Inima nu îmbătrâneşte niciodată

inima– Gheronda, Avva Pamvo spune: „Dacă ai inimă poţi să te mântuieşti”. Ce se înţelege prin „a avea inimă”?

– Se pot înţelege multe. Mai întâi „a avea inimă” este egal cu a iubi pe Dumnezeu. În al doilea rând, „a avea inimă” este egal cu „a avea sensibilitate” în al treilea rând „a avea inimă” este egal cu „a avea bunătate”. În al patrulea rând, a avea inimă, este egal cu „a avea îngăduinţă”. În al cincilea rând, „a avea inimă” este egal cu „a avea vitejie”. Când spunem „inimă”, nu înţelegem o bucată de carne, ci râvnă pentru jertfă, dragoste nobilă. Mare lucru este puterea inimii! Inima este este ca o baterie care se încarcă continuu. Nu oboseşte, nici nu îmbătrâneşte, puterea ei nu se istoveşte niciodată. Dar pentru aceasta trebuie să ne punem inima să lucreze. Căci şi eu am inimă, şi tu ai inimă, dar ce să faci cu ea dacă nu o punem la lucru? Dacă cineva nu-şi pune inima să lucreze, poate să fie un uriaş şi să nu aibă curaj să facă nimic. Iar altul poate să fie atâtica de mic, şi să nu obosească deloc, pentru că toate câte face, le face din inimă. Iată, văd că aici o maică care nu are rezistenţă, dar fiindcă pune inimă în tot ceea ce face, nu simte oboseala. Nu caută să fugă de treabă, ci cum să-l odihnească pe celălalt. Face cu dragoste orice lucru, pentru că o doare pentru celălalt. Şi aceasta nu ca să o vadă ceilalţi şi să-i spună” bravo”. Nu are iubire de sine, dorinţa de a plăcea oamenilor, ci se mişcă în ascuns şi astfel primeşte Harul dumnezeiesc şi Dumnezeu o ajută. Când un om este bolnăvicios sau a îmbătrânit, iar trupul său, nu se poate osteni, dacă s-a învăţat să lucreze cu inima, aceasta îmboldeşte şi trupul ca să lucreze. Este ca o maşină veche, cu roţile dezumflate, cu osiile stricate, al cărei motor însă este puternic şi o împinge, şi porneşte. Pe când un om tânăr şi sănătos, dacă nu lucrează cu inima, este ca o maşină nouă care nu are motor puternic şi de aceea nu pot înainta. Cea mai mică osteneală este pentru el ca şi cum ar răsturna munţii. Uneori la colibă, se întâmplă ca vreun bătrânel, să uite o umbrelă sau o geantă şi atunci spun câte unui tânăr: „Hai voinicule, aleargă puţin ca să-l prinzi din urmă pe bătrânel!”. Dar el, îndată ce aude, oftează. „Nu se va întoarce înapoi, Părinte?” mă întreabă.” Hai măi voinice, îi spun din nou, arată puţină dragoste şi du-te!” El oftează din nou. Aceasta, numai ce a auzit” aleargă puţin”, a şi obosit, cu atât mai mult dacă s-ar fi dus. Dacă omul nu-şi pune inima să lucreze, nu seamănă nici măcar cu un animal; devine stană de piatră. Inima lui nu este bună de nimic.

Patimi şi virtuţi – Cuviosul Paisie Aghioritul; Cuvinte Duhovniceşti

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here