Invenţii care au schimbat lumea din perioada iluminismului – Iluminatul cu gaz (1792)

0
438

iluminatul cu gayIluminatul cu gaz a fost una dintre cele mai importante invenţii de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. A fost făcută în 1792 de William Murdock, fiul unui mecanic de moară din Ayrshire. O vreme Murdock a lucrat împreună cu tatăl lui, după care, în 1777, a plecat pe jos la Birmingham, la 500 de kilometri depărtare, unde a dat de James Watt şi i-a cerut o slujbă. Asociatul lui Watt, Matthew Boulton, i-a dat de lucru şi 1-a descris mai târziu drept cel mai iscusit tehnician pe care 1-a întâlnit vreodată.

Watt petrecea mult timp în Cornwall, încercând să-i convingă pe proprietarii de mine să-i cumpere motoarele cu aburi pentru pompe. în 1779 s-a îmbolnăvit şi s-a întors acasă, iar în Cornwall a fost trimis Murdock. pentru a reprezenta interesele firmei lui Boulton şi Watt, vânzând echipament de pompare şi instalându-1 în minele de staniu. Murdock a lucra în Cornwall timp de 19 ani. în această perioadă şi-a pus mintea la treaba în timpul liber. Printre alte maşini, a inventat în 1786 un vehicul acţion cu aburi, ba chiar a construit un model miniatural, un fel de tricicleta motor, şi s-a plimbat cu el într-o noapte pe străzile din Redruth. L°c nicii trebuie să se fi întrebat ce e cu zgomotul care i-a trezit din s°
Una dintre persoanele care au văzut maşina a fost un băiat din Re ruth în vârstă de 15 ani, pe nume Richard Trevithick. considerat as aproape unanim drept inventatorul vehiculului cu aburi, deşi el a ^ mutat ideea de la modelul lui Murdock. Murdock era dornic să-şi perfecţioneze invenţia şi a apelat în mod firesc la Boulton şi Watt, sperând că aceştia vor finanţa construirea unei adevărate trăsuri cu aburi. Din păcate pentru Murdock, Boulton şi Watt nu au avut destulă viziune. Nu au văzut niciun viitor pentru vehiculul cu motor şi au mers până într-acolo încât l-au pus pe Murdock să promită că va abandona ideea.
Murdock a renunţat, într-adevăr, la trăsura lui cu aburi. Şi-a îndreptat imaginaţia inventivă către alte zone. A inventat un nou distribuitor pentru aburul din cilindru. În 1791 a patentat un proces de fabricare a vopselei din catran şi altul pentru extragerea din cărbuni a unei vopsele care avea să împiedice creşterea scoicilor pe cocile vaselor. Marea invenţie a lui Murdock, odată ce a fost privat de recunoaşterea meritului pentru inventarea vehiculului cu aburi, a fost iluminatul cu gaz. In 1792, Murdock a calcinat cărbune într-o retortă de fier prevăzută cu o ţeavă. Gazul eliberat de cărbunele încins ţâşnea pe ţeavă şi jetul de gaz de la capăt se aprindea, producând o flacără stabilă. Doi ani mai târziu, şi-a dezvoltat ideea construind un sistem de iluminare cu gaz pentru locuinţa sa de pe strada Cross din Redruth. A amplasat în grădină un rezervor metalic închis şi a instalat în casă o reţea de ţevi prevăzute cu arzătoare de gaz. A fost primul sistem de iluminat cu gaz din lume.
Aproape incredibil, Mathew Boulton şi James Watt s-au opus şi acestei invenţii minunate. Murdock nu a mai suportat. Ştia că ideea lui era bună şi că Boulton şi Watt se înşelau. S-a despărţit de ei în 1794 şi s-a întors în Scoţia. Boulton si Watt si-au dat seama că, oricare le-ar fi fost Pierea despre vehiculele cu aburi şi iluminatul cu gaz, făcuseră o mare greşeală pierzându-1 pe William Murdock; acum începeau să vadă şi potenţialul comercial al sistemului de iluminare cu gaz. În 1795, i-au oferito slujbă la conducerea fabricii Soho.
În 1801, Philippe Lebon a făcut o demonstraţie publică a iluminatului cu gaz în Paris _-un alt caz de invenţie aproape simultană – iar în 1802 Boulton şi Watt au fost de acord să-l lase pe Murdock să instaleze trei lămpi cu gaz în faţa fabricii Soho. A fost prima instalaţie de iluminat cu gaz din Britania. În anul următor, întreaga fabrică avea să fie
Iluminată după sistemul lui Murdock. În 1806, filatura Phillips and Lee din Manchester era iluminată după acelaşi sistem, care de atunci înainte a fost instalat în fabrică după fabrică. Avea să prindă rapid şi foarte curând toate fabricile mari aveau să fie iluminate cu gaz.

Murdock a fost răsplătit cu medalia de aur a Societăţii Regale pentru invenţia sa. Murdock însuşi era interesat doar de iluminatul interior pentru clădiri individuale – case sau fabrici – , fiecare dependentă de propriul echipament de producere a gazului. Nu îl interesa iluminatul străzilor sau al zonelor întinse şi, cu atât mai puţin, instalarea unor uzine de gaz orăşeneşti. Altora le-a revenit această sarcină, ceea ce a presupus un nou salt imaginativ.
Iluminatul casnic cu gaz a fost un mare pas înainte de la lumina lumânării de care depindea cea mai mare parte a populaţiei în timpul orelor de întuneric. Cititul sau cusutul la lumânare obosea ochii, din cauza luminii pâlpâitoare, în afara cazului în care erai suficient de înstărit pentru a-ţi permite să arzi o grămadă de lumânări. Lumina de gaz avea să însufleţească serile multor oameni. Iluminatul cu gaz din fabrici a fost o cu totul altă chestiune. Patronii aveau tot interesul ca munca să se desfăşoare nu doar pe timpul zilei, ci şi seara, odată ce creştea eficienţa utilizării maşinilor şi se obţinea o producţie mai mare. Nu acelaşi era însă interesul muncitorilor care, deodată, au fost siliţi să muncească mai mult. Introducerea iluminatului cu gaz a fost, pentru muncitorul obişnuit, una dintre cele mai rele schimbări aduse de Revoluţia Industrială, vestind decenii de muncă nenorocită în schimburi şi un program de lucru atât de lung încât aducea mai mult a sclavie. în cele din urmă s-a adoptat un pachet legislativ care a impus limite pretenţiilor angajatorilor, dar, adeseori, aceste reforme au fost ineficiente împotriva puterii enorme şi mereu în creştere a industriaşilor.

Invenții care au schimbat lumea, Rodney Castleden

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here