Îndemn către pomenire si cugetare asupra morţii

0
97

cruce._maica_domnului._rastignire._hristosAcest călău, (amintirea morţii) nu este pricina morţii ci a vieţii veşnice. Cine nu va prefera să ocolească suferinţa ce se naşte din frica chinurilor veşnice şi nu va sări ca ars în faţa ei, se va preda ei cu toată hotărârea inimii, din toată inima, şi i se va înhăma, acesta, pe măsura ostenelilor, va începe să păşească din ce în ce mai repede şi amintirea morţii îl va aduce în cele din urmă în faţa împăratului celor ce împărăţesc.

Când va avea loc aceasta şi nevoitorul va zări în parte slava Domnului: atunci îndată legăturile se dezleagă, frica chinurilor fuge, suferinţa inimii se preface în bucurie, se deschide izvorul ce izvoreşte lacrimi neîncetate şi se face râu, în cuget vin liniştea, blândeţea, dulceaţa negrăită, bărbăţia ce râvneşte liber şi fără oprelişti toată ascultarea poruncilor Domnului”.

De bună seamă că o asemenea schimbare se săvârşeşte datorită harului fericitei iubiri a nădejdii de mântuire. Atunci, cugetând asupra morţii jalea se topeşte în bucurie, lacrimile amare se fac dulci. Omul care a început să plângă la amintirea morţii ca la amintirea sentinţei, începe deodată să plângă ca la amintirea întoarcerii sale în patria din care a fost exilat. Acesta este rodul amintirii morţii. După scumpetea rodului trebuie să dăm dovadă de toată dârzenia în agonisirea lui şi să învingem toate piedicile prin trudă chibzuită şi stăruinţă; trebuie să credem că rodul va fi căpătat de timpul său, după mila şi harul lui Dumnezeu. Amintirea morţii, a spaimelor ce o însoţesc şi îi urmează, amintirea aceasta conjugată cu rugăciunea stăruitoare şi plângerea de sine poate să înlocuiască toate nevoin-ţele, să îmbrăţişeze toată viaţa omului, să-i procure curăţenia inimii, să atragă la el harul Sfântului Duh şi, prin aceasta, să-i dea înălţarea liberă la cer pe lângă vămile văzduhului.

Înainte de a atinge acea fericită stare a rugăciunii în care mintea îşi vede nemijlocit sfârşitul ce ne aşteaptă şi se îngrozeşte de moarte aşa cum trebuie să se îngrozească făptura la ameninţarea Făcătorului, rostită împreună cu porunca, e bine să trezim în noi amintirea morţii prin vizitarea cimitirelor, a bolnavilor, să asistăm la moartea şi înmormântarea celor apropiaţi, să ne amintim cât mai des şi să ne reînnoim în amintire cazurile de moarte văzute sau auzite. Câţi dintre cunoscuţii noştri, care au ieşit din această viaţă pământească şi care s-au folosit de ea din belşug şi care nădăjduiau să trăiască îndelung, au fost seceraţi de moarte pe ne-prăgătite şi la o vârstă la care părea că mai au mult de trăit. Nimeni dintre ei n-a putut zice morţii: „aşteaptă ! îndepărtează-te; nu vreau încă să mor!” Unii dintre ei n-au apucat să lase în ceasul morţii nici un fel de testament, nici să se pregătească; unii au fost smulşi din mijlocul unui banchet vesel, de la o masă îmbelşugată; alţii s-au sfârşit pe drum; alţii s-au înecat; alţii şi-au pus singuri capăt zilelor sau au fost omorâţi; alţii au fost sfâşiaţi de fiare; alţii s-au întins pe pat ca să-şi odih-nească trupul cu un pui de somn şi au aţipit în somn veşnic. Să ne uităm în jur: ce mulţime de rude, prieteni şi cunoştinţe au fost luate de moarte, au dispărut din societatea noastră. Unii dintre ei au părăsit slava, puterea şi cinstea, bogaţii au lăsat averi şi bani agbnisiţi cu multă trudă păstraţi cu mare zgârcenie. Moartea i-a despărţit pe părinţi de familia numeroasă, pe soţ de soţie, pe prieten de prieten; ea l-a răpus pe geniu în mijlocul măreţelor sale fapte, ea l-a luat societăţii pe membrul ei cel mai necesar şi în momentul celei mai mari nevoi de el. Nimeni n-a putut s-o oprească şi să i se împotrivească; nimeni nu i-a putut cere socoteală în lucrările ei, atât de greu de împăcat cu raţiunea omenească. Ce nu e deşert pe pământ ? Cine nu e schimbător ? Ce are o cât de mică statornicie ? Cu adevărat: numai viaţa în Hristos, care continuă să se desfăşoare şi dincolo de mormânt, în toată frumuseţea şi luminăţia ei, după moartea trupului. Tot restul e făcut din umbre trecătoare, înşelătoare ca un vis… Truda de ani de zile săvârşită întru ce e pieritor e nimicită de moarte într-un singur ceas, într-o singură clipă.

Pătrunzându-ne de scurtimea vieţii noastre pământeşti şi de deşertăciunea tuturor agonisirilor şi înfăptuirilor pământeşti, înţelegând viitorul groaznic ce-i aşteaptă pe aceia care, neţinând seamă de Răscumpărător şi de răscumpărare s-au adus pe ei înşişi jertfă de tot păcatului şi stricăciunii – să ne întoarcem ochii cugetului de la cercetarea amănunţită a frumuseţii înşelătoare şi încântătoare a lumii, care captivează şi abate uşor slaba inimă omenească întru iubirea şi slujirea ei; să ne întoarcem ochii cugetului spre spectacolul înspăimântător dar mântuitor – către moartea ce ne aşteaptă. Să ne prohodim pe noi înşine din timp; să ne spălăm, să ne curăţim cu lacrimi şi cu spovedirea păcatelor noastre, înscrise în cartea prinţului lumii. Să ne agonisim harul Sfântului Duh*, această pecete, acest semn al alegerii şi mântuirii: el e întrutotul necesar pentru purcederea noastră liberă prin văzduh şi pentru intrarea pe porţile şi în lăcaşurile cereşti. Avere nedreaptă24 aşa e numită de Evanghelie orice avere pă-mântească din pricina căderii noastre; s-o întrebuinţăm după sfatul Evangheliei pentru a ne câştiga averi cereşti printr-o îmbelşugată facere de bine. Să ne folosim viaţa noastră, acest mare dar al lui Dumnezeu, conform cu direcţia indicată ei de Dumnezeu, spre cunoaşterea lui Dumnezeu, spre cunoaşterea de sine, spre pregătirea sorţii noastre în veşnicie. Să nu pierdem timp; să ne folosim timpul cum trebuie căci nu ni se va mai da altul, altă dată; pierderea lui e de neînlocuit.

Izgoniţilor din rai! nu pentru petreceri, nu pentru triumfuri, nu pentru distracţii, ne găsim pe pământ ci pentru ca prin credinţă, cu pocăinţa şi cu crucea să omorâm moartea care ne-a omorât şi să ne recâştigăm raiul pierdut.

Milostivul Domn să dăruiască cititorului acestui cuvânt şi celui ce l-a alcătuit ţinerea de minte a morţii în vremea vieţii pământeşti; cu amintirea ei, prin mortificarea noastră către tot ce e deşert şi cu agonisirea vieţii veşnice să abatem de la noi răutatea morţii când va veni ceasul ei şi să trecem prin ea în viaţa fericită, veşnică, adevărată. Amin.

Cuvânt despre moarte, Ignatie Briancianinov

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here