Ideea mesianică la popoarele păgâne

MesiaÎncă de la săvârşirea păcatului strămoşesc, Dumnezeu a făcut promisiunea unui Răscumpărător (Mesia) , prin textul biblic de la Facere 3, 15, numit „protoevanghelie”. De atunci nădejdea unui Mântuitor a fost prezentă. Mai mult sau mai puţin, toate popoarele au asteptat un Mesia ca o dovadă în plus despre revelaţia primordială.

Popoarele păgâne au fost pregătite prin legea morală naturală, prin conştiinţa sau sentimentul vinovăţiei, al părăsirii şi neputinţei, duse până la tragic. Dovada cea mai concludentă privind conştiinţa păcătoşeniei şi dorinţa de mântuire a păgânilor o constituie existenţa jertfelor la toate popoarele. Majoritatea popoarelor păgâne au păstrat elemente din relaţia primordială, concretizate în mituri şi legende. În mitologia vechilor egipteni, zeul Horus biruieşte pe zeul rău Typhon cu înfăţişare de şarpe. Religia vechilor perşi  învaţă că la fiecare 3000 de ani va veni un trimis al lui Ahura-Mazda. Venirea acestuia ar scăpa omenirea de zeul cel rău.

Ultimul trimis, Mesia se va naşte dintr-o fecioară. În religia hindusă, zeul Vişnu se va întrupa în înţeleptul Krişna pentru a scăpa omenirea de şarpele cel rău, Galua. La greci, eroului tragic Prometeu i se promite sosirea unui zeu care va mântui omenirea. Filosofii greci Socrate, Platon şi stoicii vorbeau despre Logosul divin cu caracter personal şi atribuţii de mântuire. La romani, cărţile sibiline, filosoful Cicero, poetul Vergiliu, istoricii Tacit şi Suetoniu au referinţe privind locul şi timpul venirii lui Mesia.

…„căci la neamuri Dumnezeu, ca un făcător de bine, nu S-a lăsat pe Sine nemărturisit”

Profeţii ale sosirii lui Mesia se mai găsesc în Tibet, Tonchin-Siam, Ceylon, Japonia. Toate vizeaza „aşteptarea unui sfânt al sfinţilor, care va zdrobi capul demonilor…”. Cei trei crai de la Răsărit (Magii) se orientează după o stea luminoasă. Credinţa aceasta a fost desigur populară în Babilonia, ceea ce explică şi atitudinea magilor.

Sfântul Iustin Martirul, Teofil al Antiohiei şi Clement Alexandrinul afirmă că înţelepţii greci au fost familiarizaţi, inspirandu-se din religia iudaică. Lucrarea pregătitoare a lui Dumnezeu în antichitate s-a extins asupra tuturor popoarelor, desigur în moduri foarte diferite. Chiar Sfânta Scriptură sugerează această idee: „Cuvântul era lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume” (Ioan 1, 9). Însuşi Mântuitorul a aflat credinţă la popoarele păgâne. („Adevăr zic vouă, că nici în Israel n-am aflat atâta credinţă”), „căci la neamuri Dumnezeu, ca un făcător de bine, nu S-a lăsat pe Sine nemărturisit” (Fapte 14, 17). Acest lucru şi explică pictarea unor filosofi greci păgâni pe pereţii mănăstirilor din Moldova.

Profetia venirii lui Mesia a influenţat ideile mari şi sănătoase ale popoarelor.

Astfel, mesianismul este zestrea spirituală a tuturor popoarelor, doar că cele mai vechi profeţii le aflăm în Vechiul Testament. Profetiile sosirii lui Încă de la săvârşirea păcatului strămoşesc, Dumnezeu a făcut promisiunea unui Răscumpărător (Mesia) , prin textul biblic de la Facere 3, 15 Ele încep cu cartea Facerii şi se succed până la profetul care formează puntea de trecere între cele două Testamente, Ioan Botezătorul. Trebuie subliniat însă cât de mult a influenţat Vechiul Testament ideile mari şi sănătoase ale popoarelor, fără ca prin aceasta să se suprime ceea ce este specific naţional şi propriu. Dar mai ales trebuie să se ştie că Noul Testament este o prelungire firească a Vechiului Testament.

Mihai P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here