În căutarea unei definiții a omului…

0
204

omOmul este o mare întrebare, o taină greu de pătruns, o existență stranie. Poziția lui în lume este plină de risc prin valențele ce le posedă  și prin căile ce-i sunt deschise.

Mizerabil și sublim deodată el aparține uneor lumi care îl frâng ca o mărturie că ele există.

Omul este o ființă de răscruce în care contradicțiile se bat și se armonizează prin efort și creație. El există în lume, aparține naturii și dincolo de ea, este un produs al ei, dar rămâne în ea.

Natura e activă în om și supranatura, adica spiritul este la fel. Depășirea a ceea ce este dat către ceea ce este posibil , împăcarea princiipiilor guvernante, setea de absolut , abia îl definește. De aceea, omul este o existență complexă, plină de contradicții, este o existență tragică.

Omul este capabil de a depăși starea naturală (zoologie) prin prezența spiritului și a ideii, care sunt adevărați spini ai conștiinței sale.

Omul este existență de creastă, înălțime și cumpănă deodată, de unde privește lumile ce i se deschid, este o înfruntare a principiiilor și formelor definite.

Pentru a-l înțelege este necesar un salt în zona sa curioasă. Multiplicarea formelor și căilor deschide îl fac  greu de prins.

Omul există printr-o rațiune superioară, printr-o conștiință proprie amplificată liber către permanențe și absolut. Libertatea și creația duc la cultură (dincolo de natură) și prin ea omul se voiește a fi salvat.

Omul este o existență de răscruce. El încalcă două sfere de existență deodată, fără să aparțină cu exclusivitate uneia din ele: materială și spirituală. De aceea este mereu nemulțumit și mereu creator, de aceea este o apariție infirmă, bolnăvicioasă și dubioasă, dar și puternică prin darul său creator.

Omului nu-i este dat totul de la început, ca ceva definitiv, format, efectuat. Omul se mișcă între real și posibil. În condiția umană, realul posibil devine real efectuat prin sforțare proprie , prin creație. Libertatea stă la temelia condiției și umanității noastre.

Libertatea îl înalță și tot ea îl coboară; îl face creator și distructiv deodată, ,libertatea este sublimul și căderea sa, libertatea multiplelor căi naște tragedia omului.

Omul nu poate ieși din impas fără o aderență la absolut, fără contractul cu primele princiipii ale existenței. Astfel el câștigă calea și adevărul, sensul a ceea ce este și poate deveni.

Omul este spirit întrupat . El are o sferă de existență aparte. Ordinea materială și spirituală coexistă în umanitatea sa. Spiritul și ideea sunt active. Noi aparținem lumii acesteia și ne înfrățim cu ea, dar suntem oameni, adică începem o existență specifică, acolo unde  începe conștiința și atitudinea pozitivă. Astfel, apartenența  noastră naturală este umanizată, este transfigurată.

Omul este o apariție infirmă și dubioasă dar poate fi una sublimă și nu mai puțin tragic.

Omule este o existență dublă. Naturală și supranatură, făptură și creator. Din această poziție curioasă și paradoxală iese unicitatea sa. El are o sferă de existență aparte, o zonă proprie născută chiar din această poziție specifică și tragică. Orice încercare de a ieși din ea aduce după sine pierderea umanității sale.

˝Trilogie filosofică˝, de Ernest Bernea

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here