Invenţii care au schimbat lumea din perioada iluminismului – Paraşuta (1787)

0
890
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

parașutaParașuta – Invenție care a schimbat lumea

Ideea de parașută a plutit în aer cu mult înainte ca dispozitivul sine să fie realmente necesar. Parașuta a fost mai degrabă imaginată decât inventată de către Leonardo da Vinci (1452-1519). Schiţa lui Leonardo înfăţişa o pânză fixată pe un cadru de formă piramidală din stingi de lemn. Desenul a fost schiţat într-un carnet de însemnări din 1483. Leonardo nota: „Dacă un om are o bucată de pânză gumată cu lungimea de doisprezece metri pe fiecare parte şi înaltă de doisprezece metri poate sări de la o înălţime oricât de mare fără niciun risc.”

Faust Vrancic – A construit o parașută după modelul lui Da Vinci

Croatul Faust Vrancic a mers până acolo încât a construit o parașută după desenul lui Leonardo da Vinci. El a sărit cu ea de pe un turn din Veneţia în 1617. Vrancic a scris o carte intitulată Maşini noi, în care  descrie în cuvinte şi imagini 56 de maşini si structuri avansate. Printre cele 56 de maşini noi se număra parașuta, pe care o descrie drept homo volans, „om zburător”.

Sebastian Lenormand inventează prima parașută funcțională

Prima parașută funcţională a fost inventată de Sebastian Lenormand în 1783. Momentul era interesant, întrucât coincidea cu primul balon al fraţilor Montgolfier. Dacă era ca oamenii să se plimbe cu balonul, nu era rău să aibă paraşute cu care să poată ajunge nevătămaţi înapoi la sol în situaţii de urgenţă. Parașuta a fost proiectată pentru a răspunde acestei nevoi.

Jean Pierre Blanchard inventează prima parașută pliabilă din mătase

Un alt francez, Jean Pierre Blanchard (1753-1809), pare să fi fost prima persoană care a utilizat parașuta într-o situaţie de urgenţă. În 1785, s-a urcat într-un balon şi a aruncat din el un câine într-un coş de care era fixată o parașută. În 1793, Blanchard însuşi a coborât la sol folosind o parașută în timp ce zbura cu un balon de aer cald cald care a explodat. Blanchard a fost cel ce a inventat prima parașută pliabilă  din mătase; până atunci, parașutele avuseseră cadre rigide.

Andrew Garnerin a fost primul care a sărit cu parașuta cu cadru rigid

În 22 octombrie 1797, Andrew Garnerin a fost prima persoană despre care se ştie că a sărit cu o parașută fără cadru rigid. Era un mare risc, odată ce nu avea cum să fie sigur că parașuta se va deschide. Dar Garne­rin a repetat experiența. A sărit din balon de la înălţimi de până la 2500 de metri. Garnerin a adus o adăugire notabilă parașutei, o fantă de ventilaţie care, lăsând să treacă puţin aer, împiedica balansarea parașutei.

Apoi, inevitabil, s-a întâmplat primul accident fatal. În 1837, Robert Cocking a fost primul om care a murit într-un accident de parașută.

Thomas Baldwin a inventat primul ham pentru parașută

În 1887, căpitanul Thomas Baldwin a inventat primul ham pentru parașută, iar trei ani mai târziu Paul Letterman şi Hathchen Paulus au născocit metoda de pliere a parașutei şi împachetare a ei într-un sac purtat pe spate. Aceasta a adus parașuta foarte aproape de forma ei modernă. Tot Paulus a fost cel care a adăugat o altă mică parașută care se deschide prima, deschizând şi parașuta principală.

Grant Morton și Albert Berry – primii oameni care au sărit cu parașuta din avion

Grant Morton şi Albert Berry au fost primii oameni care au sărit cu parașuta din avion – în 1911. Prima săritură cu cădere liberă a fost efectuată în 1914 de Georgia Broadwick.

În iunie 2000, Adrian Nicholas a sărit dintr-un balon cu aer cald de la o înălţime de 3000 de metri în Africa de Sud, având încredere că o parașută construită după planul lui Leonardo da Vinci avea să-l aducă cu bine la sol. Experţii în parașute au încercat să-1 descurajeze, fiind de părere că parașuta lui Leonardo da Vinci nu avea să funcţioneze. Dar a funcţionat. Potrivit lui Adrian Nicholas, coborârea a fost mai lină decât cu parașutele moderne. Totuşi, la 600 de metri de pământ a detaşat paraşuta lui Leonardo şi a deschis o parașută modernă. Nu voia ca la aterizare să cadă peste el o ditamai construcţie din lemn şi pânză. Proiectul lui ­Leonardo s-a dovedit viabil, la 500 de ani după realizarea lui.

Pentru mai multe descoperiri științifice accesați rubrica Știință.

Invenții care au schimbat lumea, Rodney Castleden

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here