În lumea zgârcită în iubire, Doamne, Tu ești mereu cu mine

0
312

lume

Doamne, sufletul mi-e trist si pustiu
Tânjesc după puțină iubire și nu știu:
De ce e lumea atât de zgârcită în iubire, în jurul meu?
De ce aruncă în mine cu pietrele judecății, mereu?

Da, am greșit, și-mi pare rău,
Dar oare am greșit, numai eu?
Oare este cineva fără de pată,
Este cineva cu Haina de Botez imaculată?

Cei ce aruncă cu piatra, n-au greșit?
N-au urât, n-au mințit, nu s-au trufit,
N-au clevetit, n-au osândit, n-au nedreptățit,
N-au fost lacomi, pe aproapele n-au zavistuit?
Cu siguranță au greșit, dar sunt farisei
Și văd doar bârna din ochii mei.
Nu-și văd greșelile și ale lor păcate
Și se hrănesc doar cu judecată și răutate.
Inima lor e săracă în iubire necondiționată,
Inima lor e de piatră, inima lor e de gheață.
Sufletul lor e lipsit de compasiune
Și ei durerea aproapelui nu știu să aline.
Se bucură că sunt doborâtă de-a mea Cruce,
Se bucură că inima mea sângerează și plânge.

Ce m-as face oare, Doamne, eu,
Dacă n-ai fi Tu cu mine, mereu?
Ce m-aș face, dacă nu ai fi Tu, Tatăl meu,
Dacă nu m-ai strânge cu drag la pieptul Tău,
Când lacrimile îmi picură în sufletul îndurerat,
Cînd lacrimile îmi scaldă chipul întristat,
Când inima în piept n-o mai simt vie,
Când mă simt ca o pasăre în colivie,
Când sufletul mă doare de dor?
De dor de casă și copii,
De dor de surori și frați,
De dor de bătrânii părinți.
De dor de munți și câmpii,
De dor de izvoare și grădini,
De dor de noaptea înstelată,
De dor de marea înspumată.
De dor de biserica din sat,
De dor de tot ce mi-a fost drag.

Ce m-aș face, oare, Doamne?
Dacă în această indiferentă lume?
Nu ar mai fi și oameni, ,,îngeri păzitori’’,
Nu ar mai fi oameni buni și iubitori,
Nu ar mai fi oameni cu suflet frumos,
Nu ar mai fi oameni ce iubesc ca Hristos?

Ce m-aș face, dacă nu aș mai avea o speranță,
Că nu mi-am ratat întreaga viață?
Ce m-aș face, dacă nu aș ști,
Că Tu mereu mă vei iubi
Și îmi vei trimite pe al vieții drum
Și oameni – îngeri, cu suflet bun?
Așa cum mi L-ai trimis pe milostivul părinte,
Ce durerea, suferința și căința, îmi simte.
Ce-mi vede și lumina din sufletul meu
Și nu doar întunericul greu.
Aș vrea să mă înnec în iubirea din inima sa,
Aș vrea să stau mereu în preajma sa,
Să mă molipsesc de blândețe și bunătate,
Să mă molipsesc de compasiune și solidaritate.
Să mă molipsesc de credință și dăruire,
Să mă molipsesc de nădejde și bucurie,
Să mă molipsesc de ospitalitate și prietenie,
Să mă molipsesc de Har și iubire.

Îți mulțumesc Doamne, pentru acest dar minunat.
Îți mulțumesc Doamne, că singură nu m-ai lasat.
Îți mulțumesc Doamne, că m-ai iertat.
Îți mulțumesc Doamne, că din praf m-ai ridicat.
Îți mulțumesc Doamne, că uneori Crucea mi-ai purtat.
Îți mulțumesc Doamne, că multe lecții de viață m-ai învățat.
Îți mulțumesc Doamne, că prin suferință m-am călit.
Îți mulțumesc Doamne, că în durere și necaz Te-am regăsit.
Îți mulțumesc Doamne, că nicio clipă nu m-ai părăsit.
Îți mulțumesc Doamne, că orice suspin mi-ai auzit.
Îți multumesc Doamne, că împreună cu mine ai pășit
Pe al vieții mele drum,
Îți mulțumesc Tatăl meu cel bun.

Îți mulțumesc și-Ți spun că Te iubesc,
Îți mulțumesc și-Ți spun din suflet, că îmi pare rău,
Pentru tot ce am greșit și a fost urât în trecutul meu.
Și cu sinceritate Îți făgăduiesc,
Că voi încerca mereu să Te găsesc
În Spațiul învierii Tale,
În Spațiul Învierii luminos,
În Spatiul unde totul devine frumos,
În Spațiul adevărului și iubirii,
În Spațiul credinței și comuniunii.

Nu mai vreau în spațiul morții să orbecăiesc,
Nu mai vreau fără Tine să trăiesc.
Vreau doar pe Tine să Te iubesc,
Nu mai vreau cu cel rău să mă împrietenesc.
Vreau doar Ție cu credință să-Ți slujesc,
Vreau doar pe Tine să Te slăvesc!

VREAU SĂ TE IUBESC DOAMNE, SĂ TE IUBESC!
VREAU ÎN SUFLETUL MEU, MEREU SĂ TE PRIMESC!

(poezie dedicată unei deținute din Penitenciarul Bacău, prezentă la o activitate la Centrul de servicii sociale “Samariteanul milostiv” din Săvinești)

Cristina Toma

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here