Invenţii care au schimbat lumea din perioada iluminismului – Motorul cu ardere internă (1794)

0
1432
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

motor ardere internaMotorul cu ardere internă este una dintre acele invenţii care a adus omenirii atât foloase, cât şi neplăceri. Datorită lui a fost posibil ca oamenii să călătorească hăt departe în vacanţă, să-şi lărgească orizonturile şi să capete mobilitate în viaţa profesională. Transportul alimen- telor a putut fi organizat cu mai multă uşurinţă şi piaţa de produse alimen-tare s-a diversificat. în multe ocupaţii s-a economisit o grămadă de timp prin utilizarea motorului şi, drept consecinţă, s-a generat mai mult timp liber. Motorul cu ardere internă a contribuit în multe feluri la creşterea calităţii traiului în secolul al XX-lea. Pe de altă parte, a constituit o sursă importantă de poluare a mediului înconjurător, făcând ca satele şi oraşele să devină mai aglomerate şi mai zgomotoase.

Principiul motoarelor cu ardere internă a fost explorat cu multă vreme înainte de începerea Revoluţiei Industriale, prin experienţele cu praful de puşcă ale inginerului olandez Christian Huygens şi ale francezilor Jean de Hauteville şi Denis Papin – aceasta înainte de anul 1700. Dar praful de puşcă era o sursă de energie nepotrivită. De-abia când au fost testate alte surse au apărut progresele reale. Gazele explozive, alcoolul şi distilatele petroliere erau mult mai promiţătoare.

În 1794, Robert Street a câştigat un brevet britanic pentru primul  motor cu ardere internă de utilitate practică. Acesta consta dintr-un cilin dru prevăzut cu un piston la interior, legat de un braţ pivotant care funcţiona ca o pompă simplă de apă. Cilindrul era răcit cu o manta de apa ce se prelungea cu o cameră de ardere suficient de fierbinte pentru a aprinde un amestec de aer şi combustibil lichid. Combustibilul picura în el sub forţa gravitaţiei, iar aerul era pompat manual. Unele dintre caracteristicile motorului sunt uşor de recunoscut şi au supravieţuit în mo ulterioare, dar acest prim motor prezenta neajunsuri evidente, inventatorii s-au străduit să le rezolve de-a lungul secolului următor. Samuel Brown a început să construiască şi să comercializeze un motor cu ardere internă în Anglia în anii 1820. În acelaşi timp, inginerul francez Nicolas Carnot a publicat Reflecţii asupra puterii motrice a focului”, lucrare care conţinea majoritatea principiilor motorului cu ardere internă modern, dar Carnot nu a construit efectiv un motor.

În anii 1830 William Barnett a proiectat primul motor practic în doi timpi. Principiul acestuia avea să fie larg aplicat mai târziu în construirea motoarelor mai mici pe benzină. Barnett a fost un inovator important. El a fost cel ce a inventat sistemul de aprindere cu lampă de veghe, care a constituit principiul de aprindere a motoarelor până la inventarea bujiei electrice şi este folosit încă la cazanele pentru încălzirea cen¬trală cu gaz.

Şi în anii 1840 şi 1850 s-au adus alte inovaţii motorului, dar randamentul de transformare a combustibilului în mişcare utilă a rămas foarte mic. În 1862, Alphonse Beau de Rochas a publicat o lucrare în care des¬cria câteva îmbunătăţiri potenţiale, inclusiv ceea ce a devenit succesiunea standard în funcţionarea unui motor în patru timpi: admisia, compresia, aprinderea şi evacuarea. Asemenea lui Carnot, Beau de Rochas a fost un teoretician, nu un constructor. Inginerul german Nikolaus Otto a fost cel ce a luat teoria lui Beau de Rochas şi a transformat-o în maşinărie funcţională. Otto a început să construiască motoare în 1867. Primele aveau randament mic şi erau zgomotoase, dar în decurs de zece ani Otto a venit cu un model superior, care semăna foarte mult cu motorul cu ardere internă pe care îl stim astăzi. S-au utilizat numere diferite de «ndri – do, patru şase, opt şi uneori mai mult -, dar principiul de bază a rămas neschimbat.

Invenții care au schimbat lumea, Rodney Castleden

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here