Încrederea în sine

0
110

incredere-Gheronda, ce înseamnă: „De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc”?

-Aceasta se referă la încrederea în sine a omului. Vezi, şi în slujba Tunderii în Schima Mare, întrebat fiind candidatul la călugărie: „Pe toate acestea le vei răbda?”, el răspunde: „Aşa, cu ajutorul lui Dumnezeu”. Nu spune: „Da, le voi răbda eu singur”. Când omul nu pune pe Dumnezeu înainte în toate, ci spune: „voi face lucrul ăsta de unul singur, eu cu puterile mele voi face lucrul ăla”, atunci şi capul şi-l sparge şi nici nu izbuteşte ceva.

-Gheronda, le supăr mult pe maici. Ele îmi spun să fac una, eu fac alta.

-Păţeşti acest lucru din pricina încrederii în sine. Tu crezi că prinzi păsările în zbor, dar de fapt prinzi aer! Ridici mâna şi crezi că ai prins o pasăre. „Am prins-o!”, spui, dar mâna ta este goală. Ridici cealaltă mână şi zici: „Am prins-o!”, dar iarăşi eşti cu mâna goală. Să te uiţi mai întâi dacă mâna ta este plină şi abia după aceea să spui: „Am prins-o!”.

-Maicile îmi spun că le este greu cu mine, deoarece insist în părerea mea, însă eu nu-mi dau seama întotdeauna de lucrul acesta.

-Ştii ce se întâmplă cu tine? Când îţi formezi o părere despre ceva, nu spui: „Mi-a venit gândul ăsta, dar nu ştiu dacă este corect”, ci crezi că părerea ta este întotdeauna corectă şi insişti asupra ei. Faci ca gospodina aceea căreia i-a cumpărat bărbatul o caracatiţă (în greceşte caracatiţă = octopod „cu opt picioare”), ca s-o gătească dar îi lipsea un tentacul. „Ai gătit caracatiţa (octopodul)?” îi zice bărbatul. „Care octopod (opt picioare)? zice ea. Poate vrei să zici eptapodul (eptapod=şapte picioare)”. Ba că-i octopod, ba că-i eptapod, până la urmă bărbatul s-a enervat din cauza încăpăţânării  ei şi a aruncat-o în fântână. Dar şi de acolo ea îi arăta cu degetele „şapte, şapte, şapte”. Aşadar, să-ţi spui gândul, dar să nu insişti.

De multe ori însă văd că părerea mea este mai bună decât părerea maicilor cu care lucrez.

-Din cauza încrederii în sine vezi astfel lucrurile. Să iei bine aminte, căci cel care are multă logică şi judecată cu egoism şi încredere în sine, poate ajunge să nu mai accepte pe nimeni.

– Şi cum mă voi izbăvi de încrederea în sine?

– Dacă te cunoşti pe tine însăţi, vei vedea că nu ai nimic al tău şi că nimic nu poţi  face fără ajutorul lui Dumnezeu. Aşadar, dacă înţelegi că orice lucru bun pe care îl faci este de la Dumnezeu şi că ale tale sunt toate neghiobiile pe care le faci, atunci vei înceta să-ţi pui nădejdea în tine însăţi şi te vei izbăvi de încrederea în sine.

– Gheronda, cel care are mândrie spune întotdeauna binele pe care-l face?

-Şi dacă-l spune şi dacă nu-l spune, se laudă cu el în ascuns. Iată, a venit cineva să mă vadă zilele acestea. Îmi vorbea mereu despre sine şi tot adăuga mereu: „Spre slava lui Dumnezeu spun astea”. Şi tot zicea… „Spre slava lui Dumnezeu spun astea!” I-am spus atunci cu delicateţe: „Nu cumva intră puţin aici şi slava ta?”. „A, nu, îmi spune el toate spre slava lui Dumnezeu…”.  În cele din urmă am văzut că nu venise să-mi spunăceva care îl preocupa, ci ca să-mi povesteascăisprăvile lui cele „spre slava lui Dumnezeu…”.

În tot cazul, când omul trâmbiţează binele pe care îl face şi se mândreşte, îl pierde întotdeauna. Atunci se şi oboseşte fără rost şi se osândeşte. Unul care trebuia să devină preot s-a dus la o mănăstire retrasă, ca să rămână acolo înainte de hirotonirea sa timp de patruzeci de zile. Însă, în cea de-a treizeci şi opta zi s-a ivit o nevoie şi a trebuit să plece în lume. Apoi a făcut tot posibilul să se întoarcă, ca să rămână în mănăstire încă două zile, căci altfel cum ar fi putut spune că a stat patruzeci de zile în pustie înainte de hirotonia sa? Vezi, şi Moise a stat patruzeci de zile pe muntele Sinai înainte de a primi cele zece porunci!… Apoi spunea peste tot: „Eu, înainte de hirotonia mea, am stat în liniştire patruzeci de zile.” Dar, oare, în felul acesta vine Harul? Mai mult Har ar fi primit dacă stătea de mii de ori câte douăzeci de zile sau cincisprezece sau nicio zi, dar să nu se laude că a stat patruzeci de zile.

-Gheronda, Apostolul Pavel spune: „Cel ce se laudă, întru Domnul să se laude”. Această laudă poate fi din mândrie?

-Nu, cum să fie din mândrie? Este o laudă de slăvire, o mulţumire către Dumnezeu. Dacă considerăm o mare cinste şi o binefacere faptul că Bunul Dumnezeu a rânduit să fim creştini, această laudă nu este din mândrie. Să presupunem că cineva consideră o binecuvântare şi se bucură că Dumnezeu a rânduit ca el să aibă părinţi buni şi evlavioşi, aceasta nu înseamnă că se laudă lumeşte, ci că are recunoştinţă faţă de Dumnezeu.

Patimi şi virtuţi, Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte Duhovniceşti

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here