Înțelege temerile copiilor

0
191
temerileCopiii se tem uneori de diverse lucruri care adulţilor le par inofensive. Frica se manifestă diferit în funcţie de vârstă.

Anumite lucruri, persoane, situatii care declanşau frică într-o anumită perioadă dispar, dar pot fi înlocuite de altele. Copiii nu reacţionează la fel deoarece ei înţeleg lucrurile diferit în funcţie de mai mulţi factori (experienţe anterioare, atmosfera şi relaţiile din familie, bagajul de cunoştinţe, reacţiile din jur etc.).

Un lucru bun ar fi să cunoaştem ce declanşează anumite sentimente de teamă, ce reprezentări creează în mintea copilului, ce conexiuni face etc. Astfel am putea interveni mai eficient, l-am putea ajuta să-şi înfrunte temerile. Pentru aceasta e nevoie de multă răbdare, înţelegere şi comunicare. Pentru început pot fi urmărite şi descifrate mesajele trimise de temeri (refuză să meargă într-o cameră alăturată, cere să rămână lumina aprinsă, te roagă să nu aspiri, nu vrea să întâlnească o anumită persoană, insistă să nu îi cumperi un colac pentru baie, etc.).

Dacă ştii de ce îi este frică poţi să începi să-i demonstrezi că frica lui nu are baze reale şi deci nu este cazul să-i fie teamă.

Nu este ceva ce poţi rezolva imediat, dar prin comunicare şi diferite acţiuni poţi înmuia frica şi reda încrederea, curajul.

Este bine să discutăm cu copilul anumite pericole, însă fără a apela la scenarii imaginare. Bineînţeles că nu ne dorim să se rătăcească de noi, dar nici nu ne dorim să-i fie frică de orice om pe care îl întâlneşte, etc. Copiii au o imaginaţie bogată. Ei inventează tot felul de lucruri de care se tem, pentru că nu le cunosc, dar şi pentru că planurile real/imaginar se întrepătrund.

De cele mai multe ori temerile apar din prea multă grijă manifestată de părinţi. Nu este de acuzat că părinţii au uneori reacţii exagerate. Ei înţeleg pericolul pe care copilul nu îl întrevede. Din dorinţa de a-l proteja uneori doar îl sperie. El tot nu înţelege de ce adultul a avut o anumită reacţie, dar începe să se teamă de acel lucru. Majoritatea fricilor sunt induse sau întreţinute de adulţi, fără să-şi dea seama sau cu buna ştiinţă.

Mai grav este că unii părinţi, pentru a se asigura că nu se va repeta un anumit lucru, sperie intenţionat copilul, fără a anticipa consecinţele („Dacă pleci de lângă mine te ia moşul’, „Dacă nu mănânci chem căţelul”, „Dacă …vine…”. Toate aceste ameninţări sunt extrem de distructive. Limitarea excesivă nu are ca rezultat un copil cuminte ci un copil timorat care poate declanşa tulburări de comportament şi chiar fobii.

Până la un moment dat fricile copilului sunt fireşti.

Părinţii trebuie să se poarte normal, să-l ajute să-şi crească încrederea în el şi să împiedice frica să-l domine, să creeze în mintea lui evitarea acţiunilor sub pretextul conştient sau inconştient al fricii.

Nu trebuie minimalizate temerile copiilor considerând că sunt nefondate, mofturi (chiar dacă pentru adult aşa par). Obligându-l să le înfrunte, folosind ironia, se accentuează starea de frică. Temerile trebuie “demontate” la nivelul de înţelegere al copilului, cu argumente şi demonstraţii. Cu cât copilul dobândeşte mai multe cunoştinţe, cu atât o serie de temeri dispar.

Sursa monitorulsv.ro

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here