Invenţii care au schimbat lumea – Sistemul de identificare după amprente digitale (1889)

0
825
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

amprentaÎn 1885, savantul britanic Francis Galton a inventat un sistem de identificare a oamenilor după amprentele lor digitale. Galton avea 36 de ani şi fondase anterior în cariera sa pseudoştiinţa eugeniei printr-o carte pe care o intitulase provocator Geniul ereditar. De această dată a venit însă cu ceva realmente util – ideea că nu există doi oameni care au aceleaşi amprente digitale.
Ideea lui Galton nu era nouă. încă din Antichitate se ştia că amprentele unui om diferă de ale altuia; urma lăsată de degetul mare al unui monarh oriental era semnătura lui. Caracterul permanent (fixat pe viaţă) al amprentelor digitale a fost avansat ştiinţific de J. E. Purkinje, un profesor de fiziologie care a prezentat o comunicare pe această temă la Breslau, în anul 1823. El identificase nouă modele de bază şi sugera un sistem de clasificare a amprentelor. Nimeni nu l-a băgat în seamă pe profesorul Purkinje.
Francis Galton a venit cu ideea punctuală de folosire a amprentelor în urmărirea activităţilor infracţionale ale unei persoane. De aici nu a fost decât un pas până la ideea de a lua amprentele persoanelor suspectate de săvârşirea infracţiunilor, prin înmuierea vârfurilor degetelor m cerneală, apăsarea lor pe o bucată de hârtie sau carton şi compararea urmelor cu amprentele găsite la locul crimei. S-a descoperit că prin pudi”2′ rea uşoară cu o pulbere albă se puteau face vizibile amprentele lasă pe tot felul de suprafeţe netede, de la geamuri de sticlă la clanţe metalice şi tăbliile de lemn ale meselor.
Pentru a nu exista dubii, Galton recomanda să se ia amprentele de la toate cele zece degete ale unui suspect. Acestea puteau fi aranjate pe un cartonaş de identificare într-o ordine stabilită, mâna stângă la stânga, mâna dreaptă la dreapta. Poliţia bengaleză a fost prima care adoptat sistemul, sub administrarea lui E. R. Henry, care a devenit ulterior comisar-şef al Poliţiei Metropolitane.
Un mare avantaj al sistemului consta în faptul că amprentele nu schimbau în timpul vieţii. Odată aflată în posesia amprentelor poliţia le putea folosi oricând pentru identificare. Desenele amprentelor erau uşor de clasificat în arcuri, bucle, spire şi combinaţii ale acestora. Fiecare dintre aceste tipuri avea subclasificări.
Ideea a prins rapid şi a devenit metoda standard de identificare a prezenţei cuiva la locul crimei pentru cea mai mare parte a secolului al XX-lea. în SUA, a fost înfiinţată în 1924 divizia de identificare a FBI-ului, ocazie cu care s-a alcătuit o bază de date unică din colecţiile de amprente digitale existente anterior. În 1952, FBI ajunsese să aibă o colecţie de peste 125 de milioane de seturi de amprente digitale – nu toate având legătură cu infracţionalitatea. Problema fundamentală pe care o pune o astfel de colecţie este aceea că se transformă într-o bancă de date despre cetăţeni. Acum, graţie computerizării, este foarte uşor să se strângă cantităţi uriaşe de informaţii despre populaţii întregi, iar politicienilor şi administratorilor le este aproape imposibil să reziste tentaţiei de a continua colectarea datelor, ceea ce în mod inevitabil înseamnă o încălcare şi mai gravă a dreptului oricui la intimitate.
Tehnica de identificare după amprente digitale a fost înlocuită doar recent de ADN, dar în cursul unui secol întreg identificarea pe baza amprentelor digitale a permis soluţionarea a sute de mii de cazuri de infracţiuni de jur împrejurul lumii.

Invenții care au schimbat lumea”, Rodney Castleden

 Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here