Interesul pentru cultură, în creștere în 2014. Vezi muzeele inaugurate sau redeschise

0
103

121911241510422688Mai multe muzee au fost inaugurate sau redeschise în anul 2014, pe fondul unui interes pentru cultură în creștere în ultimii ani, după cum arată statisticile privind afluxul de vizitatori în instituțiile muzeale din întreaga lume. O retrospectivă a acestor instituții ce și-au deschis porțile a fost realizată de Agerpres

Muzeul de Arheologie din Heraklion

Unul dintre cele mai importante muzee arheologice din Europa, muzeul din insula Creta a fost redeschis publicului larg în luna mai a acestui an, după opt ani de ample lucrări de renovare. Aici se află cea mai amplă colecție de artefacte dedicate civilizației minoice: vase de ceramică, statui, obiecte din metal, fresce impresionante ale palatelor și vilelor celor bogați și sarcofagul unic de la Agia Trias. Muzeul, plasat în centrul orașului Heraklion, a fost construit în perioada 1937-1940 de arhitectul grec Patroklos Karantinos, pe spațiul care aparținuse anterior mănăstirii romano-catolice Sfântul Francisc, distrusă de un cutremur în 1856. Muzeul a fost deschis pentru prima dată publicului larg în 1952.

Imperial War Museum (Londra)

La Imperial War Museum (Muzeul Imperial al Războiului) din Londra au fost înființate în luna mai noi galerii consacrate Primului Război Mondial care prezintă marele conflict mondial într-un mod foarte realist. Încă din prima sală este evidentă concepția realizatorilor: ‘Să povestim războiul prin ochii celor care l-au trăit, în timp real, ca și cum vizitatorii nu ar ști cum s-a terminat’, spune Ian Kikuchi, responsabilul expoziției. ‘Am plecat de la punctul de vedere al Imperiului Britanic și am extins conceptul la alți protagoniști ai conflictului’, a adăugat el. Muzeul, înființat în 1917, prezintă peste 1.300 de obiecte — scrisori trimise de militari rudelor, arme de foc de toate calibrele, diferite modele de baionete utilizate în luptele corp la corp și chiar o bucată din zidul catedralei din Reims, care a suferit pagube serioase în timpul războiului.

Muzeul civilizației islamice din Sharjah (Emiratele Arabe Unite)

Cu ocazia redeschiderii în această vară, după renovare, a Muzeului civilizației islamice din Emiratul Sharjah, al treilea ca mărime dintre Emiratele Arabe Unite, a fost organizată, în premieră, o expoziție în colaborare cu Vaticanul, un semn de deschidere și cooperare între religiile creștină și musulmană. Sub titlul “Pentru a vă putea cunoaște unii pe alții”, inspirat dintr-un verset din Coran, expoziția-eveniment oferă publicului comori din colecția Muzeului Etnografic al Vaticanului, datând din secolul al XII-lea până în secolul al XIX-lea. Sunt expuse și obiecte de valoare din viața de zi cu zi din lumea arabă, ca de exemplu vaze, brățări, sigilii, armuri și tapiserii din spațiul islamic dintre Maroc și Sudan până în vestul Chinei, toate deținute în prezent de Vatican. Multe dintre exponate, precum un exemplar al Coranului tipărit la Glasgow, ilustrează dialogul între lumea musulmană și cea occidentală. Papa Pius al XI-lea a creat în 1926 un muzeu etnografic în care a strâns cadourile primite de la donatori privați și misionari din întreaga lume aflați în trecere prin Cetatea Sfântă. Obiectele — al căror număr era de aproximativ 100.000 — proveneau din toate colțurile pământului. Din lumea islamică, se oferiseră mai ales săbii și sigilii, bijuterii și articole de îmbrăcăminte.

Muzeul de Artă din Aspen (Colorado)

În luna august a fost deschis noul Muzeu de Artă din Aspen, Colorado, proiectat de celebrul arhitect Shigeru Ban. Construcția uimitoare dispune de un exterior format dintr-o structură de lemn asemănătoare unei țesături, oferind spații pentru expoziții, o grădină cu sculpturi pe acoperiș și un spațiu de contemplare cu vedere spre muntele Ajax, care străjuiește orașul Aspen. Noile galerii mai mult decât dublează spațiile vechiului muzeu, fondat în 1979.

Muzeul Aga Khan (Toronto)

În luna septembrie și-a deschis porțile “Muzeul Aga Khan” din Toronto, Canada, unde este expusă o colecție vastă de contribuții culturale și științifice islamice de-a lungul secolelor. Printre obiectele se află texte rare sacre din Coran din secolele VII și VIII, o bucată de marmură sculptată în Spania în secolul al X-lea și textul unei proclamații realizate în China în secolul XI, scrisă în arabă. Numeroase muzee din Canada și Statele Unite conțin colecții de artă islamică, însă muzeul Aga Khan din Toronto este primul de pe continentul nord-american dedicat exclusiv artei islamice. Clădirea proiectată de arhitectul japonez Fumihiko Maki în colaborare cu firma Moriyama & Teshima (Japonia), este conceput ca o casă-templu cu numeroase artefacte. Inițiativa amenajării unui astfel de muzeu aparține Fundației ce poartă numele lui Aga Khan, liderul spiritual al musulmanilor șiiți ismaeliți, și vizează să contribuie la o mai bună înțelegere a lumii musulmane în toată diversitatea sa religioasă, etnică și socială.

Muzeul Fundației Louis Vuitton

Specializat în arta contemporană, acest muzeu, proiectat de celebrul arhitect canadiano-american Frank Gehry, s-a deschis în luna octombrie în Bois de Boulogne, parcul din vestul Parisului. Proiectul lui Gehry este considerat drept unul dintre cele mai ingenioase ale carierei sale de cinci decenii. Douăsprezece panouri de sticlă curbate, ca tălăzuirea unor vele înfășurându-și “pânzele” în jurul structurii centrale a clădirii, dau personalitate acestui muzeu cu 11 galerii de artă în care sunt expuse lucrări din colecția privată a miliardarului Bernard Arnault, director executiv al conglomeratului multinațional de bunuri de lux Moët Hennessy Louis Vuitton S.A., cunoscut sub numele de LVMH. La ceremonia de inaugurare, președintele francez Francois Hollande a numit clădirea o “minune a inteligenței, creativității și tehnologiei”.

Biomuseo Panama

Tot în octombrie a fost deschis, după o muncă de 15 ani, Biomuseo Panama, proiectat de același neobosit arhitect Frank Gehry. Muzeul prezintă flora și fauna din zona istmului Panama, în special gama diversă de specii care populează regiunea. Situat la intrarea în Canalul Panama, muzeul întins pe o surpafață de 4.000 de metri pătrați conține opt galerii expoziționale permanente proiectate în colaborare cu specialiști de la Institutul Smithsonian din SUA.

Muzeul Picasso din Paris

Redeschiderea Muzeului Picasso din Paris după ample lucrări de renovare și extindere, exact în ziua când se împlineau 133 de la nașterea pictorului (25 octombrie 1881, Málaga, Spania) a fost un eveniment cultural intens așteptat de public. Colecția Muzeului Picasso din Paris numără peste 5.000 de lucrări și zeci de mii de piese din arhive. Prin calitatea, amploarea și diversitatea domeniilor artistice reprezentate, aceasta este singura colecție publică din lume care permite atât o incursiune în întreaga operă — pictură, sculptură, gravură, desen — a lui Picasso, cât și ilustrarea cu exactitate — prin schițe, studii, crochiuri, carnete de desene, stadii succesive de gravuri, fotografii, cărți ilustrate, filme și documente — a procesului creator al artistului, informează muzeul pe site-ul său.

Muzeul de Istorie a Evreilor Polonezi

Evreii polonezi au fost omagiați în luna octombrie prin deschiderea unui muzeu la Varșovia. Acum, Polonia are pe lângă celebrul Festival evreiesc de la Cracovia, cu 100.000 de participanți, care este cel mai mare eveniment cultural evreiesc din lume, și un muzeu consacrat acestui popor mult încercat în istorie. Chiar dacă minoritatea evreiască din Polonia mai numără doar câteva zeci de mii de persoane, aceasta a demonstrat în ultimii ani un remarcabil dinamism susținut de patrimoniul bogat adunat în o mie de ani istorie comună.

Muzeul de Istorie Naturală Harvard

La mijlocul lunii noiembrie a fost redeschis pentru public Muzeul de Istorie Naturală Harvard (SUA) după un amplu proces de renovare. Clădirea din anul 1920 a fost transformată astfel încât au fost extinse spațiile expoziționale care reunesc exponate referitoare la formele de viață existente pe Terra. Renumite sunt colecțiile de fosile de dinozauri și de meteoriți.

Muzeul Kvinnohistoriskt, dedicat istoriei feminismului (Museum of Women’s History, Suedia)

Primul muzeu dedicat exclusiv istoriei feminismului s-a deschis în luna noiembrie la Umea, în nordul Suediei. Acest muzeu este unicul din lume care prezintă locul în istorie al femeilor și explorează prezentul pentru a ști ce va fi în viitor, după cum declara directorul muzeului, Maria Perstedt. Acest muzeu din apropierea Cercului Arctic își propune să facă auzite vocile femeilor, să descrie și să provoace ideile, normele și structurile care limitează astăzi alegerile și posibilitățile femeilor și bărbaților.

Ana Grama

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here