Ienupărul… știați că?

0
367

ienuparIenupărul (Juniperus communis) este un arbust cu frunze oarecum asemănătoare cu cele ale bradului, dar mult mai ascuţite – adevărate ace. Face parte dintre plantele extraordinar de bine adaptate la condiţiile vitrege de climă sau sol, rezistând deopotrivă la caniculele cele mai puternice şi la gerurile cele mai aprige, la secetele prelungite şi la inundaţiile produse de ploile torenţiale.

Deasemenea, conţine substanţe antimicrobiene atât de puternice, încât este aproape invulnerabil la boli. Îl întâlnim din zona de deal şi până aproape de crestele munţilor. Surprinzător pentru un copăcel atât de spinos şi “ursuz”, fructele sale violet-închise sunt dulci-aromate şi au un parfum agreabil.

Ele constituie un medicament nu doar puternic, ci şi cu un spectru larg de acţiune, fiind utile în peste 100 de boli. Sunt cunoscute puţine plante care să aibă un asemenea efect dezintoxicant ca aceste bobițe închise la culoare, care sunt o adevărată “mătură” pentru organism, ceea ce explică eficienţa ienupărului în toate bolile produse de intoxicarea lentă a organismului, dar şi în obezitate, disfuncţii reno-urinare, retenţie de lichide produsă de bolile cardio-vasculare.

Dacă s-ar face un clasament al celor mai eficiente 50 de plante din flora medicinală românească (ce conţine în jur de 1000 de specii), cu siguranţă că ienupărul ar intra în acest clasament pentru efectele sale puternice şi uluitor de rapide în infecţiile renale şi urinare, în bolile cu retenţie de lichide şi în cazurile de reumatism.

În cele ce urmează, vom prezenta doar o parte din calităţile acestei plante minunate, o serie din proprietăţile sale fiind puse în valoare în mod excepţional de către tinctura de ienupăr, de care ne vom ocupa în capitolul special destinat tincturilor.

Acţiuni:

Intern: antifermentativ puternic, antiseptic general bun, diaforetic mediu-slab, antiseptic respirator mediu (uleiul volatil este mult mai activ), antiseptic intestinal puternic, antiseptic urinar mediu (tinctura are un efect mult mai intens), diuretic foarte puternic (este considerat cel mai activ diuretic natural de la noi), depurativ mediu, antitusiv, expectorant mediu-slab, sedativ şi anxiolitic uşor, antireumatic mediu.

Extern: antialgic mediu-slab, antireumaac mediu, antiseptic mediu-slab.

Indicaţii:

Intern:

-enterite, colite (mai ales de fermentaţie), dizenterie (adjuvant), sindrom entero-renal – se face cura cu boabe de ienupăr. Atunci când aceste afecţiuni sunt asociate cu diaree, se foloseşte în paralel scoarţă de stejar (Quercus robuf) sau iarbă de răchitan (Lythrum salicaria) sub formă de pulbere.

-apetit alimentar excesiv- Se administrează cu 10 minute înainte de fiecare masă, câte un vârf de cuţit de pulberepe stomacul gol, pentru o perioadă de 3 săptămâni, după care se indică o pauză de minim o săptămână.

-hepatită, ciroză, diabet- în toate aceste afecţiuni ienupărul se foloseşte pentru rolul său de drenaj şi purificare, alături de remediile specifice acestor afecţiuni. Se fac două cure succesive cu boabe de ienupăr, la distanţă de 3-5 zile una de cealaltă. Mlădiţele de ienupăr culese primăvara au efecte spectaculoase în cazurile de hepatită şi ciroză.

-gută, reumatism, afecţiuni neuro-musculare, afecţiuni ale tendoanelor şi ligamentelor- cura cu boabe de ienupăr.

-tuse, afecţiuni infecţioase în zona gâtului- se mestecă îndelung bobite de ienupăr şi se înghit treptat, aşa încât să acţioneze eficient asupra zonei afectate. Este un tratament recomandat şi copiilor, asupra cărora are efecte tonice, stimulându-le capacitatea naturală de apărare a organismului.

-adjuvant în boala canceroasă şi în scleroză în plăci- Se administrează de 3-4 ori pe zi câte o linguriţă de pulbere, pe stomacul gol. Cura poate dura astfel 2 luni, după care se face pauză o săptămână.

-edeme din cauze renale sau cardiace, obezitate – pulbere, sublingual, de 2-3 ori pe zi.

-adjuvant în tratamentul bolilor virale grave (HIV, meningo­encefalita virală, herpes) – cura cu boabe de ienupăr asociată cu o alimentaţie preponderent vegetariană şi crudivoră.

-boli nervoase, nevroză, depresii, stări de angoasă, anxietate – cura cu boabe de ienupăr, asociată unei alimentaţii naturale şi unor schimbări de atitudine, catalizează procesul de vindecare al acestor afecţiuni şi tulburări. Pe termen lung ienupărul se dovedeşte a fi psiho-stabilizant şi anxiolitic, asigurând un climat propice vindecării atât bolilor fizice, cât şi celor psihice.

Extern:

-reumatism – băi cu infuzie combinată.

-nevralgie, dureri musculare – băi cu infuzie combinată.

Precauții:

Administrarea îndelungată provoacă iritaţii renale. În cazurile de nefrită acută şi cronică, nefroză nu se va administra ienupăr decât la recomandarea şi sub supravegherea medicului. Efectul iritant ale ienupărului este considerabil redus dacă se foloseşte sub formă de tinctură, în combinaţie cu alte plante, care protejează epiteliul renal şi urinar: tătăneasă (Symphytum officinalis), nalbă (Malva glabra), coada şoricelului (Achillea millefoliuni), muşeţel (Matricaria chamomilla) etc.

Plante medicinale miraculoase din flora României, Tudor Ilie și Mihai Minoiu

Jurnal Spiritual

V-ar mai putea interesa şi:

Ştiaţi că… zmeura poate vindeca cancerul

Roşile – calităţi incontestabile asupra sănătăţii

Valeriana

Sămânța de susan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here