Hemoragia de suflete

0
163
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Hr3.1Hemoragia de creiere sau brain drain este definită ca o părăsire a unei ţări, a unui sector economic, a unui domeniu profesional de către oameni bine educaţi şi pregătiţi, care se duc în altă ţară, în alt sector economic, în alt domeniu profesional, pentru condiţii mai bune de salarizare sau de viaţă.
Cu istoria fenomenului se merge până în antichitate (http://m.wikipediaMg/mki/Brain_drain), pentru că totdeauna au existat oameni cu carte, deştepţi, pricepuţi care, în anumite circumstanţe, îşi părăseau locul şi neamul plecând în lume, fie din spirit de aventură, fie să se chivernisească.
Despre hemoragia de creiere s-a scris mult, mai ales după al doilea război mondial. Se mai scrie şi astăzi, pe ici pe colea, fenomenul dizolvându-se în conceptul libertăţii de mişcare a forţei de muncă, lucrătoare mai mult sau mai puţin cu creierul (şi cei care lucrează cu braţele au nevoie de creier). Fără îndoială, ţara, sectorul economic, domeniul profesional care pierde creiere au de suferit. Hemoragia de creiere are loc numai în plan orizontal, în toate direcţiile, cu precădere est-vest.
Oamenii nu sunt însă numai trup, ci şi suflet, fără de care n-ar mai fi oameni, căci nici creierul n-ar mai funcţiona.
Există, oare, şi o hemoragie de suflete? Şi în ce sens?
După căderea protopărinţilor Adam şi Eva, sufletele acestora şi ale tuturor urmaşilor, buni şi răi, drepţi şi nedrepţi, au ajuns în iad. La plinirea vremii, Iisus Hristos, Dumnezeu înomenit, prin jertfa pe Cruce şi prin înviere, a deschis accesul sufletelor şi în sensul opus, spre rai. Mântuitorul lumii însuşi a coborât la
iad şi l-a prădat de sufletele celor buni şi drepţi de la facerea lumii (inclusiv ale protopărinţilor Adam şi Eva).
Cu Iisus Hristos şi de la El încoace, s-a apropiat de noi împărăţia cerurilor. Porunca lui Dumnezeu, făcută cunoscută lumii prin gura înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan este: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor” (Matei 3,2). Pocăinţa sau metanoia presupune regretul, părerea de rău faţă de greşelile/păcatele făcute, urmată de hotărârea de a nu le repeta, ceea ce nu se poate face fără o schimbare radicală a modului de gândire, fără o înnoire a minţii, fără o minte înnoită. „Şi nu vă potriviţi acestui veac, ci schimbaţi-vă prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu; ce este bun si bineplăcut si desăvârşit” (Rom. 12,2). Este o întoarcere din drum. Iordanul poate curge nu numai spre Marea Moartă, ci şi înapoi, spre izvoarele sale curate.
Încă din această viaţă de om, sufletele fie se pregătesc pentru şi pregustă din împărăţia cerurilor orientându-se după Hristos, fie se lasă antrenate de forţa centri… fugii de Hristos, pregustând din întunericul cel mai dinafară. Hemoragia de suflete are loc numai în plan vertical şi curge într-un singur sens: de sus în jos.
În funcţie de timpul şi locul în care au trăit (şi trăiesc), Judecata de obşte se va face după patru legi: Legea zidirii (a creaţiei), Legea conştiinţei (vocea lui Dumnezeu sădită ontologic în fiecare om), Legea (dată de Dumnezeu) lui Moise şi Legea iubirii – legea creştinească.
Această ultimă lege, care le include şi le desăvârşeşte pe celelalte trei, este legea Bisericii lui Hristos, creştin-ortodoxă, în care se află plinătatea dumnezeirii, plinătatea Adevărului. Aşa cum spun Sfinţii Părinţi şi urmaşii acestora, ştim cum lucrează Duhul Sfânt în Biserică, dar nu ştim cum lucrează în afara acesteia, faţă de formele de creştinism sărăcite, prin căderea din plinătatea credinţei şi din succesiunea apostolică neîntreruptă, şi faţă de religiile păgâne. Aşa cum sunt mădulare ale Bisericii care nu se vor mântui, tot aşa sunt şi persoane din afara Bisercii care se vor mântui, dar pentru toţi nu există mântuire (eliberare din robia păcatului şi moştenirea vieţii veşnice) fără Hristos, Care va judeca potrivit criteriilor Bisericii celei una, sfinte, soborniceşti şi apostoleşti, şi potrivit milei Sale. “Şi El ne-a poruncit să propovăduim poporului şi să mărturisim că El este Cel rânduit de Dumnezeu să fie judecător al celor vii şi al celor morţi” (Fapte -10,42).
Pe noi ne interesează hemoragia de suflete din perspectiva Bisericii lui Hristos, ale cărei mădulare am devenit prin botezul creştin-ortodox.
Lucrul cel mai important care se poate întâmpla unui om, după ce a ieşit din pântecele mamei, pentru această viaţă şi pentru veşnicie, este Botezul creştin-ortodox, pentru că este complet, pentru că-1 altoieşte, îl leagă organic pe cel botezat de trupul mistic al lui Hristos, Biserica. „.. zâţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat” (Gal.3,27). îmbrăcaţi în moartea şi în învierea lui Hristos nu înseamnă imunitate la ispite, la păcate, la căderi.
„Sfântul Botez este desăvârşit, dar nu desăvârşeşte pe cel ce nu împlineşte poruncile… Căci credinţa stă nu numai în a ne fi botezat în Hristos, ci şi în a împlini poruncile Lui… Chiar de suntem ţinuţi sub păcat şi după Botez, aceasta nu se întâmplă din pricină că Botezul ar fi nedesăvârşit, ci pentru că nesocotim porunca şi ne alipim de plăceri de bunăvoie. Căci omul se întoarce cu voia sa liberă la păcatul său, «ca un câine la vărsătura sa». Pentru că nici Botezul, nici Dumnezeu, nici Satana nu sileşte voia omului… Prin Botez (Hristos) ne-a scos cu sila din robie, desfiinţând păcatul prin Cruce, şi ne-a dat poruncile libertăţii, dar a urma sau a nu urma poruncilor a lăsat la voia noastră liberă… Deci aceste porunci nu scot afară păcatul (căci aceasta s-a făcut numai prin Cruce), ci păzesc condiţiile libertăţii noastre” (Marcu Ascetul, sec. al IV-lea – al V-lea, Răspuns acelora care se îndoiesc despre Dumnezeiescul Botez, din NESTEMATE FILOCALICE – Vorbe de duh ale Sfinţilor Părinţi, pag. 46, Ed. Omiscop, Craiova 2011).
încă din copilărie, când voinţa înclină în toate părţile, prin neglijenţa şi delăsarea părinţilor, a naşilor, a rudelor, a educatorilor, a învăţătorilor etc., creştinul se îndepărtează cu paşi mici de poruncile libertăţii întru Hristos, îmbrăţişând una câte una „poruncile” adică momelile, tentaţiile libertăţilor lumeşti ca nişte poame bune de mâncat, plăcute ochilor la vedere şi, prin urmare, de dorit spre câştigarea priceperii acestei lumi în folosul eului. Şcoala, anturajele, mediile culturale, profesionale, informarea şi dezinformarea care vin din ambianţa mediatică etc. desăvârşesc această lucrare de evadare din condiţiile libertăţii întru Hristos.
În viaţa creştinului se instalează treptat superficialitatea, credinţa amestecată cu superstiţiile, nepăsarea, neglijenţa, indiferenţa religioasă, necredinţa, mădularul (creştinul) Bisericii devenind anemic, lipsit de viaţa dătătoare de… viaţă – viaţa întru Hristos.
Tot ce oferă viaţa aceasta trecătoare (toate venind de la Dumnezeu, cu binecuvântarea sau cu îngăduinţa Acestuia), reuşite, nereuşite, bucurii, necazuri, boli, deziluzii, derute, vindecări etc, vor fi atribuite fie sieşi, fie moştenirii genetice, fie (ne) norocului, fie celorlalţi, fie instituţiilor lumeşti. Purtător de grijă, îndelung răbdător şi mult milostiv, Dumnezeu face tot ce-I stă în putinţă, fără a sili voinţa liberă, pentru a trezi conştiinţa creştină adormită, până în ultima clipă a vieţii, când omul, ţintuit pe crucea păcatelor îşi recunoaşte vina, precum tâlharul cel bun, strigând din profunzimile fiinţei: “Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta” (Luca, 23,42). Sau vai!, ca tâlharul cel rău, nu recunoaşte şi mai şi huleşte!
Fuga de Dumnezeu, de Hristos, din neştiinţă sau cu bună ştiinţă, cu fapta, cu gândul, cu cuvântul, se prezintă ca o reţea de pârâiaşe, pârâuri, râuri care adună de peste tot suflete rătăcite pentru marele fluviu, pentru calea largă a hemoragiei de suflete. „Potrivnicul (…), diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (I Petru 5,8), nu sunt nişte cuvinte spuse cândva de un fost pescar cu puţină carte devenit ucenicul lui Hristos, ci de un om şcolit de însuşi Dumnezeu înomenit. Sf. Ap. Petru avertizează asupra pericolului permanent, de ieri, de azi şi de mâine, de a fi luaţi de Iordanul curgând spre Marea Moartă. „Cine are urechi de auzit să audă” (Matei, 11,15).
Globalizarea favorizează acest proces, deoarece aruncă, temporar sau permanent, într-o vânzoleală de proporţii, mase mari de oameni, pentru oportunităţi mai bune de studiu, de muncă, de viaţă, de distracţie, de aventură etc. Dezrădăcinarea din etosul specific, naţional, de cele mai multe ori, atrage şi dezrădăcinarea din credinţă, atâta cât există. Dezrădăcinarea din credinţă are loc şi acasă, aici în România, dar nu este un fenomen de masă. Aflat în oceanul civilizaţiei occidentale, în ambianţa new-age dominantă, în subconştientul sau inconştientul creştinului ortodox (prezent doar la ocazii) se insinuează gândul (de la cel viclean) cum că a fi creştin e o piedică în calea afirmării universitare, profesionale, sociale etc, o povară desuetă care, fie trebuie ascunsă, fie scăpat de ea -motivaţiile şi ocaziile fiind bogate şi diverse…
În creuzetul diversităţii, nu numai rasele şi sexele se amestecă, ci şi credinţele, religiile. Nu mai este creştin, nici musulman; nu mai este mozaic sau hindus, ba chiar nici parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că toţi sunt o apă şi-un pământ sub patronajul zeului toleranţei. Iubirea nu mai cunoaşte niciun fel de frontiere. Iisus Hristos – singurul Dumnezeu adevărat si Om adevărat – a lăsat voinţa omului liberă. Iubirii, însă, indiferent de rasă, de neam, de stare materială, de stare socială, i-a pus hotar acolo unde este negat El, ca Cel prin Care toate s-au făcut şi pentru Care s-au făcut, ca Mântuitor al lumii, şi poruncile Sale. „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte” (Matei 12,30). Cât de adevărate sunt aceste cuvinte, pentru că se confirmă permanent şi pretutindeni! Cine nu este cu iubirea hristică este împotriva izvorului veşnic al acesteia şi cine nu adună cu aceasta risipeşte totul, şi pe cele din lumea aceasta şi pe cele din cealaltă lume. Dar noi nu luăm seama.
Alergând după carieră, după euro, dolari etc (sau alergat de bani prin creditori), după dragostea trupească (Eros/Cupidon munceşte din greu, dar are si succes), creştinul, încălcând poruncile care păzesc condiţiile libertăţii, ajunge pradă uşoară pentru cel care „umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită”. Mare este bucuria dracilor când cel/cea îmbrăcattă în Hristos, printr-un act formal – o declaraţie, o faptă expresă (ex. se declară agnostic, ateu, sceptic, liber cugetător, trece la altă religie etc.) – se dezbracă de Hristos, rupându-se de Biserică.
Un moment (şi prilej) de ruptură este căsătoria, întemeierea unei familii, potrivit legilor firii (un bărbat şi o femeie), nu potrivit fărădelegilor împotriva firii. Faptul că oamenii se îndrăgostesc, se iubesc peste frontierele de rasă, de religie, nu este ceva anormal. Creştinul însă trebuie să-şi aducă aminte de următoarea poruncă: „ŞI, apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” (Matei 28:18-20). Porunca „învăţaţi toate neamurile” Cui I S-a dat toată puterea, în cer şi pe pământ nu este numai pentru apostoli, ci pentru fiecare creştin. Botezul însă este făcut doar de către cei pe care Dumnezeu i-a învestit cu această sarcină. Prin urmare, la întemeierea unei căsnicii în care este implicat un creştin, sensul devenirii, creşterii spirituale a cuplului ar trebui să fie de la religiile/credinţele necreştine către creştinism, de la formele de creştinism decăzut, sărăcit la ortodoxie, destinaţia finală pentru toţi.
În practica new-age, unde toate religiile sunt la fel sau nu sunt religii, întâlnim frecvent situaţii, combinaţii (exemple de cazuri concrete) de genul: polonez catolic – turcoaică musulmană, o căsătorie civilă fără niciun fel de ceremonie religioasă, aşa ca să nu se supere nici capra nici varza; evreu american mozaic -româncă creştin-ortodoxă, mireasa trece la mozaism, ceremonie religioasă mosaică; roman creştin ortodox – chinezoaică creştină non-denominational sau non-specific, căsătorie civilă, fără vreo ceremonie religioasă; arab musulman -finlandeză creştină, soţia trece la islam etc. De adăugat aici şi cazuri (nu puţine) de creştini (ortodocşi, catolici, protestanţi) care convieţuiesc pe baza unei căsătorii civile sau nici măcar aşa, copiii (dacă sunt) rămânând nebotezaţi.
În Vechiul Testament, după ce Dumnezeu a făcut pe bărbat şi pe femeie, i-a binecuvântat, le-a zis: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi” (Facerea 1,28). In Noul Testament, Iisus Hristos n-a mai făcut referire la creştere şi înmulţire, dar a spus: „Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor” (Matei 19,14).
În toate situaţiile exemplificate mai sus, credinţa creştină (câtă este) se atrofiază şi moare, sufletele eliberate (oare aşa să fie?) de povara Crucii contribuind la creşterea debitului hemoragiei de suflete.
Numai că Dumnezeu are grijă să apese pe pedala binelui… Aşa că întâlnim şi situaţii (exemple de cazuri concrete) de genul: american catolic – americancă creştin ortodoxă, soţul trece la ortodoxie; iranian musulman -româncă creştin ortodoxă, soţul trece la ortodoxie; chinez – româncă creştin ortodoxă, soţul devine ortodox; român creştin ortodox -chinezoaică, soţia trece la ortodoxie etc.
În calitate de creştin-ortodox, a-1 mărturisi pe Hristos înseamnă a rămâne mădular viu şi roditor în trupul Bisericii, prin credinţă şi prin faptele credinţei, în care se include şi aceea de a învăţa neamurile (pe necreştini) şi pe creştinii rupţi din trupul Bisericii asupra dreptei credinţei, atunci când se ivesc ocaziile, când circumstanţele o cer, o impun.
Nu-i vorba de a porni prin ţară la evanghelizare cu Evanghelia, cu liturghierul, cu acatistierul etc sub braţ, deşi n-ar strica având în vedere că s-au înmulţit lupii în blană de oaie care umblă, doi câte doi, prin turma ortodoxă propovăduind evanghelii stricate.

Sursa: revista “Lumea”, nr.  7/2014

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here