Învață să placi aproapelui

0
200

aproapeFiecare din noi să caute să placă aproapelui său, la ce este bine, spre zidire. (Romani 15, 2)

Datoria de a plăcea aproapelui nostru reiese nemijlocit din măreața învățătură despre dragostea creștinească – dar pentru ce trebuie să ne străduim și spre ce trebuie să tindem făcându-i placul aproapelui? Bineînțeles că dragostea noastră nu trebuie să se exprime prin satisfacerea tuturor capriciilor sau prin lauda deșănțată care hrănește îngâmfarea. În toate cuvintele și faptele noastre, în relațiile noastre cu oamenii apropiați trebuie să avem în vedere întotdeauna numai ceea ce poate sluji spre bine, spre zidire.

În viața pământească a Mântuitorului vedem un exemplu viu al acestei dragoste îmbinate cu fermitatea. Mântuitorul le dorea tuturor binele, răspândea în jurul Său blândețe și bunătate. Totuși, nu se abătea nicicând de la adevăr, mustra răul cu dreptate și fără vreun ocoliș. Înțelesul spuselor Lui era totdeauna limpede, și cei din jurul Lui știau că nu Îi va scăpa nici cea mai mică nuanță a răului.

Căutând să imităm atotcuprinzătoarea iubirea lui Hristos, ne vom învăța să facem placul aproapelui nu spre vătămarea, ci spre folosul lui. Fie ca orice cuvânt și orice faptă a noastră să respire smerenie, iar dacă va fi neapărată nevoie să facem vreun reproș, acesta să fie spus cu duhul blândeții, care îndulcește tot ce ar putea să doară, și să ne ferim de vorbele nechibzuite, prin care îl putem îndepărta de noi pe cel căruia vrem să-i ajutăm.

A zidi: iată scopul dragostei adevărate! Când viața noastră intră în atingere cu viețile apropiaților noștri, să ținem minte că Domnul ne trimite să fim peste tot binecuvântare, și că peste tot, slujind aproapelui, trebuie să împlinim ceva pentru Domnul. De aceea, trebuie să căutăm mereu prilejul de a face binele și să fim gata întotdeauna să enunțăm la voința noastră în folosul aproapelui. Să nuu uităm că tot Sfânta Scriptură, care ne îndeamnă să ne facem plăcuți aproapelui, ne spune să nu fim ca cei ce caută să placă oamenilor, ci ca slugi ale lui Hristos, făcând din suflet voia lui Dumnezeu, slujind cu bunăvoință, ca Domnului, nu ca oamenilor (Efeseni 6, 6-7). Voia lui Dumnezeu trebuie să cârmuiască slujirea pe care o aducem oamenilor: numai atunci va fi ea cu adevărat spre folosul lor.

„Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu” – Ed. Cartea Ortodoxă

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here