Îmbunătățirea vieții depinde de noi

0
119

viata2În ceea ce priveşte desăvârşirea, aici e partea pozitivă din pocăinţă în înţelesul că orice lucru trebuie să-l facem tot mai bine şi mai bine şi să urmăm, să căutăm desăvârşirea. Domnul Hristos i-a îndemnat pe oameni să fie desăvârşiţi când a zis: „Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel din ceruri desăvârşit este” şi cuvintele acestea le-a spus după ce i-a îndemnat pe oameni să iubească şi pe vrăjmaşii lor, căci a zis: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi vă rugaţi pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri Care răsare soarele peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi şi trimite ploaia peste cei răi şi peste cei buni”. Şi mai departe puţin: „Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel din ceruri desăvârşit este” (Matei 5, 44-48). Prin urmare să fim desăvârşiţi în iubire, să fim desăvârşiţi în tot ce-i lucrul bun, să nu ne mulţumim niciodată cu puţin, să facem totdeauna mai mult şi mai mult, bine ştiind că desăvârşirea nu are hotar – aşa spun părinţii cei duhovniceşti: „desăvârşirea nu are hotar” – şi bine ştiind că desăvârşirea lui Dumnezeu niciodată nu poate fi ajunsă de omul pământean nici în viaţa de acum, nici în veşnicie nu poate să fie omul la fel cu Dumnezeu. Dar poate să se apropie de Dumnezeu, omul fiind fiinţa căreia i s-a poruncit să devină Dumnezeu, după cum spune Sfântul Vasile cel Mare.

Noi mergând pe această cale putem avea nădejde şi la îndumnezeire, adică la coborârea lui Dumnezeu în existenţa noastră umană. Numai că pentru aceasta trebuie să avem dorinţa şi să fim sinceri. Şi în sfânta noastră Biserică este şi rânduiala să facem pocăinţă şi în toată vremea dar să facem pocăinţă şi ca act de pocăinţă şi mai ales la Sfânta Spovedanie, unde trebuie neapărat să ne mărturisim păcatele cu sinceritate, să ne recunoaştem starea noastră de păcătoşenie şi atunci să cerem de la Dumnezeu darul ca să ni se ierte păcatele şi putere ca să stăm împotriva păcatelor.

Dar să nu aşteptăm să facă Dumnezeu ceea ce trebuie să facem noi. Să ne facem şi noi partea noastră în îmbunătăţirea vieţii noastre. Aici e mântuirea. Noi spunem în Crez că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om „pentru noi şi pentru a noastră mântuire” şi Îl ştim pe Domnul Hristos Mântuitor al nostru şi simţim că este Mântuitorul nostru, dar ştim că Domnul Hristos ne cere şi o angajare personală pentru mântuirea noastră, mântuirea fiind un act teandric, adică un act în care se întâlneşte şi lucrarea lui Dumnezeu şi lucrarea omului. Să nu aşteptăm să facă Dumnezeu decât ceea ce I se cuvine lui Dumnezeu, iar noi să ne împlinim partea noastră în mântuirea noastră.

„Prescuri pentru cuminecături” – Arhim. Teofil Părăian

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here