Întruparea lui Dumnezeu între oameni

0
108
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

intrupare DumnezeuAceasta este proporţia cosmică a naşterii Domnului. De aceea azi se despică istoria omenirii în două şi se începe cu numărătoarea timpului în amândouă sensurile lui – spre începutul timpului şi spre sfârşitul lui.

Naşterea lui Iisus în istorie cumpăneşte istoria între începutul şi sfârşitul ei. De altfel numai întruparea Mântuitorului, şi e fapt absolut istoric, e dătătoare de sens în istorie, iar începutul şi sfârşitul creaţiei numai Dumnezeu le ştie.

Lumea şi veacurile sunt un interval al existenţei, învăluit în eternitate. Limitele de atingere ale lumii cu Dumnezeu, începutul şi sfârşitul, nu sunt în ştiinţa omului, naşterea lui Iisus ca om e fapta iubirii nemărginite a lui Dumnezeu, care transfigurează istoria cu sensul veşniciei. „Din Betleem” spune profetul are să vină Acela, a Cărui obârşie e din început şi se suie până la zilele veşniciei.

Pentru acest fapt unic în creaţie, îngerii au propus oamenilor „Slavă intru cei de sus, lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bună învoire”. Cu Iisus începe era păcii. Cuvântul început de îngeri trebuie continuat în istorie. Pacea pe pământ e condiţionată de slava care i se dă sau i se refuză lui Dumnezeu. De asemeni şi pacea din suflet are aceeaşi condiţie. Pacea de frică e o reală pierdere a păcii. Iisus aduce omului pacea care vine de la Dumnezeu. Aceasta (pacea) e un bun duhovnicesc care nu poate fi creat sau menţinut de arme.

Dar nici nu S-a atins bine Dumnezeu de ţărâna făpturii omeneşti, din lumea Lui (plăsmuită de El), şi „ţărâna” din Ierusalim s-a şi cutremurat şi a pus mâna pe sabie ca să se apere de împăratul păcii. (Irod ucide pruncii).

Nu tot aşa s-au purtat şi păgânii. Cei trei magi şi înţelepţi din Răsărit I se închină şi-I depun aur la picioare, în semn de dajdie, ca unui împărat peste ei. Iar în calitate de preoţi îi aduc smirnă şi tămâie, ca jertfă adevăratului Dumnezeu Dacă pe iudei i-a cutremurat şi i-a înspăimântat numai naşterea Mântuitorului şi I s-au arătat duşmani, reprezentanţii păgânismului în schimb I se închină ca unui împărat şi Dumnezeu.

Paradoxală primire I-au făcut oamenii: unu cu iubire, alţii cu ură, până în ziua de azi.

De altfel şi Iisus i-a nedumerit de la început: a lăsat tronul cerului pentru vitele din grajd; Cel ce a împodobit cerul cu stele Se naşte într-o iesle. Probabil locul cel mai curat pe care 1-a găsit..

Cea mai aspră mustrare a trufiei omeneşti numai Dumnezeu o putea face. El, adâncul smereniei. Naşterea Veşnicului în timp, a AtotPuterniculuiîn dulama smereniei, a Celui mai presus de fire primit în braţele Fecioarei, şi nu putea să rămână un fapt divers în filele timpului. Naşterea lui Iisus nu e un fapt sortit învechirii care să poată fi ros de dintele vremii ci cu cât timpul adaugă veacuri după veacuri, creând perspective, cu atât Iisus este mai mare şi mai apropiat de noi. Cel născut de două ori, o dată din veşnicie şi a doua oară în timp, a antrenat veşnicia în timp, încât veacurile repetă naşterea Lui, ca renaşterea lor. Timpul smerit de El se învecheşte, numai veşnicia e nouă şi mereu aceeaşi. Cu veşnicia a învăluit El viaţa. Dumnezeu ne-a  dat viaţa  veşnică şi această viaţă e înlăuntrul Fiului Său. Cel care are pe Fiul Său, are viaţa veşnică.

Iisus făureşte o nouă ordine spirituală înlăuntru omului. Iisus însuşi ProfileS-a integrat naturii omeneşti, de aceea El e mereu viu: şi în Sine ca fiinţă supremă, şi e viu şi întru noi, ca viată veşnică şi ca posibilitatea nesfârşită de desăvârşire.

Martori şi mărturisiri, Hristos, Domnul, în istorie,  Părintele Arsenie Boca – Predică

Jurnal Spiritual

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here