Nesimţirea sufletească, împietrirea inimii

0
244
Împietrirea inimii
Împietrirea inimii

Împietrirea inimii

Nesimţirea sufletească e împietrirea inimii, care vine din deprinderea îndelungată cu păca­tul.

Piatra nu simte durere când e tăiată sau bă­tută: nici păcătosul împietrit, bolnav cu sufletul, nu simte când are conştiinţă rea, nu îl doare ini­ma, nu îl dor rănile păcatelor, nu îşi dă seama de necazul său, nu se gândeşte la pieirea sa şi nu se teme că va fi osândit la iad.

Are păcate grele, însă nu suferă cu conştiinţa, nu ia seama la sine însuşi, de parcă nu ar fi vorba de el, de parcă nu va fi tras la socoteală pentru fărădelegile sale, de parcă pe el îl vor ocoli Înfricoşătoarea Judecată, încercarea cumplită, focul nestins, viermele neadormit şi pierzarea veşnică.

Împietrirea inimii

Împietrirea şi nesimţirea cea mai de pe urmă stau în a avea rană de moarte, însă a nu simţi du­rere, iar nebunia cea mai de pe urmă stă în a că­dea în groapă, în prăpastie, şi a nu-ţi da seama că ai căzut şi a nu te teme, ca beţivul care, beat mort, nu îşi dă seama ce i se întâmplă, dacă e bătut sau dacă s-a lovit singur, căzând, şi nu îşi aduce amin­te cum râdeau oamenii de el.

Dimineaţa nu-şi mai aminteşte de toate acestea, aşa cum arată despre beţiv Parimiastul, zicând aşa: M-au bătut, şi nu m-a durut, m-au ocărât şi n-am simţit (Pilde 23, 35).

Pă­cătosul împietrit

Cu adevărat, acelaşi lucru se petrece şi cu pă­cătosul împietrit, nesimţit. Adeseori îmbătându-se cu plăcerile şi cu patimile trupeşti ale vie­ţii acesteia ca şi cu o băutură dulce, dar otrăvită, el este rănit des şi greu de vrăjmaşul său, care e obiceiul său cel rău, de vrăjmaşul său casnic, ca­re e trupul său – e rănit ca şi cu o sabie, cu o lan­ce sau cu o săgeată prin faptele păcătoase, însă durere nu simte în sufletul său, în conştiinţa sa.

M-au bătut, zice, şi nu m-a durut.

Nici măcar nu poate să se gândească 

Dracii îl batjo­coresc în chip nevăzut şi îşi râd de el, văzându-i faptele întinate, dar el nu numai că nu ştie, ci nici măcar nu poate să se gândească la aceasta: M-au ocărât, zice, şi n-am simţit.

Îndelung-răbdătorul Dumnezeu, Care nu-1 dă pierzării pe păcătos cu fărădelegile lui, câteodată îl pedepseşte cu milostivire, bătându-l părinteşte prin pedepse – prin foc, prin foamete, prin răz­boaie, prin boli trupeşti şi prin alte nenorociri pe care le îngăduie -, pentru ca păcătosul să îşi dea seama de păcatul său şi să îşi vină în simţiri, însă el rămâne în nesimţirea şi nepăsarea sa.

M-au bă­tut şi n-am simţit

M-au bă­tut, zice, şi n-am simţit. Îi ocărăsc oamenii, veci­nii, văzându-i viaţa nelegiuită, plină de sminteli, îl osândesc, râd şi scuipă în urma lui, însă el nu se nelinişteşte. M-au ocărât, zice, şi n-am simţit.

Merge pe urmele lui moartea, dorind să-l cerce­teze de năprasnă; merge pe urmele lui diavolul ca un leu răcnind, căutând prilej să-l înghită fără de veste; deschide şi iadul gura sa de foc ca să-l înfu­lece – dar păcătosul învârtoşat, ajungând în adân­cul răutăţilor, nu bagă în seamă toate acestea, su­fletul lui nu simte toate acestea şi nu se teme…

Boală sufle­tească

Inima omului ce are asemenea boală sufle­tească este asemuită în Sfânta Scriptură pietrei şi nicovalei de fier. De pildă, în Cartea lui Iov scrie aşa: Inima lui este tare ca piatra, stă ca o nicovală neclintită (Iov 41,24).

Inima este piatra şi nicova­la. Piatra e tare, dar tot poate fi zdrobită cu cio­canul, pe când nicovala poţi să o baţi din toată puterea cu ciocanul, de o sută de ori, de o mie de ori, însă tot n-o vei sfărâma.

Mai tare decât piatra

Deşi Sfânta Scriptu­ră a numit „piatră” inima omului învârtoşat, du­pă aceea, parcă îndreptând o greşeală, o numeş­te „nicovală”, ca şi cum ar zice: „Inima omeneas­că e piatră – ba nu, nu-i piatră, ci e mai tare decât piatra, tare ca nicovala.”

Vai împietririi inimii! Vai nesimţirii sufletului! Mai degrabă vei zdrobi piatra decât inima, care e ca o nicovală! Oare nu e adevărat că inima învâr­toşată este mai tare decât piatra?

Sfântul Dimitrie al Rostovului, Sfaturi alese pentru viața duhovnicească, trad. din lb. rusă de Adrian Tănăsescu – Vlas, Editura Sophia, București, 2015