Însemnătatea celor șapte laude ale Bisericii

0
373
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

EDS_4301Biserica lui Dumnezeu este împodobită, încă din vremea Sfinţilor Apostoli, cu cele şapte laude. Ştiţi voi care-s acestea? Ştiu că le ştiţi, că unii dintre voi le ziceţi pe de rost, dar alţii nu le ştiu. De ce şapte laude nu mai multe sau mai puţine? Aţi auzit în psalmul 118 pe Proorocul şi Împăratul David, zicând aşa: De şapte ori în zi Te-am lăudat, Doamne, pentru judecăţile Tale.

Împărat fiind, câte treburi nu avea el? Şi avea vreme de şapte ori să laude pe Dumnezeu, că-l auzi: Seara, dimineaţa şi la amiază, voi spune şi voi vesti minunile Tale. Dar în Legea Darului s-au aşezat aceste şapte laude pentru cele şapte mari evenimente din viaţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi fericit este creştinul acela care le zice. Şi dacă nu le poate zice, măcar să-i pară rău că nu le zice, că s-ar putea să fie la un serviciu unde nu poate zice. Şi dacă-i pare rău, cu smerenia se ridică exact unde trebuia să se ridice cu fapta. Că auzi ce zice Sfântul Isaac Sirul: „Ajunge întristarea minţii mai mult decât toată osteneala duhului, care este rugăciunea”, dacă-i pare omului rău.

Aţi văzut pe Mântuitorul ce spune în Sfânta Evanghelie: A venit vameşul în biserică să se roage. A venit şi fariseul. Fariseul a început să se laude: Mulţumescu-ţi Ţie, Doamne, că nu-s ca ceilalţi oameni; postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din câte câştig şi nu sunt ca acest vameş, şi-l arătă pe acela la uşa bisericii.

Vameşul era perceptor, săracul. El ştia că ia impozit mai mult decât trebuie, că-i supără pe oameni, şi, auzind că-l mai şi ponegreşte fariseul în faţa poporului, şi-a îndreptat inima către Dumnezeu şi atât a zis, bătându-şi pieptul: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”

Ai auzit? Două-trei cuvinte ale vameşului au biruit toată rugăciunea fariseului. Ce zice Evanghelia? Amin, zic vouă, mai îndreptat s-a întors vameşul la casa sa şi mai înainte a fost el decât fariseul. Acela a zis multe cuvinte şi era fariseu şi făcea fapte bune. Dar ştii de ce a pierdut? A înjugat dreptatea cu mândria, iar vameşul a înjugat păcatul cu smerenia.

Sfântul Efrem spune aşa: Fă-ţi ţie două care, omule. Înjugă păcatul cu smerenia şi dreptatea cu mândria şi vezi că vei rămâne în urmă cu toate faptele bune, ca fariseul; că mai îndreptat şi mai înainte s-a dus vameşul. El a înjugat păcatul cu smerenia. Ce-a gândit? „Măi, sunt păcătos straşnic. Am făcut nedreptăţi, am luat vamă mai mult decât trebuie, am supărat oamenii, da mă rog Mântuitorului să mă miluiască”. Şi mai înainte s-a dus întru împărăţia cerului, pentru că a înjugat păcatul cu smerenia. Aşa-i de mare smerenia.

Deci vă spun, care puteţi să faceţi cele şapte laude este bine.

Aşa şi voi, care citiţi cele şapte laude, bine faceţi, dacă puteţi, iar când nu veţi putea, să vă retrageţi în smerenie, că smerenia le completează pe toate.

Şi iată să vă spun ce înseamnă cele şapte laude ale Bisericii:

Două din cele şapte laude trebuie să se facă la miezul nopţii, cum le facem noi aici. Noi intrăm la ora 11 noaptea şi ieşim la două. Dar ce simbol au acestea? La miezul nopţii noi facem aşa: Miezonoptica, adică rugăciunea de miezul nopţii – de toate zilele, de sâmbătă sau de Duminică –, Utrenia cu Ceasul întâi.

a. Miezonoptica este prima laudă din cele şapte

Această laudă este întemeiată şi pe porunca Mântuitorului, Care zice: Privegheaţi dar, că nu ştiţi când va veni stăpânul casei – seara, la miezul nopţii, la cântatul cocoşilor sau dimineaţă (Marcu 13, 35), şi simbolizează momentul rugăciunii şi al prinderii Mântuitorului în grădina Ghetsimani, care a avut loc la miezul nopţii.

Biserica naţiunilor de la Ierusalim, unde intră creştini din toate naţiile, este pe locul unde s-a rugat Mântuitorul. Stânca unde s-a rugat El este tăiată şi înconjurată cu grilaj. Ea se află chiar unde și-a plecat El genunchii şi s-a rugat cu sudori de sânge, înainte de Preasfintele Patimi. Iar mai încolo sunt pictaţi cei trei apostoli, Iacov, Ioan şi cu Petru, dormind, că le zicea Hristos: Dormiţi? Un ceas n-aţi putut să privegheaţi? Că eşti dator acolo, când te duci, să te rogi un ceas.

Deci Miezonoptica simbolizează şi ne aduce aminte nouă de rugăciunea Mântuitorului din grădina Ghetsimani, când s-a rugat şi s-au făcut sudorile lui ca picăturile de sânge, care picau pe pământ, că era şi om şi vedea şi ce are să ia, câte scuipări, câte biciuri, câte cuie în mâini şi picioare şi că va fi împuns cu suliţa în coastă. Le vedea toate, că era Dumnezeu. Şi firea omenească cu care era îmbrăcat se întrista, că auzi ce zice Evanghelia: Întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneţi aici şi privegheaţi.

Cine se întristă? Omenirea, căci dumnezeirea biruieşte moartea şi învie din morţi. Dar ca om se   întristă, că ştia câte are de suferit, câte tăieturi şi împunsături şi cunună de spini; ştia că va fi bătut cu biciul, şi va suferi crucea, batjocura şi scuipările, legarea la stâlp şi temniţa. Le ştia toate. Se uita şi le vedea, că era Dumnezeu.

Deci prima laudă din cele şapte laude ale Bisericii este Miezonoptica, care se face la miezul nopţii, pentru că Mântuitorul atunci s-a rugat înainte de Preasfintele şi Înfricoşătoarele Sale Patimi.

b. A doua laudă care se face tot la miezul nopţii este Utrenia împreună cu Ceasul întâi.

Utrenia este timpul când l-au prins pe Mântuitorul în grădina Ghetsimani, Iuda cu cei o mie de ostaşi cu suliţele. L-a prins pe Mântuitorul, zicând: Bucură-Te, Învăţătorule, şi L-a sărutat. Atunci au pus mâna pe El. Pe Care îl voi săruta, Acela este; puneţi mâna pe El şi-L prindeţi.

Deci Utrenia este a doua laudă şi al doilea eveniment din viaţa Mântuitorului, când a fost prins în grădina Ghetsimani şi când toţi Apostolii L-au părăsit şi au fugit, iar El a rămas singur în mâinile celor fără de lege. Şi Ceasul întâi este momentul când L-au dus pe Hristos la Ana şi la Caiafa, după ce L-au prins, tot atunci după miezul nopţii, către ziuă, când L-au dus la divan. Ştiţi istoria după Evanghelie. Deci Ceasul întâi se citeşte după miezul nopţii, cum se obişnuieşte la noi, cam după ora unu, la sfârşitul Utreniei.

Deci aceste două laude ale Bisericii lui Hristos se citesc la miezul nopţii, arătând timpul când s-au întâmplat cele trei mari evenimente din viaţa Mântuitorului: Rugăciunea din grădina Ghetsimani, prinderea de către Iuda şi ducerea Domnului la Ana şi la Caiafa.

c. Lauda a treia a Bisericii lui Hristos este Ceasul al treilea. El simbolizează atât momentul condamnării la moarte a Domnului, cât şi pogorârea Sfântului Duh în chip de limbi de foc peste Sfinţii Apostoli. Mântuitorul le-a spus Apostolilor: De trebuinţă este să Mă duc Eu; că dacă Eu nu Mă duc, nu va veni Mângâietorul la voi, pe care Eu îl voi trimite de la Tatăl. Deci staţi în Ierusalim până vă veţi îmbrăca cu putere de sus. Atunci au ieşit Apostolii şi au început a vorbi în toate limbile de sub cer, şi îi învinuiau evreii şi localnicii din Ierusalim că, din cauza mustului dulce, s-au îmbătat. Iar Petru s-a ridicat şi a zis: Bărbaţi fraţi, nu este din cauza mustului dulce că ne auziţi vorbind măririle lui Dumnezeu în toate limbile, din câţi sunt aici. Ci acum s-a împlinit profeţia Proorocului Ioil, care zice: «În zilele de apoi, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul şi fiii voştri vor prooroci şi în limbi noi vor vorbi…» şi celelalte.

Deci iată Cincizecimea! Nu cum cred penticostalii de azi, că vorbesc în limbi. Ăştia care vorbesc în limbi acum, vorbesc în limbile dracilor, nu în limbile Duhului Sfânt. Au pretenţia că au «glosolalia», adică vorbirea în limbi, în secolul XX. Limbile au fost semn pentru necredincioşi, nu pentru credincioşi.

d. Ceasul al şaselea este a patra laudă a Bisericii lui Hristos şi corespunde cu momentul răstignirii Mântuitorului pe crucea de pe Golgota, între cei doi tâlhari.

e. Ceasul al nouălea este a cincea laudă a Bisericii şi închipuieşte momentul înfricoşat în care Mântuitorul îşi dă duhul pe cruce, când a zis: Săvârșitu-s-a! Doamne, în mâinile Tale îmi dau duhul Meu. Am venit să-l înnoiesc pe Adam – Hristos, noul Adam. Că pentru un păcat a intrat moartea în lume, şi pentru păcat s-a biruit păcatul prin Iisus Hristos. Iată, Doamne, Tu ai lăsat zidirea Ta, că a călcat porunca în Rai. Deci pentru dânşii Eu iau faţa întregii lumi, care este în trupul Meu. Pe a Mea faţă o fac a întregii lumi greşite, a întregului neam omenesc şi mijlocesc către Tine: Eli, Eli, lama sabahtani! Adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai lăsat? Sau: „Nu lăsa, Doamne, omenirea! Nu lăsa zidirea Ta cu care sunt îmbrăcat Eu acum, şi care o sfinţesc pe cruce şi o jertfesc şi Mă aduc jertfă pentru toate vremurile, pentru tot neamul omenesc, ca să răscumpăr firea omenească!”.

Deci noi eram cei lăsaţi, iar Hristos, fiind mijlocitor prin cruce către Tatăl, pe a noastră faţă, a întregului neam omenesc, o face atunci a Sa şi strigă către Tatăl: Dumnezeul Meu, Dumnezeu Meu, pentru ce M-ai lăsat? Noi eram cei lăsaţi! Nu Hristos a fost lăsat de Tatăl. Şi Hristos, fiind mijlocitor, aici mijloceşte pentru toată lumea. Iar cine înţelege că Hristos a fost despărţit de Tatăl, aceasta este hulă, că desparte dumnezeirea. Să nu credeţi lucrurile acestea. Deci Ceasul al nouălea este lauda a cincea.

f. Vecernia este a şasea laudă din zi şi simbolizează mai întâi momentul pogorârii Mântuitorului de pe cruce şi punerea Lui în mormânt nou, de către Iosif şi Nicodim. Mai este şi momentul sfânt al Cinei Celei de Taină.

g. Iar Pavecerniţa este a şaptea laudă a zilei şi simbolizează tânguirea Maicii Domnului, când a plâns după ce L-a pus pe Mântuitorul în mormânt.

Dumnezeiasca Liturghie nu face parte din cele şapte laude. Ea este întreaga jertfă a Mântuitorului pentru mântuirea lumii. Dintre toate slujbele pe care le face Biserica noastră universală, cea mai puternică este Sfânta Liturghie, fiind coroana tuturor slujbelor.

Ea începe cu cuvintele Proorocului Isaia la Sfânta Proscomedie: Ca o oaie spre junghiere s-a adus – când scoatem dumnezeiescul Agneţ – şi ca un miel fără de glas, şi se termină cu Înălţarea Domnului la cer. În Sfânta Liturghie este cuprinsă toată taina iconomiei în trup al lui Iisus Hristos, de când a venit pe pământ şi până S-a înălţat la cer. Ea le cuprinde pe toate cele şapte laude. Hristos se aduce pe Sine jertfă, având o dată intrare în Sfânta Sfintelor, făcând veşnic o răscumpărare înaintea Tatălui.

Sfânta Liturghie are două caractere: caracter de jertfă şi caracter de cină, că la Cina Cea de Taină s-a sfinţit. Prin Sfânta Liturghie avem împărtăşire gânditoare cu Însuşi Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu. Avem împărtăşire cu Dumnezeu şi prin urechi, pe calea auzului, şi prin rugăciunea gânditoare şi prin faptele bune. Sunt cinci feluri de împărtăşiri.

Sfânta Liturghie se termină cu aceste cuvinte: Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, şi peste tot pământul slava Ta.

Deci am spus aşa în trecere despre cele şapte laude. Ele sunt aşezate de Sfinţii Apostoli şi de Sfinţii Părinţi până în ziua de azi în Biserică, arătând cele şapte mari evenimente din viaţă şi activitatea Domnului nostru Iisus Hristos.

”Ne vorbește Părintele Cleopa”, Vol. 8

Foto Jurnal Spiritual

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here