Invenţii care au schimbat lumea – Elicopterul

0
970

ElicopterulDacă Leonardo da Vinci nu a inventat în adevăratul sens al cuvântului elicopterul, cu siguranţă l-a imaginat destul de bine. Dar nu a fost singurul care s-a gândit la un astfel de aparat. În secolul al XVI-lea, atât în Europa, cât şi în China, se făceau jucării pentru copii care semănau foarte mult cu elicopterele. Ideea pare a fi fost o fantezie colectivă, asemenea farfuriilor zburătoare la mijlocul secolului al XX-lea.

În 1907, Paul Cornu a proiectat şi a construit un elicopter care a reuşit, într-adevăr, să se ridice de la sol.

Mai mulţi inventatori au încercat să construiască elicoptere funcţionale. Principala problemă era nu de principiu, ci de ordin practic: să ai suficientă energie pentru a face palele să se rotească destul de rapid încât să ridice maşina de la sol. În 1907, Paul Cornu a proiectat şi a construit un elicopter care a reuşit, într-adevăr, să se ridice de la sol. În 1923, Juan de la Cierva, un inginer spaniol, a reuşit să zboare cu un aparat denumit autogiro. Dar de-abia în anii 1930 a fost construit un elicopter funcţional – de către Igor Sikorsky. Numele acestuia a ajuns sinonim cu elicopterele, şi nu cel al adevăratului inventator, Cornu.

Sikorsky cercetase desenele lui Leonardo care reprezentau maşini zburătoare şi era interesat de o carieră aeronautică. De la început şi-a paginat cum ar trebui să arate un elicopter practic. A cumpărat de la Paris un motor de 25 de cai putere pentru a acţiona un elicopter cu o singură  pală; motorul nu a avut puterea de a ridica aparatul de la sol. Sikorsky a plasat deoparte elicopterul şi s-a apucat să proiecteze o serie de aparate de zbor cu aripi fixe.

Elicopterul lui Sikorsky.

Cariera i-a fost întreruptă când, datorită asocierii cu ţarul, a fost silit să părăsească Rusia şi să se mute în Franţa. Acolo a primit o comandă pentru proiectul unui bombardier în timpul Primului Război Mondial, dar după declararea păcii guvernul francez i-a anulat contractual. În 1919 a plecat din Franţa în Statele Unite. Guvernul american a fost gata să investească serios în proiectul elicopterului lui Sikorsky. Acesta a zburat, în sfârşit, în 1939, acţionat de un motor de 75 de cai putere.

Noul aparat funcţiona mulţumitor şi era uşor de manevrat în orice direcţie. Proiectul pica de astă dată la ţanc. Când a izbucnit al doilea război mondial, a apărut o cerere uriaşă de elicoptere de diverse tipuri. Au avut diverse utilizări  ca aeromacarale, transportoare de trupe şt aparate de luptă. Sikorsky însuşi a fost încântat de abilitatea elicopterului de a salva vieţi. Putea ateriza în locuri înguste, dar putea pluti şi deasupra mării, scoţând din apă naufragiaţii.

Invenţii care au schimbat lumea, Rodney Castleden

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here