Înțelesul cuvântului în Legea cea Nouă

Legea„Cuvântul”, folosit numai articulat, reprezintă persoana a doua a Sfintei Treimi; altfel, este expresia rostită a gândului, comunicarea lui. Pentru Noul Testament, Cuvântul este întâi „Logosul”, Persoană a Sfintei Treimi: „La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul” (Ioan 1, 1). Direct sau indirect, cuvântul lui Dumnezeu își are misiunea lui pentru lume, este cuvântul mântuirii pe care o vestește.

Cuvântul rostit de Mântuitorul Hristos este Evanghelia sau vestea cea bună a mântuirii pe care o aduce. Vorbind, El descoperă și pe Tatăl, cuvintele Lui și voia Lui. El vorbește cu autoritate de „cuvântul Meu” sau „cuvintele Mele”. El are cuvintele vieții, care sunt „duh și viață” (Ioan 6, 63). Cuvântul propovăduit de apostoli și de Biserică este același cuvânt purtător al mesajului mântuirii și al chemării la ea, cu efecte tămăduitoare (Fapte 4, 29).

Cuvintele Domnului vor fi pentru mulți poticnire, pentru cei care se vor rușina de ele și de a-L mărturisi (Marcu 8, 38). Se vorbește apoi de „cuvântul proorocesc”, adică graiul (proorocilor) prin care ei comunică voia lui Dumnezeu, transmisă lor fie prin cuvânt, fie prin descoperire interioară sau vedenie. Astfel, sfinții evangheliști vorbesc despre „cuvântul proorocului Isaia” (Luca 3, 4). În sens figurat, cuvântul lui Dumnezeu, în parabole, este asemănat cu sămânța aruncată în pământul bun, care rodește însutit (Luca 8, 11). Termenul este întâlnit și într-o serie de expresii precum „Cuvântul” – Dumnezeu sau Fiul preexistent, apoi Cuvântul întrupat, „Cuvântul – viața lumii”, „Cuvântul Domnului” (Matei 15, 6), „cuvântul adevărului” (II Corinteni 6, 7), „Cuvântul mântuirii” (Fapte 13, 26), care poate să mântuiască sufletele, „cuvântul harului” (Luca 4, 22), „cuvântul împărăției” (Matei 13, 19), „cuvântul Evangheliei” (Fapte 15, 7), „cuvântul credinței” (I Timotei 4, 6), „cuvântul crucii” (I Corinteni 1, 18), „cuvântul jurământului” (Evrei 7, 28), „cuvântul proorocesc” (II Petru 1, 19), „cuvântul împăcării” (II Corinteni 5, 19), „cuvântul vieții” (Filipeni 2, 16), „cuvânt de mângâiere” (Fapte 13, 15), „cuvântul înțelepciunii” (I Corinteni 12, 8), „cuvântul cunoștinței” (I Corinteni 12, 8), „cuvântul dreptății” (Evrei 5, 13), „cuvântul mărturiei” (Apocalipsă 12, 11), „cuvânt dătător de har” (Efeseni 4, 29), „cuvânt plin de har” (Coloseni 4, 6), „cuvânt bun” (II Tesaloniceni 2, 17). Sunt și altfel de cuvinte: „cuvinte deșarte” (Matei 12, 36), „cuvânt rău” (Efeseni 4, 9), „cuvinte urâte” (III Ioan 10) și „cuvinte amăgitoare” (II Petru 2, 3), care nu zidesc, ci sunt pierzătoare de suflete.

Mihai Parfeni

Jurnal Spiritual

Mai multe articole ale acestui autor puteţi citi aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here