Ce să însemne cuvintele Apostolului: De acum nu mai viez eu, ci viază întru mine Hristos (Gal. 2, 20)? înseamnă ca a luat hotararea de a nu se mai increde in propria vrere şi înţelegere, ci numai vrerea şi înţelegerea lui Hristos; doar puterile trupului şi ale duhului erau ale Apostolului, iar cel care lucra în el era Hristos. Cum s-a ajuns la asta? Simplu: Apostolul s-a lepădat de voia sa şi s-a supus pe deplin voii lui Dumnezeu.
Ramura nu trăieşte prin propria sevă, ci prin seva pomului. Si noi, dacă vrem să trăim cu adevărat, trebuie să trăim nu prin mişcarea, ca să zic aşa, proprie, ci prin mişcările care vin de la Hristos Mântuitorul.
Hotararea de a-ti incredinta viata lui Dumnezeu – renuntarea la propriile-ti convingeri…
Sfânta Lui voie trebuie să devină legea vieţii noastre, care exclude orice înrâurire din afară ce ar intra în noi asumându-şi calitatea de lege dominantă şi definitorie. Felul de a lua hotararea la o asemenea supunere faţă de voia Domnului este altoire a noastră pe El ca pe un pom al vieţii, iar rămânerea în această supunere este rămânerea în altoirea pe El, în împărtăşirea de viaţa Lui, altfel spus într-o relaţie cu El potrivit căreia toate puterile dumnezeieşti cele ce sunt spre viaţă (v. 2 Pt. 1, 3) se revarsă de la El în noi iară împiedicare.
Rânduiţi-vă astfel, şi vor veni în voi tărie şi putere morală, bună rânduială şi bună rodire a vieţii; şi toate acestea vor începe să se facă în aşa fel încât nici nu vă veţi da seama de unde aţi căpătat asemenea chibzuinţă şi inventivitate în găsirea mijloacelor, de unde atâta ştiinţă de a le folosi la vremea potrivită, cu măsura potrivită şi în locul potrivit. Iată care e taina acestui fel de viaţă: când ia naştere supunerea Iară cugetare în deşert faţă de voia lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu este cel ce lucrează întru voi şi ca să voiţi şi ca să lucraţi după buna voinţă (Filip. 2, 13) – iar unde este Dumnezeu, e totul!
Implinirea voii lui Dumnezeu trebuie sa fie o implinire conştienta
Aşadar, dacă vrei această desăvârşire şi acest bine, rânduieşte viaţa în aşa fel ca orice pas al tău, orice acţiune a ta, fie ea lăuntrică sau exterioară. Viata ta să fie împlinire a voii lui Dumnezeu – împlinire conştientă, dar iară cârtire şi iară cugetare în deşert. Şi le vei primi. Iar în acest scop iată ce să faci: adânceşte-te binişor în starea ta, apoi desfăşoară cuvântul lui Dumnezeu.
Alege de acolo toate regulile care se potrivesc cel mai bine cu starea ta; defineşte prin ele felul în care trebuie să acţionezi şi ce atitudine trebuie să ai faţă de toate câte se întâmplă în viaţa ta. După ce ai definit lucrurile acestea, ia hotararea nestrămutată de nu face nimic decât după acest îndreptar, fară a te gândi la urmări, până la moarte; nu trebuie să te abaţi de la voia lui Dumnezeu, o dată ce ai cunoscut-o, nici dacă ar trebui să plăteşti cu viaţa.
Porunca iubirii: bărbate, să-ţi iubeşti femeia; femeie, să-ţi iubeşti bărbatul!
De pildă, sunteţi soţ şi soţie; vedeţi ce vă porunceşte Domnul, şi aşa să vă rânduiţi viaţa: bărbate, să-ţi iubeşti femeia; femeie, să-ţi iubeşti bărbatul şi să-l asculţi în orice privinţă. Sunteţi mamă şi tată; vedeţi cum vi se porunceşte în cuvântul lui Dumnezeu să vă purtaţi, şi luaţi hotararea de a face iară abatere aşa şi nu altfel.
Sunteţi fiu şi fiică; aliaţi ce scrie despre voi în Scriptură, şi bine va fi de voi, şi veţi deveni tineri cu bună-cuviinţă înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Iar de exemplul dezmăţaţilor tineri „emancipaţi”, care acum sunt tot mai mulţi pretutindeni, să nu vă lăsaţi atraşi şi să ştiţi că felul lor de viaţă şi de purtare este urât de Dumnezeu, potrivnic lui Dumnezeu, blestemat…
Eşti judecător? Cum este scris în cuvântul lui Dumnezeu să faci judecată, aşa să judeci. Eşti negustor? Ia seama cum porunceşte cuvântul lui Dumnezeu să faci comerţ şi să nu te abaţi de la el. Eşti slugă? Vezi ce arată cuvântul lui Dumnezeu că trebuie să facă slugile, şi aşa să faci. Pe scurt: fiecare să arie în amănunt ce hotarari ale voii dumnezeieşti îl privesc, să cerceteze călăuzit de ele viaţa sa şi să îşi facă o imagine limpede a felului în care trebuie să împlinească voia lui Dumnezeu.
Ia hotararea neclintita de a împlini voia lui Dumnezeu
După aceea, ia hotararea neclintită de a împlini voia lui Dumnezeu fără să stai pe gânduri şi mai ales Iară să te gândeşti la urmări. Tocmai prin asta se deosebeşte adevărata supunere faţă de voia lui Dumnezeu: o dată ce a cunoscut-o, o face iară să stea pe gânduri.
Spune-ţi de fiecare dată în inima ta: „Ştiu că aceasta este voia lui Dumnezeu în cazul de faţă. Voi împlini fără abatere voia Sa – iar ce va fi apoi, nu e treaba mea să mă gândesc. Domnul, Care a dat legea, vede totul şi se îngrijeşte de cele ce urmează”. Şi în orice situaţie în care ştii limpede voia lui Dumnezeu, să ai totdeauna această dispoziţie în suflet. Dacă vei începe să cugeţi la urmări, iară îndoială te vei abate de la calea dreaptă şi vei
„Iert, fiindcă aşa a poruncit Dumnezeu”
Să presupunem, de pildă, că ai fost jignit; voia lui Dumnezeu se ştie: trebuie să ierţi. Ei bine, iartă iară să stai pe gânduri, iar de vei sta pe gânduri: „Ce va ieşi din asta?”, te vei pierde; vor veni gânduri cum că toţi vor începe să te considere om iară caracter, care n-are conştiinţa propriei demnităţi; „astăzi te-a jignit unul, mâine o să te jignească altul, pe urmă altul – viaţa ta o să devină un calvar”. Si atunci vei spune: „Nu, nu se poate să iert, trebuie să mă apăr”. Vei începe să te aperi, şi o să vină tulburare asupra ta – şi de ce? Fiindcă voia lui Dumnezeu a fost încălcată – şi de ce a fost încălcată? Fiindcă te-ai gândit la urmări. Spune îndată: „Iert, fiindcă aşa a poruncit Dumnezeu”, şi toate şovăielile vor pieri.
Doar în întreaga lume Stăpân este unul singur – Domnul. El vede toate, şi nu îl va uita vreodată pe cel ce împlineşte iară abatere voia Lui. Luaţi-i pe sfinţii mucenici; i s-a propus fiecăruia dintre ei: „Leapădă-te de Hristos, sau uite ce chinuri te aşteaptă!”
Ei ştiau voia Domnului pentru această situaţie. „Cine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, şi Eu Mă voi lepăda de El înaintea feţei lui Dumnezeu (v. Lc. 12, 9)”; şi au mărturisit fără să se gândească la urmări: „Noi suntem creştini şi de Hristos nu ne vom lepăda”; şi au răbdat cu bărbăţie chinurile de tot felul. Dar dacă ar fi căzut pe gânduri: „Ce chinuri groaznice, nu voi răbda; las’ că mă lepăd cu limba, dar în inima mea o să rămân creştin şi-o să mă pocăiesc pe urmă”, nu ar fi rezistat. Şi, într-adevăr, au fost şi unii pe care aceste gânduri i-au abătut de la calea dreaptă.
Cum a poruncit Domnul, asa să ne îndrumăm copiii!
Acum, mulţi părinţi au dat frâu liber copiilor la dezmăţ – şi de ce? Nu fiindcă nu ştiau că trebuie să-i ţină în frica de Dumnezeu, ci fiindcă au început să cugete: „Păi ce-o să creadă oamenii despre noi, acum toţi sunt aşa…” şi alte prostii de acest fel. Au început să judece astfel, şi au dat frâu liber copiilor, şi i-au pierdut. Iar dacă ar fi luat hotararea iară şovăire: „Pentru nimic în lume, în nici o privinţă n-o să le dăm îngăduinţă la rău; cum a poruncit Domnul să ne îndrumăm copiii, aşa o să şi facem, şi pe copii îi vom învăţa cu severitate, ca nici prin cap să nu le treacă să se abată câtuşi de puţin de la rânduielile vieţii creştineşti”.
Dacă părinţii ar face aşa, n-ar apărea la noi asemenea urâciuni, care iară multă întârziere vor face ţara noastră de poveste, spre batjocura întregii lumi. Pe de altă parte, de ce s-au aruncat copiii în dezmăţ? Fiindcă au început să „gândească” – mai bine zis să nu gândească, ci să fie purtaţi de vântul care le suflă lor prin cap. Lor li se pare că dau dovadă de nu ştiu ce mare înţelepciune. In realitate nu fac altceva decât să repete istoria strămoaşei Eva, care s-a lăsat momită de năluca atotştiinţei.
Să ne izbăvească Domnul de asemenea rânduieli: pe părinţi de indulgenţa faţă de păcat, iar pe copii de duhul rău al neascultării!
? înseamnă ca a luat hotararea de a nu se mai increde){kind=link}