Invenţii care au schimbat lumea – Closetul cu apă (1589)

Ideea de closet la care se poate trage apa a apărut şi dispărut de mai multe ori în cursul istoriei. Cea mai veche instalaţie de acest fel aparţine, din câte ştim, civilizaţiei din valea Indusului si datează din anul 2500 î.H. Closete bine făcute, cu scaune din piatră, existau în Epoca Bronzului în casele din Akrotiri, cetate egeeană care a fost distrusă în erupţia vulcanului Thera din 1520 sau 1620 î.H. Aceste closete erau conectate prin conducte verticale la canalele de scurgere de sub străzi. Dacă sau în ce fel se trăgea apa la aceste closete este greu de spus.

Nu mult mai departe către sud, în Creta, în timpul anul 1500 î.H. existau closete bine executate în templul lui Knossos si, probabil, şi în alte mari temple minoice. Cel mai bine păstrat, din aripa estică, are încă intacte atât podeaua, cât şi „ţevăria” de sub podea. Consta dintr-un vas de forma unei cutii, făcut probabil din lemn sau ghips, cu o deschidere deasupra unui spaţiu gol legat de un canal de scurgere bine proiectat şi construit. Canalul de scurgere pleca înspre est, se unea cu alte canale şi se deschidea în valea din afara zidurilor exterioare ale templului. Se crede că reziduurile erau evacuate cu ajutorul apei de ploaie colectate de pe acoperiş. Sistemul de canalizare al templului era în mod evident conceput ca un tot unitar. Este foarte impresionant pentru o construcţie dintr-o perioadă atât de timpurie.

O altă caracteristică a toaletelor din Knossos este existenţa sub podea a unui canal, care lega closetul de o mică gaură circulară practicată în peretele încăperii alăturate, în care exista şi o bancă; ne putem imagina că aici stătea un slujitor care turna apă dintr-o carafă prin orificiul rotund pentru a curăţa cu un jet closetul şi a înlesni scurgerea reziduurilor pe canalul de evacuare. Exista, de asemenea, un fel de capac între scaunul closetului şi canalul de scurgere, pus acolo probabil pentru a nu lăsa mirosurile neplăcute să pătrundă în interiorul templului.

Tehnologia era destul de complexă, bine gândită şi ingenioasă, dar era, fără îndoială, pusă în slujba grupului de elită care conducea templul – marile preotese înfăţişate, în toată găteala lor, pe fresce. Oamenii obişnuiţi trebuie să se fi descurcat cu latrine mult mai puţin sofisticate. Tehnologia avansată a acestor civilizaţii străvechi a fost pierdută ulterior, şi pierdută a rămas pentru un timp foarte îndelungat.

Closetul cu apă a fost inventat din nou de John Harrington, un tânăr fluşturatic de la curtea reginei Elisabeta I. Acesta şi-a instalat utilul echipament în propria casă din Kelston, lângă Bath, şi l-a descris într-un stil vioi şi umoristic, ceea ce l-a făcut să dea de necaz. Scrierea era intitulată Nou discurs asupra unui subiect vechi, sau Metamorfoza lui Ajax. Era împărţită în trei secţiuni, dar principalul scop era descrierea în detaliu, cu diagrame, a mecanismului closetului său. Invenţia era cât se poate de utilă, dar Harrington a prezentat-o, din păcate, foarte prost. A subminat-o abătându-se de la subiect cu tot felul de comentarii despre alţi curteni care, neapreciindu-i umorul cam grosier, le-au considerat neinspirate. Denumirea pe care i-a dat-o Harrington invenţiei, Ajax, era un calambur clădit pe asocierea cu „a jakes”, expresia elisabetană pentru privată. Deosebit de ofensatoare au fost considerate remarcile lui despre contele de Leicester, favoritul reginei, şi pentru o vreme autorul a fost în pericol să fie pus sub acuzare la palat. Elisabeta I a hotărât să îl exileze de la curte pentru a-l îndepărta din calea lui Leicester.

În loc să-şi promoveze şi să vândă strălucita idee, John Harrington şi-a subminat-o, de fapt, prin purtarea lui, invitând oamenii să nu-l ia în serios. Regina l-a iertat în cele din urmă şi în 1592 l-a vizitat la Kelston. Acolo a încercat invenţia finului ei şi a fost profund impresionată. A comandat unul dintre closetele lui Harrington pentru proprie folosinţă la palatul Richmond. Sigiliul regal de aprobare nu a condus la adoptarea pe scară largă a closetului, şi pentru multă vreme în Anglia toată lumea a continuat să folosească oale de noapte şi closete uscate.

Reputaţia personală a lui Harrington a suferit o altă eclipsă când a pornit în anul următor, împreună cu contele de Essex, în expediţia de rău augur în Irlanda. Printre alte ofense, contele de Essex i-a făcut cavaleri pe asociaţii săi, Harrington numărându-se printre ei, ceea ce a stârnit mânia reginei, acordarea titlului de cavaler fiind prerogativa ei. Şir John a avut ghinionul să fie de faţă la întrevederea dintre Essex şi incandescenta regină la întoarcerea din Irlanda, aflându-se, astfel, în calea furiei revărsate mai ales asupra trădătorului Essex. Era riscant să te nimereşti la curtea Elisabetei într-o astfel de situaţie. Regina a poruncit ca Harrington să fie dus la Kelston; practic, a fost pus sub arest la domiciliu. Harrington comenta: „N-am aşteptat să mi se spună de două ori.”

Closetul Ajax proiectat de John Harrington consta dintr-un vas prevăzut cu o ieşire la partea inferioară, închisă cu o valvă îmbrăcată în piele. Exista un sistem de mânere, pârghii şi greutăţi care turna apă în vas dintr-o cisternă. Closetul cu apă nu avea să fie adoptat pe scară largă decât peste 200 de ani. Construcţia lui a fost îmbunătăţită treptat. Un alt mare progres a fost reţinerea apei în vas atunci când nu era în uz Pentru a crea sifonarea şi a împiedica pătrunderea mirosurilor neplăcute; aceasta a fost invenţia lui Alexander Cummings din 1775. În 1778 Joseph Bramah a introdus rezervorul de apă, care utiliza gravitaţia pentru a eurăţa vasul, şi aceste două îmbunătăţiri au dus closetul cu apă curgătoare pe cu]mile designului modern.

Invenții care au schimbat lumea, Rodney Castleden

Jurnal Spiritual