Invenţii care au schimbat lumea – din antichitate – Imprimarea cu blocuri de lemn (200 î.H.)

0
562

tiparireImprimarea cu blocuri de lemn a fost inventată în China în secolul al IIHea d.H. Era o metodă simplă prin care se puteau imprima texte, modele sau imagini pe o ţesătură şi, mai târziu, pe hârtie, şi a fost larg utilizată în Orientul îndepărtat, japonezii au adoptat şi ei imprimarea cu blocuri de lemn: ukiyo-e este un tip bine-cunoscut de artă decorativa japoneză realizată prin acest procedeu. În jurul anului 600 d.H., tehnica era utilizată în Egipt. Nu se ştie dacă egiptenii o elaboraseră ei înşişi sau importaseră ideea din China, probabil din India. Dat fiind faptul că în Egipt lemnul nu se găseşte din abundenţă, sunt şanse mai mari ca imprimarea cu blocuri de lemn să fi fost importată. O tradiţie paralela a existat, probabil, în Mesopotamia. Cu 300 de ani înainte de Hristos existau aici ştampile cilindrice, utilizate pentru a crea imagini imprima pe tăbliţe de lut. Este posibil ca de aici să se fi ajuns mai târziu la imprimarea cu blocuri de lemn. Curios, se pare că egiptenii nu au utilizat niciodată blocuri de lemn pentru a imprima texte pe papirusuri, cu toate că tehnic ar fi fost posibil.

În Evul Mediu, blocurile de lemn erau utilizate în Europa atât pentru text, cât şi pentru ilustraţii, iar forma de artă a devenit cunoscută sub numirea de gravură în lemn.

Un bloc de lemn are o faţă dăltuită pentru a produce imaginea. Părţile laginii care trebuie să arate negre după imprimare sunt lăsate neatinse, ca suprafeţe plane. Părţile care vor fi albe în imaginea finală sunt dăltuite, pentru a nu fi acoperite cu cerneală în timpul imprimării. Imaginea obţinută prin acest procedeu este o imagine în oglindă. Pentru o ilustraţie, faptul poate avea prea puţină importanţă, dar pentru imprimarea textului, care a început să se realizeze prin această metodă în Evul Mediu târziu, literele erau cioplite în oglindă pentru a ieşi aşa cum trebuie pe produsul finit.

Pentru imprimarea în alb-negru sau într-o singură culoare era necesar un singur bloc. Imprimarea în mai multe culori presupunea folosirea câte unui bloc pentru fiecare culoare.

Imprimarea se putea realiza în câteva moduri. Unul dintre ele era ştampilarea. Blocul de lemn era dat cu cerneală, plasat cu faţa acoperită cu cerneală pe hârtie şi apăsat cu mâna sau presat cu ciocanul. Frecarea era o altă metodă, populară mai ales în Orientul îndepărtat. Blocul era dat cu cerneală şi plasat cu faţa colorată în sus pe o masă. Deasupra lui era aşezată hârtia sau ţesătura, şi suprafaţa superioară a acesteia era frecată cu un tampon din piele. A treia metodă consta din utilizarea unei prese, şi a fost dezvoltată relativ târziu, în jurul anului 1480, în Europa.

Cele mai vechi fragmente imprimate prin tehnica blocurilor de lemn provin din China. Sunt bucăţi de mătase imprimată cu un model floral m trei culori şi datează, probabil, din anul 200 d.H. Tot chinezii au fost Pnmii care au utilizat tehnica blocurilor de lemn pentru imprimarea textului. Era un procedeu care s-a pretat limbii chineze. Deşi chinezii au inventat în secolul al Xl-lea litera mobilă din lut ars, iar litera metalică exista în Coreea cu 200 de ani mai târziu, tipografii chinezi au preferat să folosească în continuare blocuri de lemn. Culesul din cele 40.000 de caractere chinezeşti era o perspectivă nu tocmai îmbietoare. Utilizarea imprimării era diferităîn China. Scopul principal era producerea d texte rituale standardizate, iar în China imprimarea cu blocuri de lemn este asociată în special cu budismul. Prin plasarea textului ritual venerat pe blocuri de lemn se împiedica denaturarea textului.

De asemenea, se putea reveni la blocuri oricând fără a fi necesar să se facă vreo schimbare.

În Europa medievală, întreaga filozofie a imprimării era diferită. Blocurile de lemn erau utilizate pentru imprimarea textului, dar numai când era vorba de texte mici. Existau blocuri de lemn pentru fiecare literă a alfabetului şi puteau fi culese. Utilizarea acestei tehnici pentru imprimarea unor cantităţi substanţiale de text, alături de imagini, a avut loc de-abia după inventarea presei tipografice cu litere mobile, în jurul anului 1450.

Cea mai veche carte tipărită din lume a fost obţinută prin imprimarea cu blocuri de lemn în secolul al IX-lea. Este un pergament chinez care conţine textul Sutrei de diamant şi este lung de cinci metri. A fost găsit de sir Marc Aurel Stein într-o peşteră şi se află acum la British Museum. La sfârşitul documentului stă scris: „Realizată pentru distribuire universală gratuită de către Wang Jie pentru cinstirea memoriei părinţilor săi în ziua a treisprezecea a celei de-a patra luni a celui de-al nouălea an al Xiatong.” Data echivalează cu 11 mai 868 d.H.

În secolul al Xl-lea, tipografii chinezi au imprimat cu tehnica blocurilor de lemn textul budist complet Tripitaka. Textul are 130.000 de pagini şi imprimarea lui a durat 22 de ani, din 1080-până în 1102.

În Europa, cartea cea mai faimoasă produsă prin utilizarea blocurilor de lemn este Ars moriendi, care cuprinde pagini de text şi pagini cu ilustraţii. Foarte populară a fost şi cartea ilustrată biblică cu titlul Biblia pauperum. Evident că fabricarea acestor cărţi a presupus un mare volum de muncă, drept care erau, în general, destul de scurte, având circa 50 de pagini.

Invenții care au schimbat lumea, Rodney Castleden

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here