Un mare adevăr – Prietenul adevărat la nevoie se cunoaște – Expresii celebre foarte utile – Sensul cuvintelor pe care le auzim sau le rostim
Amende honorable
(fr. „Amendă onorabilă”)
Cuvântul „amendă” nu are legătură cu înțelesul de astăzi, „sancțiune care constă în plata unei sume de bani”. „Amenda onorabilă” a fost până la Revoluția Franceză o pedeapsă, care presupunea să îți recunoști public vina unor crime săvârșite, de obicei sacrilegii. Vinovatul era dus în piață, cu capul gol și cu picioarele goale, iar acolo, în public, trebuia să-și recunoască fapta.
Moliere o folosește cu referire și la greșeli mai mici. În zilele noastre, se folosește cu sensul „a-ți cere iertare prin recunoașterea greșelii”, indiferent dacă acestea sunt mari sau mici. De pildă, când, la citarea unor cuvinte, greșești numele celui care le-a spus prima oară, va trebui să faci o „amendă onorabilă” și să corectezi eroarea.
Amicus certus in re incerta cernitur
(lat. „Pe prietenul sigur îl cunoști în împrejurări nesigure.”)
Legătura prieteniei este sursa multor cugetări memorabile.
Democrit spune: „Este ușor să întâlnești un prieten în fericire, foarte greu în nenorocire”.
Epictet este de părere că: „La bine nu poți răsufla de prieteni; la greu, rămâi singur”.
Ovidiu crede că: „Cât timp vei fi fericit, vei număra mulți prieteni; dar, dacă se înnorează, vei rămâne singur”. Un proverb oriental spune: „Când râzi, te aude toată lumea; când plângi, nu te vede nimeni”. Cea mai cunoscută formulă este: „Prietenul adevărat la nevoie se cunoaște”.
Așadar, fără să aibă nevoie de o lămurire mai extinsă și o explicație mai elaborată, această expresie reflectă un adevăr știut și, mai ales, simțit de mulți oameni de-a lungul vieții, și anume că puțini sunt cei ce te sprijină când îți este greu. Sub diverse pretexte, că nu se pricep, nu vor să se implice, nu au posibilitatea, ei refuză să te ajute când ai o problemă – acesta este înțelesul.
Amicus est tanquam alter ego
(lat. „Prietenul este ca un alt eu”)
Expresia este întâlnită la Cicero. În „De amicitia”, consulul Laelius opinează asupra celor care urmăresc să profite de ceea ce le pot oferi prietenii, să tragă foloase, în loc să se poarte natural și cu sinceritate. Concluzia acestuia este că „niciodată un prieten adevărat nu va fi găsit; căci acesta este într-adevăr ca un alt eu”.
Ideea este exprimată și de Aristotel. Într-o formă poetică, aceste spuse ar suna astfel: „Prietenia e un singur suflet în două trupuri”. Prietenul de suflet te întregește, te completează, aduce cu sine ce ție îți lipsește pentru ca, împreună, să formați un tot armonios. El te înțelege fără prea multe cuvinte și explicații, îți acceptă gesturile și reacțiile, nu este mânios că îi atragi atenția când face o greșeală, pricepe că îl corectezi cu drag, spre binele evoluției lui și al unei relații concordante.
Amicus humani generis
(lat. textual „Prietenul speței umane” sau, prin extensie, „amicul tuturor”)
Această expresie se folosește ca reproș la adresa celui care oferă prietenia sa oricui, fără să aleagă. Moralistul francez Bourdaloue, contemporan al lui Moliere, era de părere că: „amicul tuturor nu-i amicul nimănui”.
Moliere reia această idee în „Mizantropul”, unde eroul său, Alceste, îi reproșează prietenului său, Philinte, că a fost amabil și afectuos cu un om care-i era ca un străin, un necunoscut. Iată versurile:
„Cel mai ales din oameni se va simți om șters
Văzând că îl amesteci cu-ntregul Univers,
Căci orice stimă are o pricină anume:
Nu mai stimezi pe nimeni, stimând o-ntreagă lume…
Nu-mi trebuie-o făptură – oricât la mine-ar ține –
Ce nu cinstește-un merit, așa cum se cuvine.
Această prețuire vreau s-o resimt și eu.
Amicu-ntregii specii nu e amicul meu!” (L’ ami du genre humain n’ est point du tout mon fait!)
Bibliografie – „Dicționar de cuvinte, expresii, citate celebre”, Editura Științifică, 1969
Vezi și – Înțelesul unor expresii celebre (6)
Mihaela Mușetescu
