Anestezia a fost inventată, uitată şi reinventată de mai multe ori în cursul istoriei. Joseph Priestley a fost cel care a descoperit şi a izolat gazul de protoxid de azot în 1772. În 1800, Humphry Davy a observat, în, timp ce făcea experienţe cu gazul, că acesta dădea o senzaţie de euforie – l-a numit gaz ilariant – şi crea o insensibilitate la durere. Davy le-a recomandat chirurgilor să-l folosească pentru calmarea durerii, dar sfatul său a fost ignorat. Michael Faraday a făcut observaţii asemănătoare despre eter, care, asemenea protoxidului de azot, era utilizat de studenţi pentru distracţie. Lumea inhala gazul la petreceri, bucurându-se de proprietăţile lui ameţitoare. Gazul ilariant şi eterul au constituit primele droguri recreaţionale (după tutun).
Un medic american, Crawford Williamson Long, a întreprins propriile sale experienţe cu eterul la începutul anilor 1840, şi pe 30 martie 1842 l-a testat pentru prima oară pe un pacient în timpul unei operaţii. James Venable a inhalat eter dintr-o cârpă îmbibată. Şi-a pierdut cunoştinţa şi, în timp ce zăcea inconştient, i s-a extirpat o tumoră din gât. Operaţia a fost reuşită şi nedureroasă. Fapt remarcabil, Long a păstrat tăcerea în legătură cu această descoperire atât de importantă. A continuat să folosească doze mici de eter ca anestezic în operaţiile chirurgicale minore.
William Morton, un dentist din Boston, a asistat la o prelegere ţinută de Charles Jackson, în care Jackson menţiona faptul că inhalarea de eter sulfuric putea induce starea de inconştienţă. Morton l-a încercat cu succes pe el însuşi şi pe câinele lui, apoi l-a utilizat pe un pacient căruia îi extrăgea un dinte. Pacientul a răspândit încântat vestea extracţiei fără dureri şi secretul a ajuns la presă. Dr. Henry Bigelow, un chirurg din Boston, a citit despre el în ziar şi l-a convins pe Morton să facă o demonstraţie a tehnicii lui la Spitalul General din Massachusetts. Acolo, John I. Warren a folosit pe 16 octombrie 1846 eter pentru a anestezia un pacient în timpul operaţiei pentru o tumoră superficială. Morton a scos în luna următoare un brevet, dar era neexecutoriu.
Anestezia a început să fie folosită imediat în operaţiile chirurgicale la care erau supuşi răniţii din Războiul Mexican. Oliver Wendell Holmes a fost cel care a dat fenomenului numele de anesteziere. Procedeul a fost adoptat curând de chirurgii din întreaga Americă şi Europă. În 1847 medicul londonez John Snow a introdus (de fapt a redescoperit) eterul,
ca anestezic. Dar povestea încă nu se sfârşeşte. În 1884 s-a descoperit că un anestezic la fel de eficient este cocaina. Chirurgul newyorkez William Halsted a fost primul care a folosit-o, prin injectare. Din nefericire, în cursul experienţelor lui, Halsted a devenit dependent de cocaină. Astfel au fost vizibile încă de la început efectele colaterale negative ale drogurilor utilizate necorespunzător sau în exces.Anestezia general a reprezentat un progres foarte important. Cu pacienţii inconştienţi, chirurgii puteau lucra mai atent, mai încet, mai meticulos, fiind posibil să realizeze operaţii mai ambiţioase. Încă din anii 1890, chirurgii au putut să se gândească la operaţiile pe cord deschis.
Invenții care au schimbat lumea, Rodney Castleden
Jurnal Spiritual
