INFOGRAFIE O sută de ani de la primul zbor comercial din lume

0
290

100 ani de zborCine credea acum un secol că invenţia fraţilor Wright şi a lui Traian Vuia urma să se transforme într-o industrie de sute de miliarde de euro? Şi cine îşi mai poate imagina acum viaţa fără transport aerian? Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la primul zbor comercial efectuat vreodată.

Acesta a avut loc la 1 ianuarie 1914, în Statele Unite ale Americii, între oraşele St. Petersburg şi Tampa, iar pionierii zborului au folosit un hidroavion cu motor zgomotos de 75 de cai-putere şi şase cilindri. Avea la bord un pilot şi un singur pasager, care a stat pe o băncuţă de lemn tot timpul călătoriei. Adică 23 de minute. Pasagerul era un fost primar, care a plătit 400 de dolari pentru drum, ceea ce însemană 9.323 de dolari în preţuri actuale, potrivit „Wall Street Journal“.

Henry Ford şi-a lăsat şi el amprenta asupra aviaţiei, construind primul avion în serie, la fel cum a făcut şi cu primul automobil în industria auto. Însă cel mai mare progres a fost adus de cel de-Al Doilea Război Mondial, când s-au dezvoltat puternic sistemele radar, comunicaţiile, navigarea şi performanţele avioanelor. Mai întâi în luptă, dar apoi au fost transbordate şi în zona civilă.

Concorde, un etalon al luxului

Avionul Concorde, dezvoltat în anii ‘60, este şi acum un simbol al luxului, alături de mai noul Airbus A380, un gigant care poate transporta 850 de persoane. Tehnologia nu stă pe loc şi în viitor vom vedea modele tot mai economice la consumul de carburanţi, dar şi cu un design tot mai îndrăzneţ.

Sursa:  adevarul.ro

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here