Indicatori comportamentali transpuși în alte contexte

Când vedeţi o persoană bătând din picior, prin deduc­ţie logică puteţi presupune că este nerăbdătoare în momen­tul respectiv şi nu că a fost nerăbdătoare cu ceva timp în urmă sau că anticipează că va fi nerăbdătoare în viitor.

Cea mai mare parte a semnelor care ne trădează sunt legate de ceea ce se petrece în momentul respectiv — cu alte cuvin­te, sunt „indicatori legaţi de timp”. Există două feluri de ges­turi legate de timp. Un tip indică trăsături de durată ale persoanei, iar celălalt de starea ei actuală.

Când o persoană care suferă de anxietate cronică îşi roade unghiile, o face din ca­uza personalității ei anxioase şi nu din cauza unei dispoziții trecătoare. Pe de altă parte, când o persoană care are un moment de anxietate îşi roade unghiile o face din cauza stă­rii sale prezente şi nu din cauza unei probleme de durată. În fiecare din aceste cazuri roaderea unghiilor arată ce sim­te persoana în momentul respectiv, chiar dacă pentru pri­ma este o trăire permanentă şi pentru a doua una de mo­ment.

Există un număr de indicatori legaţi de timp care arată tră­săturile de durată ale unor persoane.

Unele, ca roaderea un­ghiilor şi smulgerea părului, sunt voluntare. Altele, ca ticurile, transpiraţia, respiraţia greoaie sau superficială, sunt involuntare.

În funcţie de gravitatea lor, unele dintre acestea pot necesita tratament medical sau psihiatric. Un exemplu cla­sic de gest legat de timp este paralizia isterică, în care persoa­na este incapabilă, de pildă, să folosească unul dintre braţe, nu pentru că există o leziune fizică ci pentru că a trăit un eve­niment traumatic care a făcut ca braţul să iasă din sfera con­trolului ei voluntar. În astfel de cazuri paralizia poate fi vin­decată numai prin tratament psihologic şi nu prin vreo inter­venţie medicală.

Există şi stări care rămân latente ca şi cum ar aştepta să se manifeste în acţiunile oamenilor.

Fobiile sunt un exemplu bun. Oamenii care sar în sus când văd un păianjen nu trăiesc într-o stare de frică permanentă. Numai apariţia unui păianjen îi sperie. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu „memoria musculară”.

Oamenii care au trăit evenimente traumatice îşi blochează amintirea acelor evenimente prin anumite contracţii muscu­lare. Efectele acestor amintiri blocate se pot vedea uneori în poziţia pe care o adoptă persoana. Uneori nu există semne vi­zibile din afară — amintirile sunt eliberate abia când muşchii în care s-au fixat se relaxează. Atunci persoana este copleşită de obicei de emoţii foarte puternice.

Cartea gesturilor, Peter Collett

Jurnal Spiritual