând de a ajuta omenirea. În ciuda dezaprobării semenilor, aceștia ne-au dat o lecție valoroasă de viață.

Geamurile securizate

În 1903, pe când lucra în laboratorul său, chimistul francez Edouard Benedictus a dat din greșeală peste o sticlă, care a căzut pe jos. Aducând la capitolul invenții acest lucru,totuși în loc să se spargă, așa cum ar fi fost firesc, sticla a rămas intactă.

Intrigat de faptul că sticla nu se făcuse bucăți, Benedictus s-a oprit din ce făcea pentru a o examina. Chimistul și-a dat seama că în recipientul cu pricina ținuse până recent nitroceluloză.

Interiorul sticlei fusese căptușit cu respectiva substanță, care-l făcuse mult mai rezistent la șoc. Inspirat de acest eveniment, Benedictus a început să facă diverse teste, iar la final a produs prima bucată de sticlă securizată. Aceasta a fost   denumită Triplex, una din invenții fiind aceasta.

Super glue

În 1942, chimistul Harry Coover lucra din greu pentru a crea un vizor din plastic transparent, pentru arme de precizie. Încercările lui Coover au eșuat lamentabil deoarece substanța pe care a creat-o, cianoacrilatul, se lipea de orice. Chimistul s-a dat bătut și aveau să treacă 6 ani până când substanța avea să-și dovedească utilitatea.

A doua oară când Coover s-a lovit de enervantul cianoacrilat a fost în timp ce lucra la construirea de acoperișuri transparente. Chimistul a brevetat invenția, iar în 1958 celebrul adeziv se vindea în întreaga lume.

Pliculetele de ceai

Pliculețele de ceai atât de populare astăzi au fost invenția între invenții, accidentală a comerciantului Thomas Sullivan. În 1908, Sullivan a început să le trimită clienților mostre de ceai, pe care le ambala în săculeți de mătase.

Mulți clienți au presupus că mostrele trebuie folosite la fel ca infuzoarele din metal și au pus în ceașcă săculețul cu totul. După ce a trimis mostrele, Sullivan a început să primească feedback de la clienți. Punguțele de mătase erau țesute prea strâns, împiedicând aroma să iasă. Așadar, comerciantul a început să folosescă tifon în loc de mătase și să vândă ceaiul la pliculeț.

 Vaccinarea, 1796

În acest an, medicul britanic Edward Jenner a pus la punct o formă incipientă de vaccinare, folosind un virus al unei boli a vitelor. Inoculat la oameni, acesta îi ferea de variolă (produsă de infecţia cu un virus înrudit), o boală desfigurantă şi cu mortalitate mare. Dar vaccinarea a luat avânt abia începând cu anul 1885, când Louis Pasteur a inventat vaccinul antirabic (împotriva turbării).

Internetul, anii 1960

Internetul – în sensul unei reţele de calculatoare care puteau să împărtăşească şi să prelucreze în comun informaţia. Precursorul Internetului datează din 1965, când Agenţia pentru Proiecte Avansate de Cercetare în domeniul Apărării (DARPA), a creat prima reţea de computere interconectate, denumită ARPAnet. Prin extinderea continuă a acestei reţele s-a ajuns la Internetul de azi.

Ionela Moldovanu

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here