La începutul Evangheliei după Luca sunt amintite momentele circumciderii pruncilor Ioan și Iisus, momente asociate și cu punerea numelor. Circumciziunea era o obligație a Legii, iar punerea numelui este, cel mai probabil, o influență a practicii similare greco-romane. În ambele cazuri, atenția se îndreaptă spre împlinirea Legii. Această ascultare față de Lege este prezentată în strânsă legătură cu ritualul purificării și cu afierosirea întâiului născut. Conform Leviticului, ceremonia curățirii era realizată în beneficiul mamei și nu al copilului, deoarece ea singură devenea necurată după nașterea copilului. Expresia folosită de Sfântul Evanghelist Luca („curățirea lor”) este cel mai probabil un mod de a aminti de vizita la templu, accentuând semnificația prezentării Pruncului înaintea Domnului. Așadar, evanghelia accentuează mai degrabă punerea înaintea Domnului decât curăția mamei, deoarece curăția propriu-zisă nu mai este amintită.
Maria și Iosif s-au conformat prevederilor legale, răscumpărându-și pruncul întâi născut prin plata a cinci sicli de argint și prin oferirea ca jertfă a două turturele și a doi pui de porumbei, conform stării economice precare a părinților. Cercetătorii biblici subliniază faptul că în Evanghelie nu se precizează locul, ci modul afierosirii Pruncului, acest lucru arătând că este vorba de o consacrare și nu de o răscumpărare a lui Iisus.
În legătură cu aceste evenimente de la Templu sunt descriși Simeon și Ana. Despre Simeon, Sfântul Luca spune că era „drept și temător de Dumnezeu, așteptând mângâierea lui Israel și Duhul Sfânt era asupra lui”. Această descriere nu se referă doar la relațiile umane, ci exprimă precis forma de pietate prin care evanghelistul confirmă poruncile Legii. Evlavia se concretizează prin raportul credinciosului iudeu față de Legea mozaică, dar și prin acceptarea lucrării Sfântului Duh, care spiritualizează și interiorizează norma legală. Sub inspirație divină, Simeon mărturisește rolul pe care îl va avea Iisus în lume, asigurându-i că El este Mesia. Dar acest mesaj nu devine cunoscut prin voința și cercetarea minții, ci prin umbrirea Duhului Sfânt, prezența lui Iisus devenind încă o dată motiv de a preamări pe Dumnezeu.
Alături de dreptul Simeon se afla la Templu și profeteasa Ana („cea grațioasă”). Amintirea tatălui ei, Fanuel („fața lui Dumnezeu”) – trimite cu gândul la lupta de la pârâul Iacob unde Iacob – numit de atunci Israel, paronimul lui Fanuel – smulge binecuvântarea lui Dumnezeu. Prin Ana, strămoșii „exprimă” împlinirea așteptării „tuturor celor ce așteptau mântuire în Ierusalim”. Scopul urmărit de Luca prin amintirea pietății și slujirii ei constante la locul sfânt, ca și Simeon, este de a o prezenta ca martoră a mesianității lui Iisus. Alături de Simeon, profeteasa asigură mărturia necesară veridicității în Israel prin „gura a doi sau trei martori”, iar prezența bărbatului și femeii la un loc confirmă faptul că mântuirea este oferită tuturor, indiferent de gen, pentru slujiri diferite.
Evanghelia după Luca – Introducere și comentariu, Pr. Dr. Ilie Melniciuc-Puică
Jurnal Spiritual
