Hrana bio şi alimentaţia duhovnicească

0
151

 Hrana bioSe vorbeşte tot mai mult în lumea contemporană despre necesitatea unei alimentaţii sănătoase, astfel încât, asistăm la un fenomen global de reîntoarcere la hrana bio. Industria alimentară face eforturi de a se reorienta spre hrană sănătoasă, spre hrana bio. Omul zilelor noastre, de asemenea. Sunt lăudabile aceste demersuri, dar, mă tem că este un câştig numai pe jumătate.

Omul contemporan nu are nevoie numai de o alimentaţie sănătoasă, bazată pe produse exclusiv naturale, ci mai ales de o alimentaţie duhovnicească. Chiar dacă despre alimentaţia sănătoasă s-au scris numeroase tratate ştiinţifice precum şi articole de specialitate, nicăieri nu vom întâlni o concepţie, mai cuprinzătoare şi mai profundă, asupra hranei şi a modului în care omul se raportează la aceasta, că în învăţătura creştină. Numai dacă ţinem seama şi de modul în care hrana este înţeleasă, prin prisma Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii, putem ajunge la concluzia că viaţa omului este mai mult decât “mâncare şi băutură”.

Păcatul primordial al protopărinţilor a fost neascultarea.

Nu întâmplător acesta s-a manifestat sub forma hrănirii din măr. Acest act al primilor oameni, nu a făcut altceva decât să vădească forma denaturată a foamei acestora. Erau înfometaţi nu după Dumnezeu, ci după lumea aceasta. În consecinţă, şi chipul în care omul s-a alipit de hrană este unul pătimaş.

Mântuitorul luând chipul pâinii şi al vinului, a ridicat actul hrănirii omului, în cazul împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Său, la nivel de Sfânta Taină.

Acest lucru ne întăreşte faptul că hrana ne este lăsată de către Dumnezeu spre zidire sufletească şi trupească. Nu trebuie să pierdem din vedere că actul mâncării este unul sacramental deoarece, prin hrana materială, ne putem face părtaşi energiilor dumnezeieşti necreate.

Odinioară, Duhul Sfânt rostea prin gura psalmistului David: “Rodul muncii mâinilor tale vei mânca. Fericit eşti; bine-ţi va fi !” (Ps. 127, 2)

Acest lucru rămâne valabil pentru societatea rurală tradiţională, în care ţăranul încă mai mânca “rodul mâinilor sale”. Muncile agricole, de la vremea semănatului până la seceriş sau culesul roadelor, sunt făcute de acesta cu gândul la Dumnezeu. Înalta rugăciuni pentru ploaie la vreme de secetă, iar după ce rodul se desăvârşeşte, duce pârga la biserică pentru a fi binecuvântată, pe care apoi o împarte celor nevoiaşi. Acest gest este o mulţumire adusă lui Dumnezeu; este un semn al faptului că în inima taranului răsună în mod tainic, acel “Ale Tale dintru ale Tale…”.

Astăzi însă omul oraşului, mănâncă ceea ce i se oferă, adică rodul mâinilor altora.

Din acest motiv, nici nu-şi poate găsi fericirea intru aceasta şi nici bine nu-i este. Aşa am ajuns în situaţia de a ne plânge tot mai des că nu mâncăm sănătos. Ne plangem ca mâncarea ne-a devenit de fapt otrava, căci mâncăm mult şi prost.

Nu trebuie să ne mire faptul că lăcomia pântecelui este una din cele mai des întâlnite patimi ale societăţii de consum.

Oferta este mare, prin urmare şi ispitele. Ne arătăm a fi preocupaţi însă peste măsură de plăcerea pe care mâncarea ne-o provoacă. Gustul fin, aparte, naşte în noi dorinţa după cantitate.
Trebuie să ştim că lăcomia poate fi vindecată numai în Biserică. Ea ne învaţă că trebuie să ne însoţim cu înfrânarea nu doar în zilele şi perioadele de post mai îndelungate de peste an, cât şi în tot restul timpului.

Hrana bio este un câştig numai pe jumătate.

Însă lucrurile fundamentale pe care le învăţam în Biserică, nu sunt ce, cât şi când mâncăm sănătos. Pe acestea le întâlnim cu prisosinţă şi în cărţile medicale despre nutriţie.
În Biserică învăţăm mai ales că trebuie să oferim răspunsuri concrete la următoarele întrebări: “Zilnic Dumnezeu ne hrăneşte. Îi mulţumim de fiecare dată, pentru „pâinea cea de toate zilele”? Câţi dintre noi ne rugăm lui Dumnezeu pentru cei ce s-au ostenit pentru hrana noastră? Cât de des dăruim din hrana noastră, celor lipsiţi? Răspunsurile fiecăruia dintre noi, la aceste întrebări, spun dacă modul nostru de a ne raporta la hrană, este eclezial sau nu.

De aceea, spuneam, la început, că hrana bio este un câştig numai pe jumătate, hrănindu-ne în maniera sănătoasă numai trupul. Cea care ne hrăneşte atât trupul, cât şi sufletul, este alimentaţia duhovnicească; actul prin care hrana nu mai este o simplă necesitate naturală, ci un eveniment de comuniune, cu Dumnezeu şi cu semenii. (Radu Alexandru)

Sursa: crestinortodox.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here