Homeopatia este una dintre cele mai importante metode holistice de restabilire a sănătăţii. Ea este o metodă sistematizată de stimulare a forţei vitale a organismului cu scopul tratării bolilor.
Aplicată încă de pe vremea lui Hipocrate (460 377 î.Ch.), homeopatia a fost uitată timp de secole.
Medicul german Christian Samuel Friedrich Hahnemann (1755-1843) are meritul de a o fi redescoperit, fiind astfel întemeietorul homeopatiei moderne. Anul de naştere al acestui sistem medical este 1796.
Hahnemann nu se socotea pe sine descoperitorul legii similitudinii deoarece încă din timpul lui Hipocrate se cunoşteau şi se aplicau două metode terapeutice principale:
– Alopatia
De la grecescul allos = diferit şi pathos = suferinţă. Metoda care trata folosind contrariile. Cele mai multe dintre medicamentele pe care ea le foloseşte au prefixul ‘anti-‘. De exemplu durerea cu antialgice, febra cu antipiretice, tusea cu antitusive etc.. Substanţele utilizate de alopatie sunt capabile să provoace în organismul bolnav o stare diferită de simptomele bolii sale. Poate fi o altă manifestare biologică, deviind boala într-un alt sector organic.
– Homeopatia
De la grecescul homeos = asemănător, pathos = suferinţă. Metoda de tratare a bolnavului cu remedii similare sau identice, capabile să producă într-un organism sănătos o stare asemănătoare simptomelor bolii sale. Ea porneşte de la ideea că simptomele reprezintă o reacţie de apărare a organismului, care astfel încearcă să evite un rău mai mare. Folosind remedii similare homeopatia întăreşte forţa vitală care acţionează permanent pentru menţinerea organismului în echilibru. Exemple găsim adesea în medicina populară: picioarele îngheţate se fricţionează cu zăpadă, cel care seara face abuz de alcool, dimineaţa „se drege” tot cu alcool (dar în doză mult mai mică!), dragostea nefericită se vindecă cu o nouă iubire…Cum spune înţelepciunea populară: „cui pe cui se scoate!”.
Hipocrate, Paracelsus, Avicenna
Hipocrate, părintele medicinei, a scris că „natura organismului omenesc poate fi înţeleasă numai ca un întreg”. Insă acest lucru a fost ignorat o lungă perioadă de timp, căci începând de pe vremea lui Galien (131- 201 d.Ch.), lumea medicală a aderat la afirmaţia acestuia, conform căreia „contrariile trebuie tratate cu contrarii.” Hahnemann este cel care a redescoperit legile terapeutice ale homeopatiei şi experimentarea substanţelor pe oameni sănătoşi, ţinându-se astfel seama de emoţiile omului, mintea şi trupul său ca o unitate în interacţiune. Aceasta poate fi considerată cea mai importantă contribuţie a sa la dezvoltarea medicinei. Prin metoda sa unică, a experimentării pe oameni (autoexperimentare), el a făcut posibilă aplicarea principiului similitudinii.
Acest lucru a fost intuit şi de unii dintre înaintaşii săi: Hipocrate, Paracelsus, Avicenna, dar el este cel care a redescoperit homeopatia şi a elaborat un sistem ştiinţific, ridicând-o la rangul unei adevărate arte a vindecării. Lui Paracelsus, de exemplu, o mare personalitate a medicinei care a trăit în secolul al XVI-lea, îi aparţine celebra frază „orice substanţă este şi otravă şi medicament şi numai doza face deosebirea dintre acestea două”.
Experimentele care au urmat au demonstrat una dintre legile naturale: substanţa care produce anumite simptome la un om sănătos, le tratează la un om bolnav. Această lege a fost numită de Hahnemann legea similitudinii.
”Homeopatia, tratament pentru corp, minte și suflet”, Dr. Tatiana Bolbocean, Dr. Mihaela-Georgia Cîmpian
