Învăţătura duhovnicească şi dulcile comodităţi

0
103

29eUn cleric a vizitat casa cuiva, iar copilul de cinci ani al acestuia a început să-i pună diverse întrebări despre rai. «Am făcut tot ce mi-a stat în putere să-i explic tot ce era legat de acesta, încercând să-i răspund la toate întrebările», a spus preotul, «însă puţin mai târziu tatăl copilului s-a apropiat şi mi-a spus: «Ce i-ai spus până la urmă copilului meu, căci s-a dus la mama sa zicându-i că nu vrea să ajungă în rai, întrucât acolo nu se găsesc scări rulante. Preferă din acest motiv să meargă la magazinele supraetajate care au aşa ceva».

Reacţia copilului nu trebuie să ne surprindă. Cei mai mulţi oameni au un interes mai mare pentru lume decât pentru cele ale Bisericii. Pentru aceea locurile pitoreşti atrag mai multă lume decât bisericile, iar cumpărăturile ne consumă mai mult timp decât rugăciunea. Cei mai mulţi oameni contemporani, în pofida recentelor sondaje, sunt interesaţi mult mai puţin de învăţătura lui Hristos decât de afacerile lor, de politică, sport sau de scandaluri. Ziarele sunt un indiciu pentru această stare de fapt. Ele publică exact ceea ce oamenii vor să audă. Nimeni nu citeşte subiecte legate de Biserică, chiar dacă sunt plasate în primele pagini ale ziarului, doar dacă este vorbă de un anumit scandal cu implicare clericală, fie de natură sexuală, fie de altă natură, cum ar fi furtul de icoană ori alte obiecte sfinţite.

Cele de mai sus nu constituie o critică, ci o simplă trecere în revistă a stării de fapt. În cele mai multe ţări din lume şi mai ales în ţara noastră, Biserica rămâne o realitate necesară, chiar dacă în cadrul ei mai au loc şi fapte nebisericeşti. Mijloacele de informare în masă ale tuturor orientărilor politice, îşi dau mâna fără ezitare într-un complot al tăcerii în privinţa Bisericii, al învăţăturii şi acţiunilor ei. Atenţia lor acordată Bisericii în ultima vreme constituie o încercare grosolană de a exploata domeniul credinţei în propriul lor interes.

Această situaţie nu este expresia unei indiferenţei ci a unei duşmănii. Toţi cei care lipsesc duminici dimineaţa de la Biserică, nu sunt la modul simplu indiferenţi. Există un altceva, mai presus de dorinţa de a dormi suplimentar în dimineaţa respectivă, de a face drumeţii sau de a folosi acele ore pentru spălarea maşinii, care determină această absenţă. În realitate, acestora nu le place Biserica, nu doresc să se întâlnească cu oameni ce au legătură cu ea. Nu le face plăcere cu alte cuvinte ceea ce spunem şi facem. Resping morala noastră, considerând-o specifică unor minţi înguste şi anacronice. Ei nu agreează concepţiile noastre asupra problemelor sociale şi ne cer să nu ne pronunţăm în chestiuni politice. Au o silă vădit faţă de slujbele bisericeşti, faţă de arta bisericească şi izbucnesc cu mânie dacă li se aminteşte că Dumnezeu îi vrea pe oameni mai buni decât sunt şi că răutatea fiecăruia contribuie la răutatea generală a lumii.

 Nu este nimic ciudat în toate acestea. Biserica şi-a îndeplinit întotdeauna lucrarea într-o lume mai ostilă decât în vremea în care Hristos le spunea ucenicilor: „Fericiţi veţi fi când vă vor ocări pe voi şi vă vor goni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind despre mine” (Mat. 5, 11). De multe ori, în acele timpuri, prigoana se arăta chinuitoare. Creştinii au fost exilaţi, au fost predaţi focului sau hrană fiarelor, au fost închişi în lagăre de concentrare. Alteori, prigoana avea un caracter ascuns, precum cea exercitată de cei „cultivaţi şi rafinaţi”, de intelectuali, printr-o conspiraţie a tăcerii, ignorând cu desăvârşire Biserica şi viaţa ei. Prigoana fie că este la vedere, fie că este ascunsă, are loc însă fără încetare.

Cu toate acestea, dorinţa de a face cunoscută Evanghelia rămâne puternică şi, în pofida oricărei descurajări, ne continuăm eforturile de a încreştina lumea idolatră. Deşi la un moment dat este posibil să ne pierdem nădejdea de a mai câştiga lumea pentru Hristos, nu încetăm eforturile noastre, ajutându-ne de scrierile unor teologi geniali, de publicaţii sau de mijloace de informare în masă, întâlnindu-ne cu cei care ard de zel misionar, pentru a învăţa o lume apostată să recunoască în lume vocea Domnului, îndemnaţi de porunca lui Hristos de a deveni „pescari de oameni”, răscoliţi de datele statistice legate de nnmărul celor care nu au nicio legătură cu Biserica şi Urniţi de zel sfânt apostolesc, unii dintre noi, clericii, facem încercări disperate de a readuce înapoi în turmă oile cele rătăcite.

Există însă o problemă. Suntem o minoritate asaltată de duhul majorităţii. Noi suntem cei ignoraţi, care facem eforturi disperate pentru a părea un grup important, convingându-i pe ascultători (care nu sunt prea mulţi) că sufletul nu căpăta linişte cât timp nu vor trăi prezenţa lui Dumnezeu. Însă abia dacă ajungem să câştigăm doi sau trei oameni. Între timp inimile noastre însetează şi ele după cele ale lumii, de care încercăm să ne depărtăm printr-un exil autoimpus.

Când soţia unui cleric a recurs la un psihiatru pentru a scăpa de depresie, acela a convins-o că adevărata problemă era modul54 ei de viaţă, diferit de curentul dominant, sfătuind-o să se apuce de fumat şi băut, pentru a redobândi sentimentul solidarităţii şi unităţii cu restul oamenilor..

Schimbarea direcţiei din viaţă poate veni la un moment dat de undeva, dintr-un fond mai profund şi mai puţin vizibil. Omul secolului al douăzecilea, cufundat într-un climat consumerist creat de tehnologie, afaceri, politică şi spectacol, găseşte foarte puţine lucruri în viaţa bisericească care l-ar putea atrage. Clericul nu poate rămâne indiferent faţa de cele din lume. Ultimele noutăţi şi descoperiri îl impresionează, dându-i în acelaşi timp un sentiment de vinovăţie şi de atracţie. Poate ajunge să fie înrobit de farmecul lumii, devenind cu voia sa prizonier şi admirator al ei.

Avem de a face în acest caz cu o răsturnare. Aluatul preschimbă drojdia mai mult decât drojdia aluatul. Cei care au pretenţia că întorc lumea cu susul în jos, ajung în primul rând ei să fie tulburaţi. Cei care vor să determine schimbări, se schimbă ei până la urmă. în timp ce clericul sărbătoreşte micile sale reuşite de a câştiga lumea, lumea l-a câştigat între timp pe tăcute.

Clerul azi, o privire din interior, tentaţii, impasuri, maladii şi remedii, părintele Filotheos Faros

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here