Invenții care au schimbat lumea – Papirusul (4000 î.H.)

0
4251
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

papirusCuvântul englezesc pentru hârtie (paper) derivă din egipteanul „papirus”. Semnificaţia iniţială a cuvântului papirus era „care aparţine casei”, birocraţiei Egiptului Antic. Papirusul a fost inventat în primul rând pentru a ţine evidenţa. Când egiptenii antici au inventat o limbă scrisă, a apărut necesitatea unui suport adecvat pentru scris. Egiptenii au .găsit ce căutau în planta papirus, o trestie care creştea din belşug pe malurile Nilului. Materialul pe care l-au creat pe baza acestei trestii era un suport excelent pentru scris.

Uşor, rezistent, durabil, comod de transportat, era o soluţie net superioară tăbliţelor de lut greoaie şi nu prea portabile utilizate în Mesopotamia și Creta minoică.

Datorită calităţilor sale excelente, papirusul a fost utilizat în Egipt timp de 5000 de ani, din 4000 î.H. până în 1000 d.H. Papirusul avea şi  alte întrebuinţări: din el se făceau mobilă, rogojini, coşuri, sandale, cutii, bărci şi sfoară. Rădăcina plantei se folosea pentru a fabrica parfumul şi medicamente; mai mult decât atât, se putea mânca.

Papirusul creşte înalt de circa trei metri. După ce este recoltat, este decojit şi miezul e tăiat în fâşii foarte subţiri. Fâşiile sunt înmuiate în apă pentru a îndepărta zahărul, apoi sunt plasate unele lângă altele, uşor suprapuse. Un alt strat se aşază în unghi drept faţă de primul. Rogojina este apoi bătută cu făcăleţul şi lăsată sub o greutate timp de o săptămână. După ce se usucă, suprafaţa foii este netezită.

Pe capetele sulurilor se lipeau alte fâşii de papirus, pentru a fi mai rezistente, uneori capetele fiind înfăşurate în jurul unor beţe prevăzute cu şuruburi, care nu lăsau sulurile să se desfacă.

Procedeul de fabricare a papirusului a rămas aproape neschimbat de-a lungul celor cinci milenii în care a fost produs pe scară largă, şi încă mai este utilizat, în scopuri artistice. Calitatea papirusului varia, aşa cum variază calitatea hârtiei moderne. Papirusul de cea mai bună calitate, provenit din delta Nilului, era rezervat operelor literare sau religioase. Egiptenii antici scriau în mod normal doar pe o faţă a papirusului.

În perioada greacă se folosea o hârtie de mărime standard, 30 cm x 23 cm, foarte apropiată de formatul A4 care reprezintă astăzi mărimea standard în Uniunea Europeană. Pentru documentele lungi însă, aceste coli standard erau unite, formând un sul de până la 20 de coli. Mai târziu, s-au făcut cărţi din papirus şi această formă legată, numită codex, a fost socotită mai convenabilă pentru citit şi depozitat decât sulurile.

Faraonii au recunoscut importanţa papirusului şi au instituit monopolul statului pe fabricarea lui. Procedeul exact de fabricaţie şi păstrare era secret de stat. Invenţia s-a bucurat de un asemenea succes încât s-a creat rapid o cerere de papirus în afara Egiptului. A fost exportat. Din păcate, foarte puţin din papirusul exportat a supravieţuit. Climatul uscat al Egiptului i-a favorizat supravieţuirea acolo, dar umiditatea sezonieră a altor locuri situate mai la nord, precum Creta, le-a distrus în timp. În Grecia au fost găsite numai câteva fragmente de papirus din perioada clasică, deşi în imaginile pictate pe vase în aceeaşi vreme se văd adeseori suluri de papirus.

Rămăşiţe ale unor documente scrise pe papirus sunt găsite în aproape orice sit arheologic egiptean. Gropile de gunoi antice sunt pline de ele, ceea ce arată că papirusul era fundamental pentru civilizaţia egipteană. Se pare că totul era notat, totul era inventariat.

Egiptenii chiar îşi reciclau papirusul. Când se făceau mumiile, cadavrele erau mai întâi pregătite şi înfăşurate în pânză. Pânza era apoi  împachetată într-un fel de pastă de hârtie obţinută din câteva straturi de Papirus care nu mai făcea trebuinţă administraţiei. Stratul de pastă de hârtie era apoi învelit în ghips şi pictat în culori vii.

Perioada de glorie a papirusului a durat din secolul al IV-lea î.H. până în secolil al VII-lea d.H. După ce Egiptul a fost cucerit de Alexandru cel Mare, administraţia a fost condusă, în cea mai mare parte, în limba greacă, fapt reflectat de papirusuri. În mod curios, greaca a continuat

să fie limba administraţiei în Egipt şi după venirea romanilor, ba chiar şi după cucerirea arabă din 642.

Câteva dintre papirusurile cele mai interesante descoperite până acum conţin texte biblice foarte vechi. La Wadi Murbaat, în apropiere de Marea Moartă, s-a găsit un papirus care datează din jurul anului 650 î.H. Un altul, datând din secolul al IV-lea î.H., a fost găsit la Ierihon. Aceste descoperiri confirmă că aşa-numitele „cărţi” pomenite în Biblie au fost scrise de fapt pe papirus şi păstrate, probabil, ca suluri, nu sub formă de cărţi. Textele găsite la Qumran, faimoasele manuscrise de la Marea Moartă, constau din peste 800 de suluri.

Miile de bucăţi de papirusuri găsite au fost studiate de papirologi, care, mai ales în cursul secolului al XX-lea, au putut aduna foarte multe informaţii despre lumea antică. Munca este însă frustrantă. Începând din 1788, au fost publicate (fiind aşadar accesibile cercetării) circa 50.000 de papirusuri dintr-un total de aproximativ 400.000, câte se estimează că ar exista în colecţiile private sau în muzeele de pretutindeni.

O criză de mediu survenită în Egipt, la sfârşit de secol VII d.H., avut unele efecte neprevăzute. De pe malurile Nilului se recoltase a de mult papirus, încât planta aproape că dispăruse din peisaj. Autorităţile egiptene au interzis exportul de papirus. Aceasta a creat o criză pe piaţă şi, ca în multe situaţii asemănătoare peste care vom da în aceas carte, criza a fost rezolvată printr-o altă invenţie. Administraţia şi savanţ europeni au trecut la pergament, iar mai târziu a apărut hârtia modernă, făcută din pastă de lemn.

Aşa-numita hârtie din măcinătură, strămoşul hârtiei moderne, a fi inventată de fapt în China, în anul 105 d.H., de către Cai Lun, un funcţionar la curtea imperială chineză. Pentru a obţine hârtia, se făcea o pastă din materialul vegetal măcinat şi se întindea într-o foaie subţiri după care se usca pasta într-o formă. La început, Cai Lun a folosit reziduuri din producţia de mătase, dar mai târziu s-au folosit tot felul de materiale vegetale. Unele tipuri vechi de hârtie chinezească erau făcu din coajă de dud, dar, după cum s-a observat veacuri mai târziu, se putea folosi foarte bine şi pasta obţinută din lemnul coniferelor catf împânzeau miile de kilometri pătraţi ai Eurasiei.

Chinezii produseseră hârtie prin această metodă încă din anul 105 dar procedeul a ajuns să fie cunoscut în restul Asiei de-abia după ce arabii au cucerit Turkestanul în anul 751. Arabii au putut atunci să adopte procesul de fabricaţie a hârtiei al cărui secret îl smulseseră de la prizonierii chinezi. Hârtia nu era la fel de bună ca papirusul, dar era mult mai ieftină. Treptat, pe măsură ce pergamentul a luat locul papirusului, egiptenii au renunţat la fabricarea lui; plantele de papirus dispăruseră.

Producerea papirusului a fost reluată de-abia recent. în 1969 planta a fost reintrodusă din Sudan în Egipt, unde s-a creat o plantaţie în delta Nilului, nu departe de Cairo. Procesul de fabricaţie a papirusului a fost reconstituit după descrierea din Istoria naturală a lui Pliniu cel Bătrân.

Invenții care au schimbat lumea, Rodney Castleden

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here