Învăţăturile Sfântului Simeon Noul Teolog – Teofanii

0
227
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Sfântul se uită cu tristeţe la soarta morţii care duce cu sine pe toate cele ale lumii.  Astfel am putea spune că Sfântul Simeon este mai mult decât orice un martor la mai multe teofanii pe care a voit în cele din urmă să le scrie pentru ca mărturia lui şi a vieţii sale să rămână mai mai mult decât orice disponibilă celor care vor veni după el.

Aşa se face că acum la mai bine de 1000 de ani de la moartea Sfântului ştim ce fel de descoperiri a avut de la Dumnezeu sau mai bine spus că Sfântul a fost martorul unor teofanii.

Iată cum ne descrie Sfântul o teofanie a sa: „Aflându-mă în această stare şi cu mintea ocupată şi părându-mi că-mi fixez privirea în cer, şi tremurând ca nu cumva arătându-mi-se mai mult să mă topească, L-am aflat pe El, pe care îl priveam de departe, pe care Ştefan L-a văzut deschizându-se cerurile şi pe care Pavel văzându-L mai târziu, a orbit. L-am văzut cu adevărat întreg, ca foc în mijlocul inimii mele. Astfel cutremurat de minune şi înfricoşat puternic, mi-am ieşit din mine, m-am pierdut întreg, neştiind ce să fac. Şi neputând suporta copleşirea slavei, m-am întors şi m-am refugiat în noaptea simţirilor de aici. Şi acoperit de gânduri, m-am ascuns în ele, ca într-un mormânt; şi în loc de piatră punându-mi acest trup foarte greu deasupra, m-am acoperit, socotind să mă ascund de Cel ce e pretutindeni şi care M-a sculat odinioară pe mine cel mort şi îngropat. Căci tremurând şi neputând privi spre slava Lui, am preferat să întru şi să rămân în mormânt şi să locuiesc cu morţii, trăind eu însumi în mormânt, decât să fiu ars şi să pier întreg.”

Mărturia Sfântului Simeon Noul Teolog este am putea spune mai mult decât orice ceea ce este dincolo de orice o mărturie despre triadologia lui Dumnezeu sau a unui Dumnezeu care există în trei ipostaturi: Tată, Fiu şi Duhul Sfânt sau Spiritul Sfânt. „Dar eu, nenorocitul, prefer întunericul şi de aceea el se face mai gros smeritului meu suflet, şi din el se hrănesc şi se înviorează patimile în mine şi se ivesc balauri şi reptile şi şerpi, ce tulbură mereu mădularele sufletului meu. Căci slava goală şi deşartă mă muşcă şi-şi înfundă dinţii în inima mea. Din el, slăbind eu şi moleşindu-mă, au ieşit câinii sălbatici şi mulţime de fiare şi aflându-mă zăcând la pământ, m-au rupt cu dinţii lor. Căci plăcerea şi lauda au sfâşiat măduva şi nervii mei, tăria şi curajul sufletului meu, depărtându-le de la mine. Dar cum le voi descrie pe toate ?”

Prin urmare, mai toată mistica şi teologia Sfântului Simeon s-a legat am putea spune mai mult decât orice de ceea ce este din mai multe puncte de vedere „experienţa proprie a lui Dumnezeu şi a trăirii cu Dumnezeu în deplinătate şi în profunzime”.

„Dar, o, fire neprihănită, fiinţă ascunsă, iubire de oameni necunoscută celor mai mulţi oameni, milă nevăzută de cei ce vieţuiesc fără minte, fiinţă neschimbătoare, netăiată, întreit sfântă, lumină simplă şi fără chip, întru totul necompusă, necorporală, nedespărţită, necuprinsă de nici o fire, cum te-ai făcut văzută ca mine, cum Te-ai făcut cunoscută celor din întuneric? Cum Te-ai făcut ţinută în mâinile Sfintei Tale Maice? Cum te-ai făcut legat ca un ucigaş, ai pătimit trupeşte ca un răufăcător, o, împărate, voind cu orice preţ să mă mântuieşti şi să mă introduci iarăşi în raiul slavei ? Aceasta e iconomia Ta, aceasta venirea, aceasta, mila şi iubirea Ta de oameni, care s-a arătat pentru noi, toţi oamenii, Cuvinte, pentru credincioşi, necredincioşi, păgâni, păcătoşi, sfinţi.”

Ceea ce este extrem de important şi de semnificativ în scrierile Sfântului Simeon am putea spune că este mai mult decât orice faptul că sfântul menţionează că îngerii lui Dumnezeu sunt mai mult decât orice prezenţi atunci când cineva se împărtăşeşte de Dumnezeu şi cu Dumnezeu.

„De aceea, uitând de plăcere, am fost cuprins de cutremur ştiind că-mi este cu neputinţă – cum cred eu şi toţi – să liturghisesc prin mine şi să am astfel viaţă îngerească, mai bine zis, cea mai presus de îngeri, în trup, că – precum a arătat cuvântul şi cum e adevărul – să fiu cinstit să mă fac mai aproape, ca ei, odată ce îl ating şi cu mâinile şi-L mănânc cu gura pe Cel înaintea căruia îngerii stau cu cutremur. În ce priveşte judecata fraţilor, pe care am fost rânduit să-i păstoresc, care suflet ar suporta-o, care minte ar fi în stare să rabde fără osândă părerea fiecăruia şi să împlinească fără lipsă toate datoriile sale şi să se scape pe sine de judecata lui ?”

Oricum, trebuie să spunem că nu putem analiza deplin bogăţia de sensuri a teologiei Sfântului Simeon care este am putea spune mai mult decât orice ceea ce a marcat profund tradiţia ortodoxă. „Atunci sunt uimit, minunându-mă de bunul chip al frumuseţii Lui şi că, deschizând cerurile, Ziditorul s-a aplecat şi mi-a dăruit slava negrăită şi minunată.

Şi cine va ajunge mai aproape de El, sau cum va fi urcat altul spre nemăsurata înălţime? Cugetând eu, El se află înăuntrul meu, strălucind înăuntrul ticăloasei mele inimi, învăluindu-mă din toate părţile de o strălucire nemuritoare şi luminând toate mădularele mele cu razele Lui. Pătrunzându-mă întreg, mă îmbrăţişează întreg, se dă pe Sine întreg mie, nevrednicului, şi sunt umplut de iubirea şi de frumuseţea Lui şi mă umplu de dulceaţa dumnezeirii.”

Prin urmare putem vedea că Sfântul Simeon a fost am putea spune cât se poate de mult interesat de toate aspectele vieţii sprituale şi a abordat am putea spune mai toate cele legate de viaţa în Dumnezeu.

„Dar oricine voieşte să ia harul Meu cu viclenie şi se apropie cu făţărnicie sau având în sine răutatea, sau încrezându-se în faptele sale, stăpânit de mândrie sau de pizmă, nu va avea parte cu Mine, care sunt Hristos”. Acestea ţi le spune Dumnezeu prin noi, ţie şi tuturor, în fiecare ceas. Iar de voieşti, îţi voi arăta clar. Ascultă iarăşi pe Dumnezeu vorbindu-ţi în parabole : „Cu ce voi asemăna împărăţia cerurilor ? Asemenea este, ia aminte, cu grăuntele de muştar pe care luindu-l un om, l-a semănat în grădină. Şi a odrăslit şi s-a făcut un copac mare” (Luca XIII, 18).

Prin urmare ştim foarte bine că Dumnezeu este mai mult decât orice ceea ce fost „preocuparea centrală a Sfântului Simeon.” Astfel tot ceea ce era cel mai esenţial şi mai important pentru Sfântul Simeon a fost mai mult decât orice de a fi plăcut lui Dumnezeu.

„Mă tem, i-am spus, Stăpâne, sunt păcătos! A ieşit, a venit la mine şi m-a îmbrăţişat. Spune-mi, pentru ce te-ai temut, pentru ce ţi-e frică şi tremuri? Minunea e mare şi înfricoşătoare, dar vei vedea şi mai mari. M-am uimit, zicând: Doamne, nu îndrăznesc să mă apropii de Tine, nici nu vreau să par mai îndrăzneţ ca focul, căci văd că eşti om mai presus de om şi nici nu îndrăznesc să Te privesc pe Tine, pe care Te-a respectat şi focul. El m-a atras mai aproape, m-a îmbrăţişat şi iarăşi m-a sărutat cu sărutare sfântă şi întreg a răspândit mireasma nemuririi. Am crezut, am dorit să-i urmez şi am voit să mă fac slujitor numai Lui.”

„Acolo arde rugul fără să se consume şi se dezleagă îndată încălţămintea picioarelor mele, Acolo se desface marea şi trec singur şi văd pe vrăjmaşi înecaţi în ape. Acolo văd pomul sădit în inima mea şi toate se preschimbă în mine. Acolo am produs mierea ce curge din piatră şi de atunci sufletul meu nu s-a mai împărtăşit de grijă şi teamă. Acolo am aflat pe Hristos, dăruitorul acestora, acolo I-am urmat Lui din tot sufletul meu. Acolo am mâncat mana şi pâinea îngerilor şi n-am mai poftit nimic din cele omeneşti.

Acolo am văzut înflorind toiagul uscat al lui Aaron şi m-am uimit de faptele minunate ale lui Dumnezeu. Acolo am văzut rodind sufletul meu sterp şi cum lemnul uscat face rod frumos. Acolo am văzut inima mea mocirloasă şi risipitoare, curată, nevinovată şi fecioară şi auzind: „Bucură-te cea plină de dar, că Domnul este cu tine şi în tine în veci”.

Acolo am auzit : „Scufundă-te şi spăla-te în cristelniţa lacrimilor’’. Şi făcând acestea, am crezut îndată şi am câştigat vederea. Acolo m-am înmormântat în mormântul smereniei desăvârşite şi a venit la mine Hristos cu o milă nemăsurată şi a ridicat piatra grea a răutăţilor mele. Şi a zis : „Vino, ieşi din lume ca dintr-un mormânt”. Acolo, am văzut, cum a pătimit în chip nepătimitor, Dumnezeul meu, şi cum s-a făcut mort, fiind nemuritor şi a înviat din mormânt fără să rupă peceţile. Acolo am văzut viaţa şi nestricăciunea viitoare pe care o dăruieşte Hristos celor ce-L caută pe El.”

Prin urmare ştim  că Dumnezeu a fost mai mult decât orice ceea ce am putea denumi mai mult decât orice Cel care va redeschide paradisul pentru Sfântul Sfântul Simeon. Astfel, imnul al XX-lea este am putea spune unul dintre cele mai profunde imne din cele 58 câte a scris Sfântul Simeon.

„M-ai făcut rai ce are în mijlocul său pomul vieţii şi pământ ce ascunde în sine pe Cel de toţi neîncăput, pe Tine, pe care Te-am căutat odinioară din toată inima mea şi am dorit să aud pururea cuvânt şi am voit să am pomenirea Ta în sufletul meu şi să aud să se vorbească cât mai des despre Tine. Şi de fapt mai înainte mintea mea nu putea gândi în chip curat despre Tine, nici ochii mei nu Te puteau vedea şi urechea auzi, nici inima mea nu putea primi suişuri dumnezeieşti, ci se înspăimânta întreagă numai la auzul despre Tine şi sufletul meu se strângea în sine de frică şi cutremur.”

“Sfântul Simeon Noul Teolog model al teologului ortodox”, Radu Teodorescu