Sporește-ne credința. (Luca 17, 5)
Trebuie să ne mărturisim credința în fiecare zi și în fiecare ceas.
Ca să facem asta nu e nevoie să o experimentăm prin cuvinte, să o predicăm ori să o predăm ca pe o lecție. Cea mai bună predică se ține prin exemplul vieții, prin fiecare faptă, prin atitudinea față de tot ce este în jurul tău. Firește, trebuie să fim mereu conștienți că avem nevoie să ne fie întărită credința. Ne trebuie o credință tare, neclintită, pentru a ține piept tuturor piedicilor care apar mereu în calea noastră. Ți-e și groază să te gândești cât de puțină este între oameni credința! Câte lipsuri are această credință, cât este de rece și cât de des oamenii sunt gata să se lepede de ea! Totuși, niciun fel de argumente, niciun fel de raționamente filozofice nu pot rămâne în picioare în fața credinței adevărate. Aceasta este biruința care a biruit lumea: credința noastră (Ioan 5, 4).
După faptele noastre ne vor cunoaște; așadar, să rămânem neclintiți în dorința de a trăi potrivit credinței noastre, ca să nu ne scadă credința din nelucrare și sterpiciune. Simțindu-ne toată neputința, în clipele de îndoială, în clipele de istovire să-L rugăm neobosit pe Tatăl nostru Ceresc: „Sporește credința noastră!”. Rugându-ne pentru aceasta, trebuie neapărat să punem în lucrare toate câte ni s-au dat deja, și atunci ele vor spori și se vor întări. Credința dă naștere ascultării, iar din ascultare crește credința. Tot din credință se nasc și cunoașterea, și încrederea. La început purcezi cu fior și cu sfială pe calea în care toată întărirea e nevăzută, însă treptat, pe măsură ce crești în experiență, crești și în cunoaștere. Simți pământul tot mai neclintit sub picioare, acestea pășesc tot mai ferm și sigur, iar gura spune deja fără șovăială și îndoială: Știu în Cine am crezut (II Timotei 1, 12)
„Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu” – Ed. Cartea Ortodoxă
Jurnal Spiritual
