Icoana Maicii Domnului „Mântuirea păcătoşilor”

ic mantuirea pacatosilor„Bucură-te, Ceea ce ţii mâinile noastre la rugăciune către Dumnezeu”.Este o Icoană foarte venerată în spaţiul ortodox rus.

Numele Icoanei provine de la inscripţia de pe ea: „Eu sunt izbăvirea păcătoşilor, pe care Fiul meu mi i-a încredinţat, să-i ascult. Celor pe care am bucuria să-i aud la rugăciune, le voi mijloci bucuria veşnică”.Fiul o ţine pe Maică de două degete, cu ambele mâini. Gestul simbolizează încredinţarea Fiului Maicii şi, respectiv, încrederea pe care şi-o pun creştinii în mila Maicii Domnului.

De aceea, se crede că Icoana a fost inspirată de un vers de Acatist: „Bucură-te, Ceea ce ţii mâinile noastre la rugăciune către Dumnezeu”. Nu se cunoaşte perioada când a fost realizată prima Icoană „Mântuirea păcătoşilor”. Una dintre acestea se află la mânăstirea Sfântul Nicolae – Odrino, din regiunea Orlov. Ea era aşezată într-un loc mai puţin important, în bisericuţa de lângă porţile mânăstirii, între alte două icoane vechi. Fiind cu pictura aproape ştearsă şi plină de praf, nu se putea citi nici măcar inscripţia de pe ea. Nu era băgată în seamă. Dar în anul 1843 mai multe persoane au visat simultan că acea Icoană trebuie cinstită, ca făcătoare de minuni.

Îndată ea a fost mutată în biserica mare şi venerată. Mulţi bolnavi şi necăjiţi s-au grăbit spre închinare, dar prima minune a avut loc abia în 1844, când o mamă s-a rugat insistent pentru băiatul ei olog, iar el s-a înzdrăvenit. Apoi, în timpul unei epidemii de holeră, Icoana i-a ocrotit pe credincioşi. De aceea la mânăstirea din Orlov s-a construit o biserică mare din piatră, cu trei altare, în cinstea Icoanei „Mântuirea păcătoşilor”.

O altă Icoană de acest fel se află la Moscova. Ea a fost pictată la dorinţa lui Dimitrii Boncheskul, pentru propria locuinţă. În scurt timp ea a devenit izvorâtoare de mir tămăduitor, prin care s-au vindecat mulţi bolnavi. De aceea Icoana a fost mutată în biserica Sfântul Nicolae – Chamovnika. S-a construit şi o bisericuţă separată, în cinstea Icoanei.

Există multe alte copii ale Icoanei „Mântuirea păcătoşilor”. Dintre ele, una este în Robensk, iar alta în Koreţ. Icoana este sărbătorită la 7 martie, 29 mai şi joi, în săptămâna tuturor Sfinţilor.

Sursa: Ortodox.md

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here