Hamamelis – un balsam pentru contuzii

0
208
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

hamamelisHamamelis – un balsam pentru contuzii

Alături de paracetamol şi plasturii cu dezinfectant, hamamelisul este un produs care face parte din dotarea cabinetelor medicale. Substanță lichidă obţinută dintr-o plantă care creşte pe teritoriul Americii – Homamelis virginiana, se utilizează extern pentru calmarea pruritului, a durerilor provocate de hemoroizi şi pentru împrospătarea pielii. Nu are nicio legătură cu vrăjitoria, deşi crengile bifurcate ale plantei erau folosite de către ,.vrăjitori” pentru a găsi izvoarele subterane de apă, calitate care se exploatează şi astăzi. Numele plantei derivă de la cuvântul vechi englezesc wych, care înseamnă maleabil. Lemnul este atât de flexibil încât nativii americani îl foloseau în trecut pentru a construi arcuri de vânătoare.

Elementul principal activ al acestui remediu tradiţional este taninul, substanţă chimică cu proprietăţi astringente: închide porii cutanaţi mult mai bine decât o fac tonifiantele cutanate. De asemenea, taninul produce construcţia vaselor de sânge reducând astfel sângerările produse de bărbierit sau alte răni minore. Datorită acestor taninuri, hamamelisul se administra în trecut pentru vindecarea diareii. Soluţiile distilate care se vând astăzi în farmacii drept hamamelis sau apă de hamamelis sunt complet diferite.

Spre sfârşitul anilor 1800, fabricanţii au renunţat la fabricarea tradiţională cu ajutorul aburului, înlocuind-o cu un proces de distilare. Noua tehnică a fost mult mai eficientă, dar temperatura ridicată necesară procesului de evaporare distruge practic o parte din taninurile pe care le conţine hamamelisul. Proprietăţile sale uşor astringente sunt datorate conţinutului de alcool. Oricum, puteţi să cumpăraţi preparate cu hamamelis sub formă de extract lichid, frunze uscate (care pot fi folosite pentru prepararea infuziilor) sau tinctură. Este, de asemenea, un ingredient activ al multor produse pentru îngrijirea pielii.

Hamamelis – Un astringent răcoritor

Chiar dacă hamamelisul care se vinde astăzi în magazinele de produse naturiste nu se aseamănă cu remediul tradiţional, conţinutul de alcool (aproape egal cu al vinului de masă) îl face un astringent mai sigur şi mai eficient pentru:

– tăieturi după bărbierit. Tamponaţi zona cu hamamelis pentru a dezinfecta şi posibil pentru a opri sângerarea (dar nul1 folosiţi pentru răni mai grave: alcoolul poate agrava plaga cutanată). Chiar dacă nu v-aţi tăiat, hamamelisul calmează şi catifelează pielea când este folosit ca loţiune după ras;

– împrospătarea pielii. Înmuiaţi un tampon de tifon sau de vată în hamamelis şi tamponaţi faţa mai ales pe zonele mai grase. Acesta ajută la închiderea porilor şi la tonifierea pielii, fiind ingredientul principal al multor produse cosmetice pentru îngrijirea pielii;

– vindecă înţepăturile de insecte. Deoarece este un astringent blând, este folositor în cazul arsurilor solare, înţepăturilor de insecte şi inflamaţiilor pielii. Pe timpul verii, păstraţi-l la frigider sau într-un loc răcoros ca să fie rece când îl aplicaţi pe pielea arsă de soare.

 Adevărul despre hamamelis

Puteţi obţine maximum de beneficiu din taninurile conţinute de hamamelis preparându-vă singur infuzia sau procurându-vă extractul lichid de la magazinele de produse naturiste.

Loțiune pentru ten

– preparaţi-vă o loţiune pentru ten. Amestecând cu apă de trandafiri şi cu geranium, veţi obţine un spray sau o loţiune pentru afecţiunile cutanate.

Citiți și Vitamina E din floarea-soarelui – Prietena tinereții și a frumuseții.

Balsam pentru contuzii

– un balsam pentru contuzii. Aplicaţi tinctura pe locurile unde aţi suferit contuzii sau întinderi musculare.

Ameliorarea hemoroizilor

– ameliorarea hemoroizilor. Aplicaţi puţin extract lichid sau infuzie concentrată de hamamelis pe un bulet de bumbac şi tamponaţi zona afectată. Taninurile conţinute determină constricţia vaselor de sânge. Lichidul creează o senzaţie de calmare şi de răcorire pe măsură ce se evaporă. Hamamelisul este unul dintre ingredientele folosite la Preparatul H şi la alte asemenea produse care se găsesc în comerţ pentru tratarea hemoroizilor.

Calmarea iritațiilor cutanate pruriginoase

– calmarea iritaţiilor cutanate pruriginoase. Păstraţi în frigider o infuzie de hamamelis şi muşeţel pentru a pulveriza pielea înroşită, eczemele, dermatitele, sau formaţiunile apărute pe piele în varicelă sau pojar.

Împrospătarea respirației

– împrospătarea respirației. O infuzie slabă de hamamelis poate fi folosită ca apă de gură. S-a demonstrat că extractul din hamamelis inhibă acţiunea bacteriilor din cavitatea bucală şi poate fi folosit pentru tratarea parodontozei. Tamponaţi interiorul gurii şi apoi scuipaţi lichidul – nu înghiţiţi preparatul.

Ameliorarea erupțiilor cutanate

– ameliorarea erupțiilor cutanate. Proprietăţile antiinflamatorii, de hidratare şi antibacteriene ale plantei o fac utilă pentru tratarea intertrigo (boală inflamatorie care se localizează în cutele pielii) şi a unor forme de dermatite. Folosind un pulverizator, aplicaţi infuzie de hamamelis pe zona afectată. Sau acoperiţi zona cu o bucată de pânză moale de bumbac sau lână înmuiată în infuzie.

Balsam pentru calmarea arsurilor solare

– balsam pentru calmarea arsurilor solare. Proprietăţile antiinflamatorii fac ca planta să poată fi folosită pentru calmarea durerilor provocate de arsurile solare. Datorită unuia dintre componentele sale, hamamelitaninul, se spune că protejează împotriva acţiunii razelor ultraviolete. De aceea, este folosit la prepararea loţiunilor protectoare pentru expunerea la soare.

1001 de remedii casnice, Reader’ s Digest

Jurnal Spiritual

Citiți și Tenul perfect, la îndemâna oricui. Invenția care promite întinerirea aproape instantaneu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here