Invenţii care au schimbat lumea – Creionul (1795)

0
614

creionulCreionul îşi are începuturile în Cumbria anului 1564. Un trecător necunoscut a găsit, în timp ce se plimba prin Borrowdale, nişte bucăţi de material negru lucios agăţate de rădăcinile unui copac prăbuşit, le-a luat de jos şi a observat că puteai scrie şi desena cu ele pe hârtie.

Materialul negru era grafit şi descoperirea întâmplătoare a stârnit un considerabil interes local. Grafitul era greu de exploatat pentru scris datorită fragilităţii sale. Trebuia susţinut într-un fel oarecare. Iniţial oamenii au încercat să înfăşoare bucăţi de grafit în sfoară. De-abia mai târziu grafitul a fost introdus în beţe găurite. Executarea beţelor găurite în interior pentru a susţine grafitul era laborioasă, dar acesta a fost felul în care s-a inventat creionul.

Primul brevet pentru procesul de fabricare a creioanelor a fost acordat în 1795 chimistului francez Nicolás Conté. Acesta a utilizat un amestec de praf de grafit şi argilă, l-a încins şi apoi l-a introdus printr-o crestătură într-un tub cilindric din lemn. Fâşia subţire de lemn tăiată pentru a face loc grafitului a fost apoi pusă la loc pentru a menţine mina pe poziţie. De la început, Conté a putut produce mai multe tipuri de mine, unele moi, altele dure, în funcţie de modul în care încingea grafitul. Datorită versatilităţii procesului, creioanele lui Conté au devenit extrem de utile meşteşugarilor, scriitorilor şi artiştilor.

Primele creioane realizate în producţie de masă au fost fabricate în Europa şi exportate în America. Războaiele au întrerupt însă comerţul şi, nu după multă vreme, americanii au început să îşi fabrice propriile creioane. Primele creioane produse în America erau nevopsite, pentru a lăsa să se vadă calitatea carcasei de lemn; multe sunt fabricate şi astăzi în acelaşi fel. Se folosea lemn de cedru roşu oriental, un arbore din estul Statelor Unite cu lemn dur, care nu se rupea şi de care fabricanţii erau mândri.

Astăzi se fabrică milioane de creioane în fiecare an. Mulţumită  inovaţiei lui Conté, le găsim într-o varietate de durităţi ale minei şi au devenit o parte indispensabilă a vieţii de zi cu zi.

Invenții care au schimbat lumea, Rodney Castleden

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here