Împărăţia Lui Dumnezeu este în inima noastră

0
2154

,,Împărăţia Lui Dumnezeu este în inima voastră şi ea se răpeşte şi silitorii o răpesc pe ea’’  –  Sfânta Scriptură

Împărăţia Lui Dumnezeu,,Împărăţia Lui Dumnezeu este oriunde se află un om centrat lăuntric în Iisus, un om care se distinge prin puritatea şi smerenia sufletului său. Într-un astfel de suflet se străvede Iisus. A fi luminat de conştiinţa Lui Dumnezeu, a fi curat şi smerit cu inima este singurul argument valabil al Împărăţiei. Aceasta este taxa de intrare pe care trebuie să o plătească omul pentru a intra în Rai. Şi portiţa pe care el intră dincolo este însăşi inima sa. Odată deschisă către Dumnezeu, inima este inundată de dragostea, lumina şi infinitatea Lui. Duhul Sfânt este cel care ,,stimulează’’ în noi bucuria veşnică a Raiului, pentru că Raiul este o stare şi nu un loc anume’’ (Părintele Arsenie Boca)

De noi depinde dacă dorim să păstrăm Împărăţia Lui Dumnezeu în inima noastră.

Împărăţia Lui Dumnezeu ne-a fost dăruită nouă, odată cu Taina Sfântului Botez, când ne-am învrednicit de darurile cele mai de preţ din lume, darurile Sfântului Duh. Bunul Dumnezeu nu ne forţeză să îi dăruim inima noastră, nu ne forţează să îi dăruim iubirea noastră – cheia Împărăţiei Sale, nu ne forţează să tânjim mereu după dulceaţa Harului Sfânt şi să ne silim să Îl păstrăm odată ce Acesta ne cercetează…

Aşa cum spunea Părintele Arsenie Boca, noi oamenii, fiinţe sprituale ale creaţiei făcute după chipul şi asemănarea Lui Dumnezeu suntem liberi, posedăm voinţă proprie, decizia de a crede în Dumnezeu sau de a fi ateu fiind o faptă a libertăţii, deci de noi depinde dacă dorim să gustăm bucuria de a trăi în lumina dumnezeiască, în Paradis, sau suferinţa prăbuşirii din armonia paradisiacă, călcând de bună voie rânduiala stabilită de Dumnezeu.

Bunul Dumnezeu ne-a înzestrat ca pe îngeri, cu libertate.

El nu ne forţează să Îl chemăm în viaţa noastră, în mintea noastră, în sufletul nostru, în inima noastră. El aşteaptă răbdător şi iubitor să curăţim inima noastră de toată răutatea şi mizeria păcatelor noastre, curăţire care este condiţia esenţială pentru unirea cu Acesta, pentru că Dumezeu se odihneşte şi sălăşluieşte doar într-o inimă curată, doar cei curaţi cu inima vor vedea pe Dumnezeu (vezi Matei 5, 8)

În fiecare om se află o fărâmă de Dumnezeu.

Fiecare om este creat după chipul şi asemănarea cu Dumnezeu. Un om poate fi mai păcătos decât altul, păcatele sale ascunzând această fărâmă de dumnezeire, dar Dumnezeu continuă să existe în fiecare om, chiar dacă sufletul şi inima acestuia sunt pline de noroiul păcatelor. Dumnezeu aşteaptă ca acest diamant dăruit cu iubire fiecăruia dintre noi, să strălucească din nou, după ce am spălat noroiul patimilor noastre cu lacrimi de pocăinţă, după ce am curăţat locaşul inimii noastre de tot ce a fost rău şi murdar prin Sfântele Taine ale Spovedaniei şi Împărtăşaniei, făcând ca diamantul dumnezeirii noastre, să strălucească cu mai multă putere.

Deoarece oamenii trăiesc slava dumnezeiască potrivit stării lor duhovniceşti, curăţirea inimii este necesară încă din timpul acestei vieţi. Sfântul Grigorie Palama subliniază: ,,Aşadar, omul trebuie mai întâi să se curăţească pe sine, şi apoi să primească mântuirea.’’  Curăţirea inimii, insistă şi părinţii filocalici, e necesară pentru desăvârşirea umană. Se folosesc în scrierile lor sintagme precum: ,,inima străpunsă’’, ,,inima desăvârşită’’ sau ,,inima curată.’’ Diadoh al Foticeii vorbeşte despre ,,simţirea minţii’’ şi ,,simţirea inimii’’ la care ajunge cel curăţit de patimi.

Avuţia noastră cea lăuntrică trebuie să fie deci, o inimă curată şi smerită.

Ea trebuie sa fie o inimă care să fie în pieptul nostru, dar care trebuie să bată şi pentru semenii noştri, care să fie o inimă gata să înfrunte orice sacrificiu pentru Dumnezeu şi semeni, o inimă care să te facă puternic pentru a putea lupta atunci când Adevărul despre Evanghelia Lui Hristos este contestat, o inimă care să ardă de iubire pentru Dumnezeu şi semeni, o inimă care să cânte mereu pe acordurile rugăciunii noastre, o inimă care să fie mereu sălaşul Sfântului Duh. Şi când Harul Sfânt e în inima ta, eşti cel mai avut om de pe pământ, fiindcă ai Împărăţia Lui Dumnezeu înlăuntrul tău.

Inima este aşadar  după cum spune şi Cuviosul Isaia Pustnicul, în legătură cu ultimile izvoare ale binelui şi răului. Deasemenea, inima este centrul mai presus de fire, deoarece Harul Lui Dumnezeu se află în ea de la Sfântul Botez, (Galateni 3, 27), se află în inimă, unde stă ca pe un tron. Acest lucru ne învaţă Însuşi Mântuitorul, în Sfânta Evanghelie, zicând: ‘’… Împărăţia Lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru’’ (Luca 17, 21).

Şi Sfântul Apostol Pavel zice:

,,Şi pentru că sunteţi fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile voastre, care strigă: Avva, Părinte’’ (Galateni 4, 6), şi ‘’… pentru că El, după bogăţia slavei Sale, să vă dea ca prin Duhul Său să fiţi puternic întăriţi în omul cel lăuntric, ca Hristos să se sălăşluiască prin credinţă în inimile voastre, înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire”(Romani 3, 17-18).

Sfântul Isaac Sirul zice:

,,Iată, cerul este înlăuntrul tău de vei fi curat; şi întru sine vei vedea îngerii şi lumina lor şi pe Stăpânul lor cu dânşii’’ Iar în alt loc, spune: ,,Sarguieste-te a intra în cămara ta cerască că una este aceasta şi aceea’’ (Cuv. 43 şi 30). Tot acesta descrie acest loc: ,,Pământul cel duhovnicesc se află înlăuntrul omului curăţit sufleteşte, soarele care străluceşte peste acest pământ este lumina Sfintei Treimi. Văzduhul pe care-l respiră cel care locuieşte acolo este Sfântul Duh. Viaţa, veselia, bucuria acelui loc este Hristos. Aceasta este împărăţia Lui Dumnezeu ascunsă înlăuntrul nostru, după cuvintele Domnului.” (Tuturoi Cristian)

,,Nimic nu este mai de preţ decât o inimă curată, pentru că o astfel de inimă devine tron al Lui Dumnezeu. Şi ce este mai plin de slavă decât tronul Lui Dumnezeu? Cu siguranţă că nimic. Dumnezeu spune despre cei cu inima curată: ,,Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu” (II Corinteni 6, 16) Aşadar, cine este mai fericit decât aceşti oameni? Şi de ce bunuri pot să rămână lipsiţi? Nu se găsesc toate darurile şi harismele Sfântului Duh în fericitele lor suflete? De ce mai au nevoie? De nimic, cu adevărat de nimic! Pentru că Îl au în inima lor pe Însuşi Dumnezeu! (Sfântul Nectarie)

Dumnezeu vrea inima noastră spre a-i fi Lui tron, spre a se sălăşlui acolo ca Împărat.

  ,,Fiule, inima ta, dă-mi-o mie.’’ Se bucură când i-o dăruim cu toată evlavia, cu toată dragostea, cu toată râvna, fiindcă aşa ne dorim noi, fiindcă aşa simţim noi şi nu fiindcă ne forţează cineva, nu vrea să fim constrânşi de nimeni şi de nimic atunci când dorim să ,,răpim’’  Împărăţia Lui Dumnezeu în inima noastră. Pe tronul inimii noastre  poate împărăţi deci, Dumnezeu sau diavolul, pentru că întunericul în care ne petrecem viaţa de aici continuă şi în viaţa de dincolo, iar cei care vieţuiesc aici întru dreptate, în lumina credinţei Domnului nostru, dincolo sălăşluiesc în viaţa cea fericită, aşa cum spune cântarea: ,,Întru lumina Ta vom vedea lumina’’

Părintele Iustin Pârvu, spunea că:

,,Raiul este aproape, depinde care îţi este natura faptelor. Dacă faci un lucru bun, o faptă bună, generoasă, nu simţi că pluteşti? Ei, atunci intuieşti natura Raiului, te simţi ca în Rai.’’ Tot părintele Iustin Pârvu povestea cum ,,un frate care a păcătuit, a mers la un Sfânt Părinte şi l-a întrebat ce trebuie să facă: ,,Ai căzut? Ridică-te!’’, i-a spus acesta. ,,M-am ridicat, dar am păcătuit din nou’’, i-a răspuns omul. ,,Nu-i nimic, i-a spus părintele, te ridici din nou! Clipa finală trebuie să te găsească fie ridicându-te, fie căzând, dar în luptă cu tine însuţi şi cu ispitele. Numai aşa găseşti calea spre Rai’’.

Părintele Arsenie Boca a spus că:

,,în fiecare om luat la întâmplare, este ascunsă Împărăţia lui Dumnezeu, imparatia cerurilor, care este desăvârşirea şi maturizarea sufletului. Raiul, o astfel de zare dulce nu se desluşeşte însă omului care nu vrea să sufere nimic. Şi spun părinţii că niciun chin, nicio suferinţă îndurată aici pe pământ nu pot compensa frumuseţea şi desfătarea veşnică pe care a gătit-o Dumnezeu omului în Rai. Ce este iadul? Pedeapsa care face ca iadul să fie iad cu adevărat, este durerea sufletului că L-a pierdut pe Dumnezeu şi întunericul palpabil al morţii sufleteşti.’’

Duhul Sfânt lucrează înlăuntrul nostru şi întemeiază Împărăţia Lui Dumnezeu.

Căci nu degeaba vorbeşte cuvântul Sfintei Scripturi:  ,,Împărăţia Lui Dumnezeu este în inima voastră şi ea se răpeşte şi silitorii o răpesc pe ea’’. Când dobândeşti Harul Sfântului Duh? Când împlineşti poruncile Domnului, când cercetezi Biserica Domnului, când devii un om virtuos când virtutea ta cea mai de preţ este iubirea de Dumnezeu şi semeni.

De iubire sunt legate toate poruncile lui Dumnezeu.

Atunci când Mântuitorul a fost întrebat de un oarecare cărturar care este cea dintâi poruncă din Lege, i-a răspuns: „Să iubeşti pe Dumnezeul tău din tot cugetul tău, din tot sufletul tău, şi din toată puterea ta, şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.’’ Toată Evanghelia este o poveste de iubire.

Toată viaţa noastră se construieşte şi poate avea un rost doar pornind de la iubire şi sfârşind în iubire. Cu toate acestea, este foarte greu să vorbeşti despre iubire. Este greu nu pentru că iubirea ar fi grea, ci pentru că noi, prin cădere, ne-am îndepărtat atât demult de ea, încât cu anevoie mai înţelegem despre ce este vorba.

Atât de mult ne-am îndepărtat de Dumnezeu şi de starea noastră normală, aceea de a iubi, încât iubirea, în drumul către desăvârşire, către Dumnezeu, pe care trebuie să-l săvârşească orice om, este pusă de Sfântul Ioan Scărarul în Scara sa ca ultimă treaptă. Şi noi cu uimire şi cutremur, şi nu fără o oarecare deznădejde, putem descoperi cât de anevoios este drumul până la iubire, câte trepte duhovniceşti trebuie să parcurgem până a o cunoaşte, trepte pe care noi suntem departe nu doar de a le fi călcat, ci chiar de a le fi gândit. (Ieromonahul Savatie Baştovoi)

Iubirea se învaţă în timp, cu ajutorul Bunului Dumnezeu.

Iubirea îţi invadează inima şi sufletul după ce ai trecut prin mai multe încercări, după ce ai învăţat mai multe lecţii de viaţă: lecţia umilinţei şi smereniei, lecţia bunătăţii, lecţia blândeţii, lecţia adevărului, lecţia frumosului, lecţia modestiei, lecţia iertării, lecţia credinţei, lecţia rugăciunii, lecţia nădejdii, lecţia slujirii Lui Dumnezeu şi a aproapelui, lecţia dreptăţii, a hărniciei, a curajului, lecţia lepădării de sine. Pentru a învăţa aceste lecţii şi a obţine note maxime la examenele vieţii, este nevoie să ai iubire în suflet pentru Dumnezeu şi semeni.

Cu cât înveţi câte o lecţie, cu atât iubirea devine mai mare şi când ai învăţat toate lecţiile, atunci iubirea ta e desăvârşită, e o iubire infinită din care vrei să dăruieşti tuturor celor din jur, întregii lumi şi în primul rând Lui Dumnezeu, care ţi-a dăruit Împărăţia Sa înlăuntrul tău, care e viaţa, sprijinul, ajutorul, Mântuitorul tău, izvorul de iubire de la care tu te-ai adăpat, ţi-ai potolit setea de iubire şi ai primit-o în dar pentru totdeauna.

,,Cât de sus înalţă sufletul îndrăgostit de Dumnezeu iubirea sa pentru El, răsplătită de iubirea dumnezeiască! Această iubire dumnezeiască învăluie sufletul ca un nour uşor şi-l poartă spre izvorul nesecat al iubirii, spre iubirea cea în veci nepieritoare, umplându-l de lumina cea veşnică. Sufletul rănit de iubirea dumnezeiască pururea se bucură, se veseleşte, tresaltă de bucurie şi joacă, fiindcă şi-a aflat odihna în iubirea Domnului, ce i se pare a fi o odihnă pe ape. Nici unul din lucrurile întristătoare ale lumii nu-i mai poate tulbura liniştea şi pacea şi nici unul din cele pline de durere nu-i poate răpi bucuria şi desfătarea.” (Sfântul Nectarie)

,,Iubirea e fundamentul ființei noastre.”

Căutând iubirea, îl cauți, de fapt, pe Dumnezeu. Chiar fără să-ți dai seama. Chiar dacă nu ești un bun creștin, simți cumva, straniu, de fiecare dată când iubești și ești iubit, că acolo, în iubire, e adevărul. Cauți iubirea toată viața, ai nevoie de ea chiar și atunci când te prefaci că nu mai ai, o trăiești greșit, o trăiești strâmb, dar o iei de la capăt. Gravitezi în jurul ei, te străduiești mereu să o înțelegi, pentru că simți că acolo e împlinirea și fericirea. Noi, oamenii, nu putem să nu iubim, să nu vrem să fim iubiți. Pentru că asta e fundamentul ființei noastre.

Dumnezeu este iubire și tot ceea ce este în lumea asta tânjește după iubire. Dumnezeu a creat totul după chipul și după asemănarea Lui, după tiparul Lui, al relației Treimii. Dumnezeu e o relație, Dumnezeu nu e singur. Noi am fost creați ca oameni să participăm la bucuria relației din Dumnezeu și cu Dumnezeu. Să trăim iubirea. Să fim împreună. De aceea se spune că Raiul e comuniunea cu toți, iar iadul e neputința de a mai iubi. (Părintele Pantelimon)

După învăţătura Tradiţiei şi a Scripturii, Împărăţia Lui Dumnezeu este cunoaşterea Lui Dumnezeu, iubirea fată de El, unirea cu El şi viaţa întru El. Este ,,dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt’’ (Rom. 14, 17). Este Împărăţia iubirii între Dumnezeu şi noi şi între noi înşine.

Să strigăm mereu la Bunul Dumnezeu, să ne cuprindă inima cu dulceaţa Harului Sfânt.

El ne ajută să ne simţim fericiţi, iubiţi, puternici; el face că rugăciunea să cânte mereu în inima noastră; face ca la fiecare bătaie a inimii noastre să simţim prezenţa Lui Dumnezeu;  să Îi simţim iubirea care ne inundă inima şi ne face cei mai fericiţi oameni de pe pământ.

Cu Bunul Dumnezeu alături, nu te mai poţi teme de nimic, nu te mai poţi teme nici de răutatea oamenilor, nici de nedreptatea lor, nici de indiferenţa lor, nici de marginalizarea la care eşti supus uneori, nu te mai temi de nimic, fiindcă El e: întărirea, izbăvitorul, sprijinitorul, ,,Tovarăşul ” tău permanent, prietenul tău cel mai bun şi mai devotat, care este alături de tine, chiar dacă toţi ceilalţi te părăsesc, e Domnul iubitor, care ţi-a dăruit Împărăţia Lui în inima ta.

Să ne rugăm, deci să putem alunga ploia de păcate care se abate mereu asupra noastră, prin punerea de început bun în vieţile noastre, prin respectarea Poruncilor Lui Dumnezeu, prin dobândirea virtuţilor creştine, prin albirea sufletelor noastre cu baia Spovedanii şi a Sfintei Împărtăşanii, prin dobândirea Sfântului Duh în sufletele noastre, care să ardă din iubire pentru Dumnezeu şi semeni! Mult m-aş bucura dacă am putea să avem o viaţă plăcută Bunului Dumnezeu, ca să putem să trăim încă de aici de pe pământ starea de Rai şi să ne întâlnim cu toţii în Raiul veşnic! De noi depinde spre ce ne îndreptăm spre Raiul luminos sau spre întunecatul iad…

Iubind pe Dumnezeu şi aproapele tău din toată inima ta, cercetând Biserica Lui Dumnezeu, te învredniceşti de toate virtuţile creştine.

Devii un om smerit, un om înţelept, un om milostiv, un om care are nădejde tare în Mila şi purtarea de grijă ale Bunului Dumnezeu, devii un om cu pace şi linişte în suflet, devii un om în care mereu cântă rugăciunea în inima şi pe buzele sale. Devii un om care slujeşte cu dragoste aproapelui şi Lui Dumnezeu, devii un om care nu cunoaşte egoismul, care nu cunoaşte pizma care nu cunoaşte ura.

Devii un om cu inima curată şi smerită, devii un om care împlineşte poruncile Lui Dumnezeu, un om care şi-a stabilit drept scop principal al vieţii sale dobândirea Duhului Sfânt în inima sa. Şi atunci cu siguranţă omul care este capabil de o asemenea iubire este un om iubit de Dumnezeu, este un om care poate nădăjdui la mântuirea sa, e omul care are cheia care deschide cerul, e un om care deschide poarta Raiului cu această cheie, e omul care se va învrednici de viaţa veşnică în Împărăţia Lui Dumnezeu.

Să ne luptăm aşa cum spunea Sfântul Ioan de Kronștadt împotriva păcatului de orice fel până la ultima picătură de sânge.

Să ne aducem aminte că ne luptăm pentru o fericire care va dura veacuri nesfârşite; pentru împărăţia Lui Dumnezeu, Împărăţia dreptăţii, păcii, bucuriei în Duhul Sfânt, care începe încă de aici, şi ostenelile dreptăţii, ostenelile luptei se vor ridica iar după fiecare succes în luptă obţinut cu ajutorul Lui Dumnezeu vom simţi în noi pace, mulţumire de noi înşine, înrudire cu Dumnezeu, comuniune strânsă cu El – lumină, putere, îndrăzneală, biruinţa duhului. Păcatul însă înjoseşte totul, spurcă; el trage spre întuneric, spre întristare, spre strâmtoare; slăbănogeşte tot sufletul, îl ucide, îl lipseşte în mod tiranic de Harul Lui Dumnezeu, domnind tâlhăreşte şi neruşinat în sufletul păcătosului.

Să ne rugăm aşadar să avem mereu înlăuntrul nostru Împărăţia Lui Dumnezeu; să avem mereu în inima noastră Harul Sfântului Duh care ne bucură şi îmbată sufletul cu o băutură divină şi cu  desfătarea sa mult dorită, care ne bucură inima fiindcă iubirea Lui Dumnezeu s-a sălăşluit într -însa; fiindcă a primit tainică încredinţare că Dumnezeu o iubeşte; fiindcă pacea, liniştea şi netulburarea domnesc într-însa; fiindcă s-a învrednicit de bucuria desfătării şi pregustării raiului de aici, de pe pământ.

Să cântăm împreună cu îngerii din ceruri, care pururea laudă şi preamăresc pe Domnul:

”Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!’’ Să lasăm grijile vieţii pământeşti măcar o clipă şi să ne unim glasul cu al lor. Să dăm slavă Celui ce ne-a făcut chip după chipul Său şi ne-a pus stăpâni peste toate vieţuitoarele pământului; Aceluia care din dragoste pentru noi şi-a dat singurul Fiu în mâna noastră ca să ne răscumpere păcatele!

Să închidem ochii şi pentru o clipă să ne prefacem într-o steluţă. ,,N-o opri. Eşti tu, suflete, scânteia divină coborâtă pe pământ! Las-o liberă! Iată ea se înalţă, se întâlneşte cu alte steluţe, se îmbrăţişează, dansează şi îşi continuă urcuşul. E din ce în ce mai multă lumină. E un tot de lumină. Porţile cerului sunt deschise şi lumina te primeşte în ea. Ţi-e bine. Ţi-e bine ca atunci când erai copil şi te cuibăreai în braţele mamei. Simţi mângâierea şi te simţi liber. Eşti mulţumit deplin. Priveşte-te! Zâmbeşti!

O, Doamne, acum Te văd! Acum Te simt! Eşti aici, în inima mea! Eşti în mine. Doar eu te acoperisem cu gândurile mele, cu vorbele mele, cu faptele mele, cu neştiinţa mea, cu grijile mele de om.

Doamne, Te rog, iartă-mă! Ce orb am fost! Acum am deschis ochii şi Te-am recunoscut! Eşti Tu, acela DINTOTDEAUNA!’’

Omule, acum că L-ai regăsit pe Dumnezeu, că L-ai văzut întâi în tine, apoi în mine, apoi în flori, apoi în soare, nu-L mai pierde! CĂCI NU-I CALE DE-A TRĂI FĂRĂ EL!’’ (vezi prefaţa  la: Carte de Căpătâi, Mănăstirea Bârsana, 2007)

Cristina Toma 

Jurnal Spiritual 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here