În China populația de urși panda mari este în creștere

0
174
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

ursi panda ChinaÎn ultimii 10 ani, populația de urși panda mari aflați în libertate în China a crescut cu aproape 17%. Totul datorită unor măsuri de conservare a mediului, a anunțat presa chineză.

Potrivit unui studiu oficial, realizat de Autoritatea de Gestionare a Pădurilor și menționat de AFP, în China ar trăi în libertate 1.864 de urși panda mari, cu 268 mai mulți decât acum zece ani (o creștere de 16,9%), ne informează agenția China Nouă.

Acest studiu datează din 2003. Actuala analiză reliefează faptul că, pe lângă creșterea numărului de exemplare, s-a mărit și habitatul lor cu 11. 8%, la 2,58 milioane de hectare.

Conform Agerpres, în China exista la sfârșitul anului 2013 un număr de 375 urși panda în captivitate — 166 de masculi și 209 femele. Beijingul desfășoară o “diplomație a urșilor panda” care înregistrează un anumit succes. Animalele au devenit adesea vedete în grădinile zoologice din țările în care sunt trimise. Potrivit studiului, în luna iunie a anului trecut 42 de urși panda se aflau în 12 țări.

Munții din sud-vestul Chinei vor fi gazdele lor, iar bambusul va fi hrana lor principală. Cântăresc în jur de 100 de kilograme și măsoară până la 1,80 de metri.

Ceea ce îi particularizează sunt degetele, șase la număr. Nivelul lor de reproducere este foarte scăzut, iar pierderea habitatului reprezintă o altă amenințare la adresa existenței lor.

De emblema ursului panda se bucură Fondul Mondial pentru Natură (WWF), care susține creșeterea numărului de exemplare aflate în stare de liberate.

În acest sens, Ginette Hemley din conducerea WWF a declarat: “creșterea populației de urși panda mari în libertate este o victorie pentru politica de protejare a mediului de care trebuie să ne bucurăm”.

Alexandra Gîrbea

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here