Înjurătura

0
228
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Un creştin, temător de Dumnezeu, avea un vecin care adesea înjura pe Dumnezeu, ori de câte ori avea vreun necaz sau nu-i ieşeau lucrurile precum voia el. Toţi îi spuneau că înjurătura este păcat mare, dar el motiva că e iute din fire şi nu poate răbda să nu înjure.

Într-o bună zi celui binecredincios îi veni o idee bună. Luă o hârtie de 100 de lei, i-o arătă vecinului care avea patima înjurăturii şi-i zise: „Măi Mitrule, ieri am hotărât să mergem azi amândoi la arat. Iacă, vezi suta aceasta? Dacă azi nu vei înjura, diseară ţi-o pun în palmă”. Mitru privi cu coada ochiului la bani şi bucuros, promise că nu va înjura.

Se urcară amândoi în căruţă şi porniră la treabă. La capătul satului caii se speriară de ceva trecură prin şanţul de pe marginea drumului şi apoi reveniră pe şosea. Mitru era cât p-aci să tragă o înjurătură, dar se abţinu, gândindu-se la suta de lei.

Pe la jumătatea drumului, caii nu voiră să treacă printr-o băltoacă decât la pas şi Mitru era gata, gata să repeadă o înjurătură, dar îşi înfrâna limba, având în mintea lui chipul bancnotei de 100 de lei. Până seara au mai fost câteva prilejuri de înjurat, dar suta i-a închis gura.

Ajunşi acasă în ogradă, în timp ce deshămau caii, bunul vecin al lui Mitru îi zise: „Măi dragă Mitrule, de câte ori te-am rugat să nu înjuri, tu mi-ai răspuns că nu te poţi abţine, că eşti iute. Iată, astăzi te-ai abţinut, te-ai înfrânat, ţi-ai stăpânit limba, deşi ai avut destule necazuri. Şi acum îţi pun suta în palmă aşa cum am promis; dar să ţii minte că banii aceştia au fost Dumnezeul tău, căci de dragul lor te-ai oprit de la înjurat astăzi, şi nu de dragul Celui de Sus, al Bunului nostru Dumnezeu.”

Mitru stătu câteva clipe pe gânduri şi apoi zise cu hotărâre: „Primeşte banii înapoi, căci eu de azi încolo, toată viaţa mea, nu voi mai înjura. Mi-o fi şi mie mai scump Dumnezeu, decât banul.”

Şi după cum creştinul adevărat şi-a ţinut făgăduiala, punându-i în palmă suta de lei vecinului său care reuşise să-şi stăpânească limba o zi întreagă, tot astfel şi Mitru şi-a ţinut făgăduiala. În viaţa lui nimeni nu l-a mai auzit înjurând.

Sf. Scriptură ne povăţuieşte, zicându-ne: „Cel ce-şi păzeşte gura (limba) îşi păzeşte sufletul. (Pilde XIII, 3)

Pr. Valeriu Dobrescu, ,,Istorioare moral-religioase’’, Editura Icona, Arad, 2016