Invenţii care au schimbat lumea – Praful de puşcă (900)

PuscaSe crede că praful de puşcă a fost inventat în jurul anului 900 d.H. (posibil mai devreme) în mod accidental de către alchimiştii chinezi. Aceştia au combinat nitrat de potasiu, mangal şi sulf şi, când au aprins acest amestec, au creat o explozie însoţită de o emanaţie de gaze şi un nor de fum alb. La început, chinezii au utilizat această invenţie întâmplă­toare pentru a transmite semnale şi a face artificii. Au observat că prin aprinderea prafului de puşcă în interiorul unui container expansiunea rapidă de gaze poate duce la aruncarea unui obiect la o distanţă considerabilă, dar nu au văzut aplicabilitatea acestei proprietăţi.

Lucrurile s-au schimbat când praful de puşcă a ajuns în Europa, în secolul al XlII-lea. Modul de gândire european diferea mult de cel chi­nez, şi praful de puşcă a fost rapid pus în slujba tehnologiei militare, fiind utilizat la producerea bombelor şi a ghiulelelor de tun.

Forţele mongole au folosit arme cu praf de puşcă pentru a cuceri o mare parte a Europei orientale în 1237. Mongolii, conduşi de Ogodai Han, Batu Han şi generalul Subutai, au pustiit Polonia. în 1240, mongolii Hoardei de Aur au învins în bătălia de la Liegnitz, din Silezia. Erau de neoprit. Mongolii aveau o asemenea superioritate militară, cu armek lor cu praf de puşcă, încât ar fi putut să cucerească şi Europa Occidentala Moartea lui Ogodai a pus însă capăt invaziei şi hoarda mongolă s-a retras în Asia Centrală.,

Praful de puşcă nu fusese cunoscut până atunci în Europa. Arsenalul militar consta din săbii, halebarde, topoare şi săgeţi – un armament aproape preistoric. În Europa nu existau arme fie foc. Cultura orientală a schimbat această situaţie. Călugărul franciscan în vârstă de 35 de ani Roger Bacon a făcut prima referire cunoscută la praful de puşcă, într-o scrisoare din 1249. Bacon descoperise cum se fabrică praful de puşcă precum şi unele dintre proprietăţile acestuia, dar nu era conştient că putea fi utilizat ca exploziv.  Transferul tehnologiei fabricării prafului de puşcă din Asia în Europa a declanşat o revoluţie lentă a modului de desfăşurare a războiului în această parte a lumii. Începând cu mijlocul secolului al XlII-lea, prafulde puşcă a jucat un rol din ce în ce mai important în lupte. Din 1250, praful de puşcă este utilizat pentru proiectile. Prin secolul al XVI-lea, praful de puşcă făcuse castelele vulnerabile, întrucât putea nărui destul de uşor zidurile, oricât de groase ar fi fost.

Amestecul uscat măcinat iniţial cu mâna, numit serpentină, era o materie periculoasă. Se întâmpla să nu se aprindă cum trebuie sau să explo­deze fără ştire. Bătaie de cap dădea şi separarea ingredientelor produsă de zgâlţâirea din timpul transportului, sulful aşezându-se la fund, iar mangalul ridicându-se deasupra. Aceasta însemna că amestecul trebuia făcut când trupele ajungeau pe câmpul luptei, stârnind nori de praf otră­vitor şi potenţial exploziv.

Prin secolul al XV-lea se experimentează deja mai multe amestecuri diferite şi tehnici prin care se urmărea obţinerea unui material mai stabil. Când ingredientele erau măcinate într-un mâl diluat, se făcea mai puţin praf în aer şi probabilitatea unei explozii accidentale era mai mică. Ames­tecul putea fi apoi uscat într-o foaie şi spart în granule sau pelete care păstrau proporţiile cuvenite din ingrediente.

Praful de puşcă a fost întotdeauna nesatisfăcător ca exploziv pentru arme. În ciuda îmbunătăţirilor aduse, praful de puşcă a produs întotdea­una 60% reziduuri solide, care cauzează uzura ţevilor puştilor şi tunuri­lor, făcând imposibilă menţinerea curăţeniei şi a siguranţei acestora. La vremea când praful de puşcă a ajuns pe cât de aproape avea să fie vreodată de perfecţiune, a fost înlocuit cu alţi explozivi. Substanţele pe bază de nitroceluloză, cum ar fi aşa-numitul „bumbac exploziv”, au fost preferate deoarece, pe lângă alte proprietăţi, explozia nu mai crea dâra de fum alb care trăda poziţia celui ce o declanşase.

În secolul al XVII-lea, praful de puşcă a căpătat o nouă utilizare importantă, în industria de minerit. În 1696 a fost folosit pentru a sparge stânca într-un proiect de lărgire a drumurilor în Elveţia. Au fost găsite tot mai multe astfel de aplicaţii, până ce praful de puşcă a fost înlocuit cu dinamita şi nitroglicerina, care au ajuns în jurul anului 1870 să aibă preţuri competitive. Distrugerea în anii 1851-1853 a stâncii Pot, un  pericol pentru navigaţie în portul New York, a fost, probabil, proiectul cel mai amplu în care a fost utilizat vreodată praful de puşcă. În mod semnificativ,praful de puşcă este utilizat astăzi aproape exclusiv pentru semnalizare şi artificii. Se vede că, la urma urmei, chinezii găsiseră cu multă vreme în urmă rostul cel mai potrivit al acestei substanţe.

Invenții care au schimbat lumea, Rodney Castleden

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here