Între smerenia adevărată și cea falsă

0
327
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

92851Mai întâi de toate trebuie foarte exact  să facem deosebirea dintre smerenie şi smerita cugetare, precum şi dintre smerita cugetare şi smerita vorbire.

Smerenia este una dintre cele mai înalte virtuţi evanghelice, mai presus de înţelegerea omenească. Smerenia este dumnezeiască, ea este învăţătura lui Hristos, însuşirea lui Hristos, lucrarea lui Hristos. Sf. Ioan Scărarul zice, că doar cei conduşi de Duhului lui Dumnezeu pot vorbi corect despre smerenie. Cel care doreşte să dobândească smerenia trebuie cu străduinţă să înveţe Evanghelia şi cu aceeaşi străduinţă să îndeplinească tot ce ne-a poruncit Domnul nostru Iisus Hristos. Săvârşitorul (împlinitorul) poruncilor evanghelice poate ajunge la conştientizarea păcătoşeniei personale şi a păcătoşeniei omenirii întregi, în sfârşit, la conştiinţa şi convingerea că el este cel mai păcătos şi mai rău dintre oameni.

Smerenia este un sentiment al inimii

Smerita cugetare însă este modul de gândire preluat total din Evanghelia lui Hristos. Mai întâi e necesară însuşirea smeritei cugetări, iar odată cu deprinderea smeritei cugetări sufletul dobândeşte smerenia. Smerenia o dăruieşte sufletului Dumnezeu, aceasta este deja lucrarea harului Dumnezeiesc, prin smerita cugetare însă noi ne pregătim pentru smerenie, arătăm Domnului dorinţa noastră de a avea sfânta smerenie.

Cugetând smerit creştinul se străduieşte să facă totul de parcă el ar avea deja smerenie – în relaţiile cu apropiaţii, în toate acţiunile sale, în gânduri, cu toate că sufletul lui încă nu s-a smerit, el se ţine pe sine în dispoziţie smerită prin autoimpunere, reţinându-şi permanent pornirile îndrăzneţe. Însă aceasta nu este făţărnicie sau falsitate, fiindcă aici se urmăreşte scopul dobândirii prin acest comportament a adevăratei smerenii şi, desigur, pentru aceasta e nevoie de a te purta modest, de a vorbi încet, de a merge liniştit, de a nu intra în dispute, de a nu te evidenţia ş.a.m.d.

Însă smerita vorbire foarte tare se aseamănă cu smerita cugetare. În mare parte acţiunile ei sunt parcă aceleaşi, din exterior se văd parcă a fi la fel, dar înăuntru e cu totul altceva. Smerita vorbire are înăuntru un alt scop, ea doreşte să se arate oamenilor ca smerenie, în acest scop ia o înfăţişare smerită, pleacă privirea, vorbeşte încet cuvinte modeste: tot aspectul denotă linişte şi reţinere; sau spune despre sine expresii demascatoare, toate acestea la vedere, pentru părerea omenească.

„Pe cât e de folositor să ne autoacuzăm de propria păcătoşenie înaintea lui Dumnezeu în cămara tainică a inimii, pe atât de dăunător este să facem acest lucru înaintea oamenilor. În caz contrar noi vom trezi înăuntrul nostru părerea amăgitoare că suntem smeriţi”, spune sf. Ignatie Breanceaninov.

El observă un lucru interesant: lumii foarte mult nu-i place adevărata smerenie din oameni, iar cea falsă (făţarnică) întotdeauna o atrage în mod deosebit. Sf. ierarh scrie: „Cei ce înaintează în viaţa călugărească dobândesc o libertate aparte şi o simplitate a inimii care nu pot fi tăgăduite în comunicarea cu apropiaţii. Ele nu sunt pe placul acestei lumi!.. lumea îi consideră mândri… Ea caută măguliri (vorbe dulci), iar în ei vede sinceritate, de care nu are nevoie, întâlneşte în ei demascare, nesuferită pentru ea”. S-a observat că oamenii smeriţi cu adevărat, care-şi iubesc apropiaţii, nu se îngrijesc de impresia exterioară pe care o au asupra lor, ei sunt atenţi la propriul suflet şi sunt preocupaţi ca într-adevăr să realizeze înfăptuiască poruncile lui Hristos vizavi de aproapele; comportamentul lor exterior  poate fi extrem de reţinut, uneori păr a fi peste măsură de aspru sau dur. Dar însuşi timpul mai târziu descoperă, că aceşti oameni au manifestat o grijă sinceră faţă de apropiați, îi compătimeau cu adevărat și le acordau ajutor. Iar fățarnicii, falșii smeriți deseori sunt excesiv de binevoitori, plăcuți, servili, dar când se întâmplă un necaz, o năpastă, o greutate, ei se vor dovedi a fi departe, reci și străini, indiferenți la toate suferințele aproapelui. Anume acesta şi este aluatul fariseic, de  care le poruncea să se ferească ucenicilor Săi Domnul nostru Iisus Hristos.

Sursa: Ziarul Toaca, nr.1/2014

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here