Nu de puţin folos ne-a fost nouă, şi celor bogaţi, şi celor săraci, parabola lui Lazăr; pe unii învăţându-i să îndure cu uşurinţă sărăcia, iar pe alţii oprindu-i de a se lăuda cu bogăţia, ba, dimpotrivă, arătându-le, chiar prin fapte, că mai de plâns decât toţi este cel ce trăieşte în păcat şi nu împarte altora nimic din averile lui. Dar bine-ar fi ca şi astăzi să vorbesc tot de pilda lui Lazăr. Că şi cei care lucrează în mine, când dau de o vână bogată de aur, sapă acolo mereu şi nu se opresc până ce nu scot la lumină tot aurul. Să ne întoarcem dar acolo unde am lăsat cuvântul, în predica noastră de mai înainte, ca de acolo să purcedem mai departe.
Aş fi putut ca într-o singură zi să vă vorbesc de pilda aceasta; n-am urmărit însă să isprăvesc cuvântul, spunându-vă dintr-o dată multe, ci am urmărit ca voi să primiţi cu luare-aminte şi să reţineţi spusele mele, spre a avea de pe urma păstrării lor un vădit folos duhovnicesc. Că şi o mamă iubitoare, care vrea să înţarce copilul, dacă-i dă dintr-o dată copilului în gură mâncare tare, n-are niciun folos, căci copilul aruncă din gură ce i se dă şi pătează şi cămăşuţa în jurul pieptului; dar dacă-i dă treptat şi puţin câte puţin, copilul înghite fără dezgust ce i se dă. Ca şi voi să nu aruncaţi afară ce v-aş fi dat, nu v-am închinat dintr-o dată paharul învăţăturii, ci vi l-am împărţit pe mai multe zile, v-am îngăduit ca în zilele dintre predicile mele să vă odihniţi de oboseala ascultării, ca cele auzite să se întărească bine în mintea dragostei voastre şi să puteţi primi cu sufletul vesel şi înflăcărat cele ce au să vi se mai grăiască. De aceea, de multe ori v-am spus, cu multe zile înainte, şi ce cuprinde predica următoare, pentru ca în zilele de la o predică la alta să luaţi în mâini Biblia; şi citind toată pericopa şi cunoscând ce s-a vorbit şi ce a mai rămas să faceţi, mintea voastră să fie mai sprintenă pentru înţelegerea celor ce se vor spune mai pe urmă. Totdeauna vă cer asta, şi nu voi înceta de a vă cere, ca nu numai când sunteţi aici să luaţi aminte la cele ce grăiesc, ci şi când sunteţi acasă, să căutaţi a vă îndeletnici necontenit cu citirea dumnezeieştilor Scripturi. În felul acesta îi sfătuiesc totdeauna şi pe cei cu care mă întâlnesc pe stradă sau în casă. Să nu-mi spună cineva acele cuvinte deşarte şi vrednice de osândă: „Am de apărat procese la tribunal, sunt ocupat cu treburile statului, am o meserie, am femeie, îmi cresc copiii, îmi gospodăresc casa, sunt bărbat care trăiesc în lume. Nu-i treaba mea să citesc Scripturile, ci a acelora care s-au lepădat de lume şi trăiesc în creştet de munte, care necontenit acolo îşi duc viaţa!” Ce vrei să spui, omule? Nu-i treaba ta să citeşti Scriptura, pentru că eşti prins de nenumărate griji? Este mai degrabă treaba ta decât a călugărilor? Că nu au aceia atâta nevoie de ajutorul dumnezeieştilor Scripturi, câtă nevoie au cei ce trăiesc în mijlocul atâtor griji. Monahii au scăpat de piaţă şi de zgomotul din piaţă; şi-au făcut colibe în pustie şi n-au nicio legătură cu oamenii; cugetă în tihnă în liniştea aceea adâncă şi, stând ca într-un port, sunt feriţi de orice primejdie. Noi însă, clătinaţi ca în mijlocul mării şi asaltaţi de nenumărate păcate, avem nevoie totdeauna, mereu şi mereu, de mângâierea Scripturilor. Călugării stau departe de luptă; de aceea nici nu primesc multe răni; tu însă eşti necontenit pe câmpul de luptă şi primeşti nenumărate răni; de acea, ai nevoie şi de mai multe leacuri. Te necăjeşte femeia, te supără copilul, te mânie sluga, te urmăreşte cu ura lui duşmanul, te pizmuieşte prietenul, îţi amărăşte zilele vecinul, îţi pune piedici pe la spate cel cu care slujeşti în armată, te ameninţă adeseori şi judecătorul, te supără foamea, te acoperă jalea pierderii averilor, te îngâmfă bunăstarea, te doboară nenorocirea; multe sunt prilejurile de mânie, multe prilejurile de griji, multe pricinile de supărare şi tristeţe, multe prilejurile de slavă deşartă şi de mândrie! Nevoile ne înconjoară de pretutindeni şi mii şi mii de săgeţi de peste tot vin împotriva noastră! Drept aceea, avem nevoie neîncetat de armele Scripturii. Să ştii bine, spune Scriptura, că prin mijlocul laturilor treci şi mergi pe creste de ziduri de cetate . Poftele trupului apoi iau cu năvală mai cumplit pe cei ce trăiesc în lume; îi subjugă prin ochi şi chipul frumos şi trupul bine întocmit; iar un cuvânt de ruşine lăsat auzului ne tulbură mintea; de multe ori, şi un cântec de desfrâu înmoaie tăria sufletului nostru. Dar pentru ce vorbesc de aceste mari ispite? Adeseori, un lucru ce pare a fi cu totul neînsemnat, de pildă mirosul de parfum pe care-l lasă o curtezană în urma ei, robeşte sufletul prin simpla vedere.
„Omilii la săracul Lazăr” – Sf. Ioan Gură de Aur
Jurnal Spiritual
