În urmă cu 138 de ani, la 7 martie 1876, americanul Alexander Graham Bell a înregistrat un brevet pentru convorbiri de la distanţă, cu ajutorul unui fir. La acea dată, aparatul inventat nu avea încă un nume şi nici prototipul nu fusese prezentat. Pur şi simplu, s-a brevetat o documentaţie.
Ideea însă de a se putea comunica de la distanţă era pasionantă şi făcea vâlvă. În acelaşi an, la Expoziţia Mondială pentru Progresul Tehnologic, organizată la Philadelphia, a fost prezentat primul aparat în stare de funcţiune, notează Infoniac.
Cu acest prilej, inventatorul a avut ocazia să-l cunoască pe Dom Pedro al II-lea, împăratul Braziliei. El i-a cerut o demonstraţie, iar Bell i-a recitat la telefon monologul lui Hamlet, „To be or not to be”, impresionându-l pe împărat. Sprijinit de acesta, a pus bazele companiei de telefonie „Bell”.
Ca să funcţioneze instalaţia, Bell a trebuit însă să aducă unele îmbunătăţiri faţă de proiectul brevetat. Acest fapt care a creat numeroase controverse cu privire la prioritatea noului sistem de comunicaţii. El a fost studiat între timp şi de alţi specialiști, cu pretenţii.
În anul următor, modesta companie devenea „Bell Telephone Company”, iar prestigiul şi afacerile se globalizau rapid.
Cinci ani mai târziu, o expoziţie similară a avut loc la Paris. Ea a fost asaltată de o mulţime imensă, dornică să vadă „minunea secolului”. Numele lui Bell devenea printre cele mai populare de pe planetă.
Succesul era atât de răsunător, încât nimeni nu mai lua în seamă pretenţiile unor înaintaşi ai lui. Charles Paige şi Philipp Reis, care încercaseră şi ei aparate de transmis la distanţă, dar eşecul primelor experimentări i-a făcut necredibili, chiar dacă Philipp Reis pretinde că aparatul lui funcţionase cu două ore înainte de a fi prezentat Bell cererea de licenţă, pe baza unei documentaţii.
Încă şi astăzi, unii memorialişti continuă controversa cu privire la prioritatea lui Bell; insa publicul larg n-o pune la îndoială nicio clipă.
Cine era Alexander Graham Bell
Alexander Graham Bell era un american naturalizat, născut în Scoţia. El a copilărit în Canada şi a devenit pe parcurs cetăţean al SUA. Din copilărie, avea unele aplicaţii către tehnică, dar manifesta acelaşi interes pentru natură, literatură şi muzică, reuşind să devină un bun pianist autodidact.
Poate că ar fi evoluat ca pianist talentat în cariera lui, dacă nu intervenea un fapt, care i-a tulburat anii adolescenţei. Când avea 12 ani a aflat că mama să nu mai aude. A asurzit, iar el a început să caute mijloace prin care s-o ajute să audă din nou.
Mijloacele n-au prea reuşit, însă Bell a evoluat fulminant într-un domeniu care l-a făcut celebru şi i-a creat un prestigiu cum rareori se întâlneşte în viaţă.
Celebritatea i-a crescut neîntrerupt. Aceasta până când o boală fără leac în acele vremuri, dar care astăzi cunoaşte un tratament adecvat, l-a răpus la 2 august 1992. El a murit la vârsta de 75 de ani.
Era diabetul zaharat, despre care atunci se vorbea cum se discută astăzi despre SIDA sau cancer. Complicaţiile bolii erau fatale.
La înmormântarea lui Alexander Graham Bell, în întreaga Americă au fost întrerupte toate convorbirile telefonice timp de un minut. A fost un binemeritat omagiu, în timp ce corpul neînsufleţit era coborât la locul de veci.
Sursa: ziare.com
Jurnal Spiritual
