Arhitectura lumii – Hagia Sophia, Istanbul, Turcia – galerie foto

0
553

Hagia Sophia (biserica „Sfânta înţelepciune”), este un monument de un curaj arhitectural ce nu a putut fi egalat timp de un mileniu. Cea mai mare biserică din capitala Imperiului Bizantin, Constantinopol (astăzi Istanbul), a fost ridicată pe locul unei alte biserici care a ars în timpul răscoalei Nika din 532. în ciuda pagubelor făcute de cutremurul din 557, biserica păstrează structura din secolul al Vl-lea.

Hagi SophiaÎmpăratul Iustinian I l-a însărcinat pe cronicarul curţii, Procopius, să scrie în cinstea ridicării acestei ctitorii. în scrierea sa, Procopius îi atribuie împăratului un rol mai mare în proiectarea construcţiei decât celor doi arhitecţi, Anthemios din Tralles şi Isidor din Milet. Chiar dacă se pare că aceşti arhitecţi erau la curent cu teoriile geometrice ale lui Heron din Alexandria şi probabil lucraseră la câteva construcţii inovatoare din Armenia, nu se cunosc originile extraordinarei compoziţii arhitecturale a Hagiei Sophia. în esenţă, măreţia sa compoziţională constă în amplasarea unei cupole circulare de mică adâncime pe o bază de formă pătrată. Greutatea cupolei se sprijină pe 40 de stâlpi, între care se găsesc ferestre. Forţele transmise de aceşti stâlpi, atât în jos, cât şi în lateral, puteau fi susţinute doar în cele patru colţuri ale planului pătrat, iar trecerea de la pătrat la cerc se face prin pandantivi – porţiuni triunghiulare de zidărie dintre cele patru arce care se ridică din colţuri. Aceşti pandantivi sunt susţinuţi la rândul lor spre est şi vest de semicupole care se sprijină pe arcade şi conduc forţele către pământ. Structura interioară este şi ea magică: un spaţiu de 76 metri lungime şi peste 30 metri lăţime nefragmentat de coloane. Cupola se deschide deasupra spaţiului central ca şi cum „ar fi prinsă de Rai cu un lanţ de aur”, cum spunea un observator. Iar despre Iustinian se spune că atunci când a văzut-o prima dată a exclamat: „Solomon, te-am învins!”.

Mare parte din ornamentele originale de la Hagia Sophia – sclipitoarele şiruri de sfinţi situate de-a lungul zidurilor, heruvimii uriaşi din pandantivi, cu aripile lor multicolore şi amplele coloane de marmură cu capiteluri aurite, uimitor sculptate – s-au pierdut demult, în timpul perioadei iconoclaste şi în momentul transformării bisericii în moschee, în 1453. Dar pentru cronicarii secolului al Vl-lea ea însemna ceva unic. Paulus Silentiarius, cronicarul oficial al curţii, scria: „Orice om care pune piciorul în acest loc sacru simte că nu mai vrea să plece, iar ochii i se umplu cu lacrimi de bucurie”.

Aceste galerii erau folosite ca loc de întâlnire a consiliilor bisericeşti, iar femeile le foloseau pentru a urmări ceremoniile care se desfăşurau în biserică.

Fragmentele de mozaic care s-au păstrat, cum este renumitul mozaic Deisis, înfăţişându-l pe Hristos (în imagine), sunt ulterioare perioadei iconoclaste din secolele al Vll-lea şi al VIII lea.

IIS HRistos
Hagia Sophia continuă să domine, aşa cum face din secolul al Vl-lea, Cornul de Aur care desparte Bosforul de Marea Marmara.

Mare Marmara

Imagine a spaţiului principal din galeria femeilor. Tradiţia bizantină a galeriilor de la etajul superior rezervate femeilor a fost preluată deseori şi de otomani.

galerii Hagi Sofia

Arhitectura lumii-Capodoperele, Will Pryce

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here